Îmi asum faptul că trăiesc într-o bulă. E o alegere pe care o fac pentru sănătatea mea fizică și mintală. În cei peste douăzeci de ani de cînd practic psihologia am văzut DSM-ul („Biblia” specialiștilor din domeniul sănătății mintale) cap-coadă de cîteva ori și tot nu echivalează cu cît aș vedea pe ecranul telefonului sau televizorului într-o săptămînă dacă nu mi-aș selecta cu foarte multă atenție ce tip de media consum. Caut informații corecte și echilibrate din variate domenii astfel încît să am o perspectivă globală asupra lumii în care trăiesc fără să mă scald în cele mai de jos straturi ale sale. Recunosc că pe acestea le evit în afara serviciului. Îmi ajunge. În timpul meu personal nu mă hrănesc cu dramă, ridicol, teatral și patologic. Deși teatrul portretizează uneori personaje mai mult sau mai puțin comice cu posibile elemente psihopatologice, povestea rămîne în sfera esteticului și a bunelor învățături. Cititorul pune cartea jos sau publicul iese din sală cu o lecție bună de viață sau cu o stare de extaz artistic, în orice caz o operă dramatică este o experiență transformatoare pozitiv. Spațiul media însă cultivă intensiv personaje din triada neagră a personalității (narcisism – machiavelism – psihopatologie) în urma cărora societatea evoluează negativ.
Cea mai gravă consecință a consumului de media actual mi se pare pierderea capacității de a distinge între adevăr și minciună. Această diferențiere poate fi uneori dificilă pentru că mecanismele folosite sînt subtile sau chiar imposibil de detectat pentru cei cu gîndirea critică neantrenată. Gordon Pennycook, James Allan Cheyne, Nathaniel Barr, Derek J. Koehler și Jonathan A. Fugelsand au publicat în 2015 un articol în care au prezentat conceptul de pseudo-profound bullshit sau vrăjeală pseudo-profundă. Pentru exemplificare, în spațiul mediatic românesc acest concept este cel mai bine ilustrat de discursul lui Călin Georgescu. Pennycook și colegii săi spun că vrăjeala pseudo-profundă constă în afirmații aparent impresionante prezentate ca adevărate și pline de sens, dar care în realitate sînt goale de conținut. Abundă de cuvinte-cheie organizate în propoziții care au structură sintactică, dar nu și înțeles real, doar unul aparent. Mimează logica fără a o conține. Exprimarea pompoasă este intenționat vagă și înșelătoare. Implică adevărul, dar nu este adevărată. Dă consumatorului de produse media iluzia de profunzime. În absența gîndirii critice, acest tip de discurs reflectă „cum arată inteligența pentru un om prost”: o exprimare sforăitoare care conține cuvinte impresionante fără a comunica nimic. Abuzînd de noțiuni precum „Dumnezeu”, „credință”, „popor”, „țară”, „patrie”, „națiune”, „pămînt”, „glie”, „văzduh”, „adevăr”, „strămoși”, „izvor”, „tămăduire”, „mîntuire” și alte asemenea laolaltă, vorbitorul își poate crea cu ușurință un adevărat cult printre oamenii cu gîndire critică slabă și poate profita de pe urma acestora fără a contribui cu nimic constructiv, dimpotrivă, deschizînd calea către elemente distructive care riscă să producă efectul invers a ceea ce proclamă. În cazul României, prin temele promovate de discursul său insidios riscăm însăși pierderea suveranității naționale în fața unui regim sîngeros cu ambiții teritoriale care nu ne-a fost nici odată prieten.
Recent a avut loc la Iași conferința „The Future of Democracy: Interdisciplinary Perspectives on Vulnerabilities, Risks and Strategies for Democratic Resilience” („Viitorul democrației: perspective interdisciplinare asupra vulnerabilităților, riscurilor și rezilienței democratice”) unde cercetători din toată lumea au prezentat situații în care democrația este amenințată și ce putem face pentru a o consolida și înarma în fața asalturilor venite dinspre dictatură, extremism, populism, dezinformare și manipulare. Organizată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași (România), Deakin University | Deakin Institute for Citizenship and Globalization (Australia), University of Dundee (UK), Monash University (Australia) și University of Stirling (UK), conferința a conectat timp de trei zile (24-26 iunie 2026) oameni dornici să apere democrația și să ajute națiunile să dezvolte anticorpi puternici inclusiv prin crearea unei vaste rețele interdisciplinare care continuă să cerceteze, să tragă semnale de alarmă și să intervină cît mai eficient. Multe dintre prezentări s-au centrat pe faptul că tipurile de comunicare publică ce subminează democrația favorizînd extremismul și apariția dictaturii fac apel la emoții primare precum furia, frica, exaltarea religioasă sau ultranaționalistă, dar nu cultivă gîndirea critică și nici atitudinea civică. În cazul României, alegerile din 2024 și fenomenul Georgescu au constituit tematica dominantă a studiilor științifice prezentate. Catalogat în spațiul media deopotrivă ca un „șarlatan” cu „delir mistic” și, respectiv, „salvatorul națiunii”, „Mesia”, acest personaj cu imagine atent construită a împărțit țara în două, arogîndu-și credința și pe Dumnezeu de partea sa. Vorbind de delir mistic și de delir în general, conform lui Brendan Maher (1988), acesta poate fi un proces normal aplicat unei percepții anormale. Cu alte cuvinte, se încearcă aplicarea unor reguli funcționale pe ceva stricat. În cazul domnului Georgescu, ceea ce spune cu atîta grijă și pompozitate nu va putea funcționa vreodată. Afirmațiile sale fac apel la emoțiile pozitive și negative ale exaltaților spiritual și patriotic fără a susține cu nimic concret și constructiv aceste trăiri. Harry Frankfurt (1986, 2005) subliniază diferența dintre mincinosul care cunoaște adevărul și șarlatanul căruia nu-i pasă de adevăr, dar adesea pot fi una și aceeași persoană, manipulînd frînturi de adevăr. Cel care recurge la bullshit („vrăjeală”) caută să arunce îndoiala asupra adevărului schimbînd regulile din mers astfel încît dezbaterea privind ceea ce este fals sau adevărat devine irelevantă. Hannah Arendt a avertizat încă din 1951 că „supușii preferați ai regimurilor totalitare sînt cei pentru care nu mai există distincția dintre fapt și ficțiune, adevărat și fals”.
Delirul nu mai e de mult o temă de cercetare doar pentru psihiatri și alți specialiști din mediul clinic. Psihologia socială și cea politică sînt mai intens ca niciodată în alertă maximă.
Ana-Aurelia Huțanu este doctor în psihologie și psiholog cu peste 20 de ani de practică.
Credit foto: Wikimedia Commons
