O caracteristică a recrudescenței antisemitismului din Europa zilelor noastre (dar cu destule rădăcini și manifetări și în trecut) este prezența lui în rîndurile unei anumite stîngi – desigur, e vorba mai ales de stînga radicală, nu de cea social-democrată. (Totuși, chiar fostul șef laburist Jeremy Corbyn avea reputația nefastă de antisemitism.) Vedem adesea în actuala perioadă nu numai manifestații contra Israelului și pro-palestiniene – adesea ignorînd terorismul Hamas –, dar și scandaluri cu tentă antisemită în campusuri universitare și atacuri împotriva evreilor locuitori în diaspora europeană. De exemplu, sînt raportate presiuni și amenințări la adresa universitarilor care nu sînt dispuși să boicoteze instituțiile academice israeliene. Hertei Müller, laureată a premiului Nobel pentru literatură, i s-a refuzat participarea la o conferință în Polonia, din cauza presiunilor stîngist-pro-palestiniene. Asocierea Israelului și a guvernului său actual cu evreii în general nu pare deloc străină acestei stîngi. Sigur, ea nu are exclusivitate: circulă destule teorii conspirative și „în stil clasic”, la dreapta radicală, care reîncălzesc miturile fasciste; și putem bănui că, deși conducerea unui partid precum Ressemblement National, din Franța, astăzi respinge antisemitismul, cîndva prezent la fondatorul Jean-Marie Le Pen, destui militanți n-au devenit deloc imuni la ura față de evrei.
Și totuși, de ce este stînga radicală – adesea suprareprezentată în mediile academice din Europa și din Statele Unite – antisemită, sub pretextul – mai mult sau mai puțin transparent – că este pro-palestiniană sau anti-Netanyahu? Ea nu este așa de azi, de ieri.
Stînga – în această versiune a ei – este antisemită (sau anti-iudaică) mai întîi deoarece ea se pretinde a fi, prin definiție, anticapitalistă. Or, conform unor vechi tipare de gîndire, evreul și mai ales iudaismul ar fi fost promotorii, cînd nu inventatorii capitalismului. Se combină aici vechea asociere medievală dintre evrei și camătă, dar și teorii mai noi, precum aceea a economistului Werner Sombart (un om de dreapta, de altfel), potrivit cărora „evreii au inventat capitalismul”. Dar asocierea dintre iudaism și capitalism a fost, cum se știe, propusă de însuși Karl Marx în eseul lui de tinerețe despre „Problema evreiască”. Acolo, părintele socialismului „științific” preia fără scrupule vechiul poncif medieval la care m-am referit, susținînd că „banul este zeul gelos al Israelului, alături de care nici un alt zeu n-are voie să dăinuie”. La urmă, decide că „emanciparea evreilor, în ultimă instanță, este emanciparea omenirii de iudaism”. În mod paradoxal, deși o anumită dreaptă antisemită – prezentă pînă azi și în România – obișnuia să-i prezinte pe evrei drept agenți sau chiar inventatori ai comunismului, stînga antisemită îi vedea de mult, invers, drept promotori ai capitalismului, care ar fi „iudaizat” întreaga societate, așa cum a observat David Nirenberg în excepționala sa carte Antijudaism.
În al doilea rînd, stînga aceasta este antisemită deoarece este antiamericană. America este văzută ca principalul vector mondial al capitalismului și imperialismului contemporan; or, iarăși, conform unui mit răspîndit în Europa, încă de pe vremea propagandei lui Goebbels, „evreii conduc din umbră America”. (La fel ca și evreii, americanii n-ar avea „rădăcini”; ca și evreii, ar fi o „rasă amestecată”; ca și evreii, n-ar avea alt scop în viață decît banul și bogăția.)
În al treilea rînd, acest antisemitism de stînga se susține pe un pretins anticolonialism. Într-adevăr, Israelul este văzut ca „o colonie” capitalistă a Occidentului în Orientul Mijlociu. N-are importanță că primele valuri de conducători evrei sosiți în Palestina din timpul otomanilor sau sub mandat britanic erau, în majoritatea lor, socialiști, că mult timp prim-miniștrii Israelului, începînd cu David Ben Gurion, apoi Golda Meir sau Itzak Rabin, erau social-democrați. Pentru acest tip de antisemiți, care vor să contopească socialismul cu decolonizarea și presupusa emancipare a „lumii a treia” de imperialism occidental, Israelul e vinovat, chipurile fiindcă e o „colonie” a Vestului.
Într-un sens mai larg, evreii din toată lumea sînt „vinovați” fiindcă susțin, fie și parțial, Israelul; iar Israelul e „vinovat” fiindcă e „capitalist”, „vestic” și „colonialist”. (Nu mă refer aici la „coloniile” din Cisiordania, ci la întregul Israel.)
În fine, nu se poate ignora nici înclinația pro-musulmană a unei părți a stîngii radicale europene. Nu sînt numai considerente electorale la mijloc. Convingerea că musulmanii imigrați în Europa sînt niște victime ale societății occidentale, care i-ar discrimina, îi face pe unii stîngiști să îmbrățișeze vederile violent-antisemite ale unora dintre musulmani, inspirați de radicalismul fundamentalist al Frățiilor musulmane sau al teocrației iraniene.
Prin urmare, evreii din lumea largă sînt văzuți ca agenți ai capitalismului global, mai ales de tip american, dispuși să susțină o „colonie” a Vestului, chipurile fără „rădăcini” în Orientul Mijlociu. (Stînga, fiind laică, respinge recursul la Biblie pe care deopotrivă evreii religioși și dreapta îl consideră legitim pentru justificarea prezenței statului Israel.) Evreii au, în plus, stigmatul grav în ochii curentelor post-coloniale de a fi „vestici” ei înșiși, într-un moment cînd Vestul, ca mod de gîndire, ca civilizație, e la modă să fie urît și blamat, mai ales în mediile academice care se declară emfatic de stînga. De aceea, nu e de mirare că asistăm la izbucniri antisemite, la tentative de banalizare a Holocaustului, la condamnarea fără apel și bemoli a statului evreu, în medii pe care, altădată, le asociam mai curînd cu lupta contra antisemitismului, cît și cu adversitatea generală față de oricare forme de discriminare și rasism.
Probabil că și acești stîngiști, precum odinioară Marx, visează la o omenire „emancipată de iudaism”. Drama este că, între timp, se arată mai mult sau mai puțin favorabili sau, în orice caz, nu ostili celor care, în Orientul Mijlociu sau oricunde în lume, atacă evrei, indiferent dacă sînt sau nu „emancipați”. Pe de altă parte, ei dau mîna astfel cu propaganda rusească de tip neofascist, bogată în implicații antisemite – mascate sau fățișe –, inspirată de „filozofii” lui Putin: Dughin, Ilin & Co.
.jpg)
