Mă întrebam zilele trecute ce ar putea face președintele României pentru a-și repara imaginea făcută țăndări după ce s-a comportat în criza curentă ca un săritor profesionist din lac în puț. Și cred sincer ar putea face cîteva lucruri, însă gestiunea propriei cariere îi aparține în totalitate. M-a dus la gîndul ăsta păcătosul obicei al dezbaterii publice românești de a uita foarte repede liniile esențiale ale catastrofelor prin care tot trecem o dată la cîțiva ani. De aceea, e probabil util să inventariem cum am ajuns în situația curentă pentru a fixa mai clar ce întrebări avem de pus.
● Momentul de început al crizei nu a fost demiterea prin moțiune de cenzură a Guvernului, ci decizia președintelui de a face niște numiri îndoielnice pentru conducerile parchetelor. Președintele a refuzat să explice clar cum a ajuns la acele nume și de ce a ignorat protestele justificate ale societății civile. A respins moale ideea că în spatele acestor nominalizări ar fost o negociere politică. A fost cel mai clar semn că loialitățile președintelui nu mai sînt de ceva vreme către suporterii săi cei mai apropiați.
● Existau deja dubii cu privire la atașamentul lui Nicușor Dan pentru agenda cu care a candidat și ele cresc cu fiecare zi în care raportul privind anularea alegerilor din 2024 nu este făcut public. Raportul acela există pe masa președintelui, însă a fost degradat la stadiul de maculatură. De ce? Nu e clar. Pot doar specula că, după doi ani de ping-pong cu vagi acuzații de imixtiuni externe, o analiză cinstită ar putea arăta că dezastrul de la finalul lui 2024 e de fapt imputabil unor forțe interne pe care președintele nu vrea, nu poate sau se teme să le scoată din sărite. Ba chiar le cultivă.
● Refuzul irațional al președintelui de a mișca vreun deget în direcția numirii unor șefi civili la conducerea serviciilor secrete. Din nou, din motive greu de explicat, locatarul Cotrocenilor preferă un stil de management direct al respectivelor instituții, ignorînd faptul că o conducere civilă nu e doar un nivel intermediar de decizie, ci una dintre garanțiile că respectivele Servicii nu o iau razna. Sigur, veți spune că astea nu au legătură cu ce se întîmplă prin Parlament sau pe la sediile partidelor, dar aici aș aduce aminte că un șef de serviciu secret stătea zilele trecute la o masă prin Bruxelles cu președintele și cîțiva politicieni. Un șef de serviciu permanentizat în funcție – altă anomalie pe care dl Dan o tolerează senin. Deci, pe de o parte, avem opacitate totală, pe de alta un soi de sfidare zglobie și absolut neexplicată. Putem doar bănui că președintelui nu îi mai plac civilii.
● Aiuritoarea țopăială retorică printre atribuțiile prezidențiale. Președintele a asistat pasiv la dărîmarea unui guvern pro-occidental (cum îi place să spună) doar pentru ca mai tîrziu să iasă brusc din postura de mediator neutru și să încerce o manevră brutală de capturare a unuia dintre partidele aflate la guvernare. Gestul ăsta de piraterie politică nu va fi uitat prea curînd. Nu e nevoie să ne ascundem după copac, a fost o tentativă de anulare a democrației reprezentative, la fel cum a fost și tentativa anterioară de numire a unui guvern „tehnic”. Deși fondator al unuia, președintelui nu îi plac partidele.
Sigur că Nicușor Dan nu este singurul vinovat pentru fundătura politică în care a ajuns România. Încurcătura uzuală de loialități, lașități și oportunisme care definesc politica locală a avut o contribuție majoră la situația actuală. Însă președintele României ar fi putut fi acel personaj public care să pună accent ferm pe reguli și principii într-un moment de confuzie. Însă din lista de mai sus reiese un alt fel de personaj. Arogant, încăpățînat, îndîrjit pe alocuri, incapabil să explice, deranjat de proceduri, președintele și-a tratat poporul ca pe o adunătură infantilizată și incapabilă de concluzii proprii. În timp ce noi discutam direcția, căpitanul navei noastre a cîrmit încruntat către stînci.
L-am tot văzut comparat cu Carol al II-lea. Găsesc comparația asta ofensatoare. Pentru rege. Nicușor Dan nu are, zilele astea, corespondent în politică. El aduce mai mult cu Francesco Schettino, căpitanul navei Costa Concordia. E patronul unei tragedii.
Încercînd să fie președintele tuturor românilor, Nicușor Dan a ajuns președintele nimănui. A-i găsi astăzi justificări pentru dezastrul pe care îl patronează e echivalent cu a privi fix un ceas stricat așteptînd să arate la un moment dat ora exactă.
.jpg)
.jpg)
