
Încetarea focului proaspăt convenită între Statele Unite și Iran reflectă disperarea președintelui american Donald Trump de a scăpa din impasul pe care chiar el l-a creat. S-a ales praful de amestecul confuz de obiective pe care îl promova în primele zile ale războiului. Tot ceea ce administrația Trump pare să fi obținut prin noul acord este o promisiune privind redeschiderea Strîmtorii Ormuz, care era deschisă și înainte de război, precum și planuri pentru noi negocieri asupra programului nuclear iranian, care se aflau deja în discuție. Însă chiar și aceste obiective reduse s-ar putea dovedi imposibil de atins dacă Israelul își continuă lupta împotriva Hezbollah în Liban.
Trump este deja exasperat de prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu. Netanyahu a fost cel care l-a sfătuit în 2018 să abandoneze acordul nuclear pe care președintele de atunci, Barack Obama, îl încheiase cu Iranul cu trei ani înainte, obligîndu-l astfel pe Trump să livreze unul mai bun.
Tot Netanyahu l-a convins pe Trump să declanșeze actualul război, prezentîndu-i o viziune amețitoare în care cele două cele mai puternice forțe aeriene din lume aveau să distrugă rapid instalațiile militare și nucleare ale Republicii Islamice și să răstoarne un regim care le fusese de multă vreme un ghimpe în coastă. Acum, Netanyahu reprezintă ultimul obstacol în calea unui acord care i-ar permite lui Trump să lase în urmă coșmarul rezultat.
Trump și Netanyahu nu au fost niciodată cu adevărat pe aceeași lungime de undă. Deși lui Trump îi plăcea ideea unei „capitulări necondiționate” a Iranului, nu avea nici un apetit pentru o implicare militară de lungă durată. Dacă situația o cerea, un acord nuclear pe care să-l poată prezenta ca fiind superior celui negociat de Obama i-ar fi fost cu siguranță suficient.
Pentru Israel, însă, eliminarea amenințării reprezentate de rachetele balistice provenite din Iran, precum și a sprijinului oferit de această țară milițiilor sale „delegate” din Irak, Liban, Palestina și Yemen, a fost întotdeauna non-negociabilă. Problema e că tocmai în aceste privințe Iranul nu este dispus la nici un compromis. Spre deosebire de armele nucleare, rachetele balistice și milițiile delegate sînt necesități existențiale pentru Iran.
Libanul, unde Israelul încearcă să decimeze miliția Hezbollah susținută de Iran, este un punct de dispută deosebit de sensibil. După ce nordul Israelului a trăit sub tirul Hezbollah în ultimii trei ani, Israelul a promis că va rămîne în sudul Libanului atît timp cît va fi nevoie pentru a elimina amenințarea, indiferent de poziția Statelor Unite. Într-o sfidare deschisă la adresa lui Trump, Israelul a lansat duminică un atac aerian asupra Beirutului, chiar în momentul în care SUA și Iranul finalizau încetarea focului.
Această mișcare ar fi putut compromite acordul. După cum a precizat Ministerul iranian de Externe, încetarea ostilităților israeliene în Liban este o condiție prealabilă pentru „orice încetare a focului și pentru orice acord final”. Mai mult, dacă Israelul continuă să atace Libanul, Iranul va continua să riposteze împotriva Israelului. „Sprijinirea rezistenței din Liban este datoria tuturor, iar îndepărtarea Israelului din regiune este un obiectiv realizabil pentru musulmani”, a declarat recent șeful Forței Quds, ramura pentru operațiuni externe și informații militare a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC).
Însă bravada Iranului nu îl va descuraja pe Netanyahu. El știe că, deși victoria strategică a Iranului împotriva a două mari puteri militare globale îi conferă regimului sentimentul invincibilității, capacitatea sa de a-și apăra țara este limitată. O nouă ofensivă a forțelor aeriene israeliene, inclusiv împotriva infrastructurii civile, nu poate decît să slăbească poziția Republicii Islamice.
Totuși, Trump ar putea deveni o problemă pentru Israel. Impasul iranian i-a surpat cotele de popularitate, i-a abătut atenția de la spectacolele sale de autoglorificare, precum celebrarea celei de-a 80-a aniversări, și l-a împiedicat să revendice „victoria” rapidă pe care și-o dorește cu ardoare în Cuba. Iar pentru a ieși din această situație, el e dispus să sacrifice interese fundamentale ale Israelului. După cum a afirmat recent vicepreședintele J.D. Vance, SUA și Israelul „au multe interese comune”, dar „există și situații în care interesele noastre diferă”; principalul obiectiv al Americii în Iran este „să se asigure că Iranul nu deține o armă nucleară”.
Potrivit acestei logici, administrația Trump ar putea pretinde că marele său negociator a triumfat din nou – însă numai dacă Israelul se aliniază. Trump își dorește cu atîta ardoare ca Israelul să nu-i mai stea în cale, încît a început să îl insulte isteric pe Netanyahu. „Ești complet nebun”, i-ar fi strigat el într-o convorbire recentă. „Ai fi fost la închisoare dacă nu eram eu.” În acest moment, Trump pare să le arate oficialilor IRGC mai mult respect decît îi arată lui Netanyahu.
Poate că nu există un semn mai clar al deteriorării alianței dintre SUA și Israel decît insistența lui Trump că el e cel care „ia deciziile”, iar Netanyahu nu are altă opțiune decît să se supună, chiar dacă asta înseamnă să accepte un acord care nu susține interesele de securitate ale Israelului. Relația dintre două democrații întemeiate de imigranți pionieri a degenerat într-o conspirație între lideri lipsiți de onestitate, în care seniorul își mustră vasalul pentru că nu s-a conformat.
Indiferent ce se va întîmpla în continuare, Trump și Netanyahu nu vor scăpa de judecata istoriei. Războiul lor amăgitor cu Iranul reprezintă cea mai monumentală înfrîngere strategică suferită vreodată de două superputeri militare în fața unui regim bolnav și falimentar. Iranul a ieșit din război mai puternic ca niciodată, devenind stăpînul geopoliticii postbelice a Orientului Mijlociu. Iar noul acord de încetare a focului nu face decît să îi amplifice cîștigul strategic: președintele Statelor Unite acționează acum ca un protector al Libanului – și, prin extensie, ca un reprezentant al Iranului în Liban.
Shlomo Ben-Ami, fost ministru de Externe al Israelului, este autorul volumului Prophets Without Honor: The 2000 Camp David Summit and the End of the Two-State Solution (Oxford University Press, 2022).
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traduceri de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
