Cazul Dominic Fritz e limpede. Ca primar, a întocmit și semnat un referat de aprobare a unui PUZ (Plan Urbanistic Zonal) al cărui inițiator și beneficiar a fost un arhitect membru USR, care l-a și împrumutat cu bani în campania electorală. După lege, aceasta este un caz tipic de conflict de interese administrativ. Ca unul care nu simpatizează cu conducerea ÎCCJ, vă spun că în speța Fritz instanțele (și fond, și apel) au judecat corect și legal. Le spun atîta susținătorilor fanatizați ai primarului timișorean: imaginați-vă că o făcea Băluță sau Firea, că unul dintre ei semna un referat de aprobare a unui PUZ iscat de un arhitect membru PSD care a mai și cotizat la campania lui/ei. Săreați în sus să denunțați corupția? Vă spun eu, săreați. Deci, să fim clari, Dominic Fritz a comis-o. Nu e deloc faptă penală, nu e nici măcar incompatibilitate – e conflict administrativ de interese și primarul a fost sancționat conform legii.
Prima întrebare corectă de pus în context este dacă legea care prevede un asemenea conflict de interese este o lege bună sau nu. Și, mai departe, dacă nu cumva legislația noastră de integritate este, pe alocuri, exagerată pînă la absurd. Știu, știu – veți obiecta imediat că la noi corupția, nepotismul, pila, cunoștința, cumetria și sinecurile sînt endemice, că trebuie o legislație dură care să oprească cît de cît aceste nenorociri etc. Voi fi de acord cu dumneavoastră, numai că o legislație extremă și absurdă nu doar că nu rezolvă nimic, dar mai și incriminează ceea ce nu ar trebui să incrimineze, adică normalitatea.
În speță, eu cred că dacă PUZ-ul acela era legal și benefic pentru comunitate, nu trebuia să conteze cine îl depune. Dar legalitatea și utilitatea PUZ-ului nici nu s-au pus în discuție, ci doar, strict formal, semnătura primarului. Legea-i lege! Bună, rea – după ea trebuie să se pronunțe instanțele. Să mai dau un exemplu: există în Codul Penal (nici mai mult, nici mai puțin!) un text care spune că un funcționar public merge la închisoare dacă „prin fapta lui” aduce un avantaj material cuiva cu care s-a aflat în raporturi de muncă ori comerciale în ultimii cinci ani. Dacă nu vedeți absurdul, să vă spun mai clar. Dacă mîine ajung ministrul Culturii, nu pot aduce în minister, nici măcar în calitate de consilier personal, pe nici unul dintre colegii cu care lucrez la Dilema de zece ani. Pe ei îi cunosc cel mai bine din punct de vedere profesional, știu clar pe cine și cît pot să mă bazez nu din CV-uri și vorbe, ci din experiența lucrului. Nu vi se pare normal să aduci alături de tine, într-o responsabilitate mare, pe cineva pe care-l/o cunoști direct, lucrînd cu el/ea? Nu, zice Codul Penal, nu e normal! Ba chiar e infracțiune și mergi la închisoare dacă o faci. După logica legislației noastre de integritate, cea mai corectă angajare e a cuiva cu care nu ai lucrat niciodată, de care nu ai auzit niciodată. Așa dovedești că ești corect – lăsîndu-i deoparte pe cei pe a căror competență poți jura, fiindcă ai văzut-o cu ochii tăi.
Fenomenul e cunoscut și ține, desigur, de imaturitate: cînd ai o problemă mare, legiferezi pînă la absurd în sens contrar. Ai o problemă cu integritatea? Atunci faci niște reguli care te împiedică să faci și ceea ce e firesc să faci.
Dar, în fine, a venit și sorocul unei noi legi de bază pentru asigurarea integrității funcției publice. Jalonul 431 din PNRR cu bani mulți: 770 de milioane de euro. Acum, fie vorba între noi, și Uniunea asta e ciudată un pic. Să-ți dea trei sferturi de miliard de euro ca să faci o nouă lege ANI e un pic bizar. Sigur, formularea „jalonului” e generoasă. Zice: „evaluarea și actualizarea legislației privind integritatea”. Despre o evaluare a actualei legislații (deci nu numai a Legii ANI, ci a tuturor normelor de integritate!), nu știm nimic. O fi secretă. Sau, mai degrabă, n-o fi deloc. În stilul nostru de hei-rup, trîntim repede o lege nouă că, vorba aia, proiecte de legi facem în două zile dacă se cere și dacă e pe bani, apoi o trecem la foc automat prin Parlament sub nobila cauză să nu piardă țărișoara banii de la UE, și gata – bifat, să intre bănuții!
Și așa am ajuns la episodul parlamentar de zilele acestea. Episodul are o față văzută și o față nevăzută: o porcărie pesedistă pe față și o șmecherie useristă pe ascuns. Așadar, pesedeii introduc un amendament absurd, care îl vizează direct pe Dominic Fritz, șeful adversarilor. Vor să-l dea jos de la Primărie și nici să nu-l mai lase să candideze. Ca să le iasă, introduc în lege o normă evident retroactivă, deci neconstituțională. Explicația juriștilor pesediști cum că norma e „civilă”, nu penală și deci nu se pune problema legii mai favorabile e o prostie. Sancțiunile civile există numai în cazul unor raporturi de drept privat, de raporturi juridice de cu totul altă natură. Cînd, de pildă, legea civilă te decade dintr-un drept nu e vorba de pierderea unui statut de drept public, cum e cel de primar, ci de pierderea unui drept în raport strict cu celălalt subiect al raportului de drept civil. De pildă, decăderea din dreptul de a invoca viciile unui lucru cumpărat nu înseamnă că decazi din statutul de cumpărător, ci din dreptul de a cere strict vînzătorului unele reparațiuni. La fel, decăderea din dreptul de a primi o moștenire nu înseamnă că decazi din statutul de moștenitor și, oricum, efectele acestei decăderi există doar în raport cu ceilalți moștenitori și nu în raport cu toți cetățenii orașului. Cam așa sînt sancțiunile civile. Nu tot ce nu e penal e civil. Mai e și administrativ, de pildă. Or, sancțiunile de drept administrativ urmează regulile de retroactivitate/neretroactivitate din dreptul penal. E atîta practică CCR, ÎCCJ și CEDO pe tema asta! Dar lasă practica: e Constituția. Art. 15, alin. 2. Cum ziceam, porcăria pesedistă e la vedere și nu am nici o îndoială că va pica la Curtea Constituțională.
Cît despre șmecheria useristă, e așa. Fapta pentru care Fritz a fost sancționat dispare din actualul proiect de lege făcut și susținut (și) de USR. Astfel, Dominic Fritz va fi spălat și de această mică faptă pentru că dezincriminarea unei fapte penale sau contravenționale atrage după sine oprirea executării sancțiunii și imposibilitatea de a o mai considera, la o adică, un antecedent. Și dacă oprirea unei noi candidaturi după ce îi expiră mandatul de primar este o sancțiune aplicată, iaca nu o să mai fie, pentru că fapta e dezincriminată. Deci Fritz al lor va putea candida. De altfel, spun gurile rele că usereii au avut grijă să scoată din legea existentă toate textele care-i făceau să se simtă cu musca pe căciulă pe demnitarii lor, unii dintre ei miniștri vizibili azi, de cînd cu dronele. Dar nu de gura tîrgului ne ținem noi aici, ci de fapte, iar dezincriminarea faptei lui Dominic Fritz e certă. Șmecherie, cum ziceam.
.jpg)
