Cînd Antichitatea întîlnește epoca digitală, Platon ascultă muzică de flaut

Printre altele, în situl de la Pompei au fost descoperite și o serie de pergamente.

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, un fermier italian își vedea liniștit de treburile sale în vie. Printre picături (nu încă de vin, cred), a descoperit urme ale vechiului Pompei pe terenul unde avea vița-de-vie. De atunci, locul este cercetat încontinuu în căutare de noi informații împietrite în istorie de erupția vulcanului Vezuviu din anul 79, care pur și simplu a acoperit orașele romane Pompei și Herculaneum.

Printre altele, în situl de la Pompei au fost descoperite și o serie de pergamente. Carbonizate, desigur. La prima vedere, căci de atingere abia dacă poate fi vorba întrucît acestea sînt extrem de fragile, în pericol de a se dezintegra la cea mai fină manevrare, pergamentele ar fi putut fi considerate aproape inutile avînd în vedere starea lor. Cumva, așa au și fost o lungă perioadă de timp pentru că specialiștii nu au reușit să le „citească”. Doar că atunci cînd Antichitatea se întîlnește cu epoca digitală, istoria poate căpăta noi nuanțe și, mai ales, noi informații.  

Pergamentele cu pricina au fost depozitate la Biblioteca Națională din Napoli și au fost integrate într-un proiect de cercetare început în 2021, amplu, scump și cu rezultate valoroase. Platon confirmă.

Cu ajutorul unor metode non-invazive facilitate de cea mai performantă tehnică, care include raze infraroșii, ultraviolete, microscopie digitală și alte minuni de acest gen, cercetătorii au reușit să deslușească ceva din ceea ce părea de nedeslușit: un pergament ars de nervosul Vezuviu acum aproape  două mii de ani, numit „Istoria Academiei”. Informațiile astfel relevate au adus la lumină date necunoscute pînă acum despre filozoful Platon, ca de exemplu locul exact unde acesta a fost înmormîntat. Conform textului descifrat în pergament, locul său de înmormîntare se află într-o anume grădină din Academia sa, devenită în prezent Academia din Atena. Pînă acum, se știa doar că Platon se odihnește veșnic pe undeva prin această zonă.

Și mai interesantă este informația rezultată din descifrarea pergamentului referitoare la cum și-a petrecut filozoful ultima zi din viață. Răspunsul sună a... flaut. Platon și-a petrecut ultima seară din viața sa ascultînd un recital la flaut, la adresa căruia a și formulat critici, chiar dacă starea lui de sănătate nu era deloc bună. Interpretării îi lipsea ritmul, credea filozoful.

Și nici că am ști cum să îl contrazicem.

Share