Lumea a văzut: președintele Americii aplaudîndu-l pe infractor pe teritoriu american; soldații americani în genunchi pentru a desfășura covorul roșu pe care să calce autocratul rus. Umilință simbolică nemaivăzută pentru prima putere militară, economică și politică a lumii! Lumea a auzit: zero rezultate (unii s-au bucurat chiar că Trump n-a cedat deja o bucată din Ucraina, poate și din restul Europei), în schimb laude la adresa „țarului” rus, adresare cu numele mic, „Vladimir”. Lumea a înțeles: de o parte, inflexibilitate combinată cu tertipuri banale de tergiversare; afirmarea abia mascată a aceleiași obsesii de dominare și de expansiune teritorială nelimitată; de partea cealaltă, obsecviozitate, lăudăroșenie, incompetență, totul guvernat de o singură, ridicolă obsesie: premiul Nobel pentru pace. Lumea a citit: CCCP (URSS) pe tricoul cu care a coborît din avion Lavrov. Cu alte cuvinte: „Tot noi sîntem, aceiași, neschimbați, de pe vremea cînd Hrușciov declara războinic: «O să vă îngropăm!». Și așa va fi”. Lumea (sau o parte a ei) a urlat de neputință.
Ne uităm și totuși nu ne vine să credem. Și totuși, se întîmplă: Rusia cîștigă fără luptă în fața lui Trump ce n-a putut cîștiga pe frontul din Ucraina. Și ce n-a putut cîștiga pe frontul economic. Și ce n-a putut cîștiga în Războiul Rece. Cîștigă pe slăbiciunea, ce spun eu, pe netrebnicia președintelui SUA. Va obține, probabil, teritorii în plus. Va obține ridicarea sancțiunilor economice. Ucraina va trebui să fie mulțumită dacă va obține totuși niște garanții și dacă nu va fi nevoită să capituleze practic.
Cum e posibil? Să avem curajul să gîndim. Trump e, desigur, cauza imediată, dar nu și cea profundă. Trump a fost ales democratic. De două ori l-a ales poporul american. A doua oară chiar cu o marjă substanțială, deși, printre altele, SUA au avut cel mai mare număr de morți, la milionul de locuitori, la pandemia de COVID. N-a fost aruncat la groapa de gunoi a istoriei: ministrul Sănătății din actualul său guvern e antivaccinist. Cînd a pierdut, în 2021, a fost cît pe ce să declanșeze o insurecție. N-a sfîrșit în închisoare. A continuat să spună neadevăruri privitoare la alegeri și la alte subiecte. N-a contat. S-a lăudat pe sine fără limite. Tot n-a contat. A făcut promisiuni complet deplasate, cum ar fi celebra declarație că va încheia războiul din Ucraina în 24 de ore. Falsuri grosolane, dezmințite de nenumărate ori. În continuare este președintele SUA și e crezut de milioane de oameni. „Cel mai puternic om de pe planetă” se umple de ridicol vrînd să negocieze nenegociabilul: libertatea unui popor. În continuare are susținerea partidului său și a majorității Congresului. E în război cu universitățile. Cu presa. Cu Justiția. Militarizează Capitala, chipurile pentru a o elibera de răufăcători. Vechi tertipuri de dictator, știute de pe vremea romanilor. Urmează și alte orașe. Acționează masiv prin ordine executive, ocolind Congresul. A creat deja un haos în administrație și în principalele agenții guvernamentale. Îi spune lui Putin „prieten”, dar se rățoiește la aliații europeni. Îi pune autocratului rus covorul roșu, dar îl umilește pe Zelenski. În alte timpuri, ar fi fost de mult destituit. Nixon, Clinton au pățit-o urît pentru fapte cu mult mai mărunte, prin comparație. Nu contează.
A fost însă ales democratic. Poporul american a greșit. De două ori – ceea ce este o agravantă. Iar acum majoritatea tace sau aprobă. Legislatorii americani murmură sau tac. Opoziția gîngurește. MAGA nu dă semne de epuizare. Va conta umilirea Americii din Alaska? Adierea se va transforma în uragan? Nu cred. Iar exemplul lui Trump e molipsitor în întreaga lume – o știm și am văzut-o și la noi acum cîteva luni. Problema nu e, de fapt, Trump, ci democrația care l-a adus la putere. Democrația și-a propus, istoric vorbind, două obiective: să garanteze libertățile individuale și să asigure o guvernare eficientă, oricum superioară regimurilor nedemocratice și dictatoriale. A început să se impună în epoca instrucției universale, a ziarului, a trenului și a telegrafului electric. A cîștigat supremația în epoca radioului, a automobilului, avionului și a televiziunii. Dar acum, în era digitală și a IA, se pare că dă rateuri tot mai dese, tot mai masive. Guvernarea democratică devine tot mai ineficientă și cedează înaintea dictatorilor. E acoperită nu doar de neputință, ci și de ridicol. Clovnii devin președinți! Iar extremismul își face loc spre centru prin complicitatea politicienilor și în uralele maselor.
Trump nu e un simplu accident. Democrația, așa cum am învățat-o, nu poate funcționa cu oameni îndoctrinați prin rețele, hipnotizați de conspiraționisme, învățați să iubească și să urască fiind dresată de algoritmii IA. Mai rău: ea dă rezultate aberante, gen Trump, gen Georgescu, care pun în pericol ambele obiective. Și se pare că le dă repetat, tot mai insistent, mareu în mai multe țări. Autocrații, în Rusia, în China, în Turcia etc., jubilează. Extremiștii, în interior, sînt încîntați.
Trebuie să regîndim democrația. Nu contează cuvîntul, ci substanța. Se dă, așadar, problema: cum ar putea să arate acel sistem care, fiind adaptat la epoca digitală și a IA, poate concomitent salva cele două obiective – drepturile și libertățile individuale și eficiența guvernamentală, peste ceea ce obțin dictaturile?
P.S. În criză de soluții (totuși, cu o bănuială), am întrebat Oracolul – pe ChatGPT. Confirmîndu-mi bănuiala, mi-a răspuns pletoric și savant ceva care, tradus în limba omului, ar fi cam asta: Folosiți-mă pe mine în mod cît mai complet și mai larg!
