Am încercat să înțeleg „lupta” președintelui Dan cu legea Vexler (vezi și articolul meu din numărul trecut al Dilemei) în termeni de gafă, de lipsă de consilieri potriviți, de neinformare istorică și așa mai departe. Dar demersul devine tot mai dificil, după ce Nicușor Dan a anunțat că va retrimite legea în Parlament la revotare, după ce contestarea constituționalității ei i-a fost respinsă în totalitate de CCR.
De ce ar retrimite legea, în mod plauzibil amînînd astfel sine die intrarea ei în vigoare (căci Parlamentul nu are obligația să se precipite s-o voteze din nou sau poate aduce amendamente, caz în care tot procesul de adoptare se reia)? Fie considerînd-o neconstituțională, fie din motive politice. Or, obiecțiile de neconstituționalitate au fost desființate foarte convingător de CCR. Mai mult, Curtea a făcut-o în unanimitate. Și încă și mai mult: Curtea a fost reînnoită recent cu trei judecători, dintre care unul (un strălucit profesor de drept clujean) a fost numit chiar de președintele Dan, iar noua președintă a Curții, de asemenea profesor universitar eminent, este și dînsa o autoritate recunoscută în materie constituțională. E greu deci să se invoce cine știe ce părtinire politică antiprezidențială. Și totuși, dl Dan are curajul (aș zice „orbesc”) să spună că el în continuare crede că jumătate din lege încalcă Constituția – mai ales fiindcă ar fi „neclară” și ar afecta libertăți cetățenești. Pe ce se bazează? Ce autoritate juridică calificată are în spate? El însuși nu știu să aibă competențe de drept constituțional. Are atunci măcar un bun consilier, așa cum e firesc să aibă președintele? Nu. Nu are deloc un consilier juridic, căci nu și-a numit încă o mulțime de consilieri. Cine îl sfătuiește deci în materie de drept constituțional? Mister. Personal incompetent, deci, în materie și nereușind să se bazeze instituțional pe o autoritate profesională, președintele perseverează în eroare. Pînă acum, politicienii în dezacord cu CCR se mulțumeau să declare că „nu comentează”. Dl Dan a schimbat tonul: dînsul „comentează” în răspărul Curții – în modul cel mai nechibzuit.
Președintele are însă, precum a sugerat, și obiecții politice – discutarea cărora ar intra într-adevăr în sarcina Parlamentului. Care sînt acestea? Aparent, obiecția politică majoră este aceea că legea Vexler (care lărgește, cum se știe, domeniul de aplicare a unei vechi OUG, foarte puțin și ineficient pusă în aplicare pînă anul acesta) ar putea mări faliile existente în societate și spori tensiunile sociale – lucru de nedorit. Ce să înțelegem prin asta? Știm că există multe persoane pentru care C.Z. Codreanu este un erou, care cred că anticomunismul fascist și legionar este tolerabil, care nu văd în antisemitismul unor Eminescu, Iorga, Nae Ionescu etc. decît patriotism, care sînt gata să scuze deviațiile legionare ale unor Eliade, Cioran, Noica și care, în fine, sînt gata să diminueze sau chiar să nege responsabilitatea românească în Holocaustul evreilor, și așa mai departe. Știm și că George Simion, Călin Georgescu, Diana Șoșoacă și toți comilitonii lor au crescut politic pe solul unei abundențe de narațiuni conspiraționiste, fasciste, neolegionare, șovine și antisemite, cu care (beneficiind și de susținerea rusă) au intoxicat o bună parte a populației, oricum predispusă la asta de mitologia național-comunismului ceaușist. Știm și că președintele României este – trebuie să fie – și președintele acestor oameni; da, președintele tuturor românilor e și președintele lui Simion, Georgescu și Șoșoacă. În ce sens? În sensul că veghează ca și aceștia, și toți ceilalți să aibă drepturile cetățenești respectate și să fie tratați echitabil și just de autoritățile statului.
Dar Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor în sensul că ar fi dator să se arate înțelegător față de opiniile românilor Simion, Șoșoacă, Georgescu etc. Nu este președintele tuturor românilor în sensul că ar trebui să-i justifice pe românii legionari, care ar dori să răstoarne regimul actual și să decupleze România de la instituțiile europene, ori să o transforme într-o gubernie rusească. Este președintele tuturor românilor în sensul că e dator să mobilizeze și să susțină lupta parchetelor, a tribunalelor, a poliției împotriva românilor care vor să demanteleze bucată cu bucată democrația, dar și în sensul că e dator să susțină un proces educațional masiv la scara națiunii, spre a contracara mitologiile fascistoide și național-comuniste.
Se teme președintele să nu mărească faliile în societate dacă va promulga o lege antilegionară? Invers, își închipuie domnia-sa că ele vor diminua dacă n-o va promulga? Fals. Faliile și tensiunile rezultate vor continua să existe, poate o idee mai puțin vizibile un timp scurt, în chipul unei boli pentru care s-a prescris numai un calmant, în loc să se prescrie un tratament de bază, mai dureros, poate, dar putînd aduce sănătatea. În schimb, lucrarea mitologiilor naționaliste de distrugere a țesutului încă sănătos al societății românești va continua neabătut. Faliile se vor diversifica și ramifica. Mai rău, violența – verbală, dar și fizică –, știind că nu va fi pedepsită, va prolifera. Ceilalți vor strînge și ei rîndurile. Intoleranța va spori, nu va slăbi, la fel și tensiunile. Dar poate că președintele nu vrea să și-i înstrăineze încă mai mult pe cei care nu l-au votat. Nu va reuși, în schimb îi va înstrăina și pe cei care l-au votat. În final, cu un lucru vom ajunge mai toți de acord (deși din motive foarte diferite): că președinția Dan e un dezastru!
Așadar, președintele, pe de o parte, insistă că e competent într-un domeniu pentru care n-are autoritate și, pe de alta, procedează contraproductiv în calitatea sa de președinte democrat-liberal, ales în mod expres ca să stăvilească deriva ideologică și politică antidemocratică și anti-europeană. Pentru primele luni de mandat nu-i un scor încurajator.
Ce mai putem adăuga? Poate un mic și sumbru exercițiu de imaginație: în cazul legii Vexler cum s-ar fi comportat George Simion, dacă ar fi fost ales el președinte? Răspuns: la fel!
