În limbajul comun și în cel politic și, pînă la un punct, chiar și în cel științific, delirul denotă o ruptură de realitate. De aceea îl asociem cu halucinațiile, iluziile și cu diverse exaltări și exagerări. Spunem despre unii lideri politici că delirează atunci cînd publică pe rețelele sociale minciuni grosolane sau cifre falsificate care nu au legătură cu realitatea și cînd exprimă revendicări dintre cele mai surprinzătoare, precum anexarea Groenlandei. Despre alții spunem că delirează atunci cînd se avîntă în combinații improbabile de misticism, ecologism creștin, naționalism legionar și conspiraționism antiștiințific.
Dar pentru a putea stabili cine și cînd delirează, trebuie să știm care este realitatea. Cine definește sau stabilește realitatea în societățile democratice de azi? Numeroasele instituții, de la cele ale statului la școli și universități, trecînd prin media și multiple asociații, produc de obicei acea cunoaștere colectivă care compune realitatea. Or, ceea ce observăm azi este că legătura cu realitatea este foarte fragilă pentru că nimeni nu pare să-și asume responsabilitatea să conecteze lumea și oamenii la realitate. Majoritatea televiziunilor delirează în felul lor sau oferă doar divertisment. Și acest nou președinte vorbește rar și puțin, deși, chiar prin Constituție, are un rol discursiv foarte important, să explice prioritățile statului și în numele căror valori acționează instituțiile. Rețele sociale ne țin pe fiecare oarecum prizonieri în bulele noastre și ne servesc doar ceea ce vrem să auzim și să citim.
Constatăm, din păcate, azi în România (și nu numai), absența unui nucleu de instituții și de voci care să mențină contactul societății cu faptele, valorile și procedurile care ne ancorează în realitate și care ne structurează viața socială și politică.
Într-un astfel de context, faptele devin doar fapte diverse. Știrile rețin doar accidentele, atrocitățile, scandalurile, adică doar ceea ce deraiază. Emoțiile domină în exprimarea publică. Iar vorbele sînt înghițite de imagini în ritm de shorts și reels à la TikTok. De exemplu, în chestiunea impozitelor sau a pensiilor sîntem lăsați să ne aruncăm unii altora clișee și impresii în lipsa unei structurări publice a datelor și a mizelor esențiale. Nu s-a vorbit mai deloc despre tipologia impozitelor, despre cît de mari sînt, de fapt, nici despre regulile destul de complexe care stau la baza diferitelor categorii de impozite. S-au aruncat însă anateme în direcția „specialilor” care ar fi privilegiați sau a statului care mereu supraimpozitează.
Nu prea știm clar nici care sînt valorile care ne ancorează în realitate. Ce valori sociale sau politice promovează instituțiile statului? Care sînt valorile care ne leagă unii de alții și de comunitatea noastră? De exemplu, interlopii au o mare vizibilitate publică și prea des sînt promovați fără discernămînt, tocmai în registrul faptelor diverse. Sau unui candidat la alegerile prezidențiale din 2024 i s-a interzis să mai candideze, dar nimeni nu a explicat suficient de clar valorile față de care candidatura lui era incompatibilă. Faimoasa decizie a Curții Constituționale este o scurtă pagină cu referințe juridice și ceva limbă de lemn despre proceduri, dar nu ne spune nimic despre valorile în numele cărora a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Sau, precum în criza guvernamentală din ultimele două luni, vedem cum oamenii politici în mod deliberat nu mai vor să mențină contactul cu realul, ci doar deraiază și șarjează. Se atacă unii pe alții și își (de)construiesc adversarul prin demonizarea lui. Folosesc un limbaj aproape apocaliptic, ca și cum nu mai e nimic de făcut, ca și cum nimic nu se mai poate repara. „Blocaj politic total iresponsabil” și „haos economic și social”, „capitol încheiat” și „nu modificăm nici o virgulă”, exemplele ar putea continua. Însă toți acești lideri politici nu vorbesc despre valorile sau măcar despre prioritățile lor sau despre ce li se pare important pe plan social, economic sau în politica internațională. În cel mai bun caz mînuiesc cuvinte mari și generoase precum „încredere”, „binele României” sau „stabilitate economică”, dar fără să le investească cu un conținut anume.
Nici despre procedurile și regulile care ne leagă de realitate nu prea se vorbește coerent în spațiul public. De multe ori regulile democratice – precum cele electorale și parlamentare – sînt discutate ca simple note de subsol. Tocmai în lipsa unei înțelegeri comune, delirăm cu ușurință spre extreme în care regulile sînt fie absolute, în alb și negru, atunci cînd ele, de fapt, sînt mai degrabă conjuncturale, fie sînt desconsiderate, atunci cînd sînt, de fapt, cruciale.
Fără un nucleu informațional comun și fără repere faptice, valorice și procedurale ancorate în realitate, este foarte ușor să delirezi într-o societate democratică.
Silvia Marton este profesoară universitară la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Ce mai recentă carte publicată: Republica de la Ploiești, Editura Humanitas, 2016.
Credit foto: Wikimedia Commons
