Axa Dus Intors

Iorga știa. Știa carte! Pentru că era dintre cei avansați pe drumul cunoașterii. Așa era lumea aceea: cei care știau erau ținuți la mare prețuire de cei care știau mai puțin sau nu știau deloc.

Boala și durerea lucrează ca un reglaj – ți se aduce brusc aminte că exiști și altfel decît în reflexie cu ceilalți.

Mai mulți nespecialiști au atras atenția încă de la primele incidente că primul caz în care o dronă va lovi o locuință e iminent. E logic să se întîmple.

Dnii Simion, Grindeanu, Bolojan și Ponta se vor înfrunta pentru titlul de „adevăratul conservator” al neamului și vor incanta: „Românaș observator, cine-i cel mai adevărat conservator?”.

S-au împlinit nu demult 40 de ani de la moartea lui Mircea Eliade și, coincidență sau nu, peste puțin timp se vor reuni la București sute de savanți din domeniul istoriei religiilor, într-o adunare de anvergură mondială.

Închiși în cabinetele lor, izolați în lumea politică, năuciți de zvonurile pe care singuri le produc și de conspiraționismul țesut de/despre „servicii”, oamenii politici români pierd foarte repede contactul cu realitatea.

În mare, s-a cam impus ideea că tot ce e la „stat” e rău și tot ce e la „privat” e bun. Însă, de cîte ori spui asta, ți se aruncă în față contraexemple.

Muștarul lui Trump a sărit, stîrnit fiind de remarca referitoare la migrație. L-a făcut pe Papa „stîngist” și „slab în materie de migrație”. Muștarul lui Vance a sărit mai teologal: în chestia războiului.

România este singura țară europeană în care Donald Trump are o percepție net pozitivă. În rest, în opinia „popoarelor” din interiorul Uniunii Europene, președintele american „iese pe negativ”, cum s-ar spune.

Poate că mulțimea care L-a întîmpinat cu entuziasm călduros pe Hristos era alta decît mulțimea care L-a însoțit cu entuziasm sîngeros spre Cruce, zic acești istorici.

Tăierea din pix a schemelor de personal, și atît, nu prea seamănă a reformă. Atîta timp cît bugetul public va continua să plătească mult pentru achiziții de proastă calitate nu vom merge prea departe.

România are nevoie de întovărășiri, are nevoie ca oamenii din societatea românească să se strîngă în grupuri și să înceapă să facă politică.

Fiind atît de importantă valoarea pentru care lupți, pe care o aperi „chiar cu prețul veții”, aceasta nu rămîne un motiv detașat de ființa luptătorului. Dimpotrivă, devine un aliat, devine inspirație.

Și eu îmi aduc aminte de acel Marco Rubio care spunea că nu poate lăsa partidul lui Reagan pe mîna unui escroc ca Trump și că va lupta din răsputeri să nu se întîmple așa o nenorocire.

O națiune ai cărei tineri sînt puși „pe relax” nu vrea să audă altceva decît că munca dăunează grav. Și, în plus, te expune exploatării, ceea ce e oribil.

Dacă aș fi pus să spun repede cărui lider mondial îi merge cel mai bine la acest început de an, aș spune Putin. „Grație” Occidentului.

Criticile la adresa dlui Bolojan venite de la pesedei sau de la peneleii care au fost în guvernele anterioare sînt dezgustătoare.

Aparent, este inutil să declari un „An Brâncuși” într-o țară în care se discută fără oprire despre Brâncuși.

Dar centenarul nașterii lui Paul Gherasim s-a scurs pe nesimțite în anul următor, acesta, în care se împlinesc zece ani de la plecarea marelui pictor.

Cînd Donald Trump insultă militarii non-americani uciși în războaie care nu erau ale lor, dar la care au participat chemați de America și ca aliați ai Americii, atunci te ridici și îi răspunzi.

Cu cît mai multă carte, cu atît mai multă responsabilitate purtau obligațiile și, în consecință, cu atît mai ridicate erau așteptările tuturor.

Ce altceva putem celebra de Ziua Națională a României dacă nu identitatea noastră națională și ce este identitatea noastră națională altceva decît însăși cultura noastră națională?

M-am întrebat mereu, în sinea mea, cum de un meloman ca Radu Cosașu putea să fie fermecat de acest concert. Pe Alexandru Paleologu, un paradoxal prin definiție, îl puteam înțelege, dar pe Cosașu?

Schimbările judecătorilor din completuri în timpul proceselor penale în care sînt implicați oameni puternici, bogați, cu conexiuni corupte, sînt făcute cu scopul strategic asumat de a se întîrzia durata procesului pentru a se ajunge la prescripția răspund

Dacă va continua așa cum a pornit, lupta cu legionarii și legionarismul nu va avea alt deznodămînt decît trecutele lupte cu comuniștii/comunismul și securiștii/securismul.

CV-urile, în general, se umplu cu trei categorii de informații, în afara celor personale. Prima categorie: diplomele.

Mi se pare foarte periculoasă ascensiunea politicienilor inculți; sînt din ce în ce mai mulți și ajung în funcții din ce în ce mai influente.

Idealul național nu e niciodată dictat de elite, ci doar formulat și promovat de ele. Așadar, prima datorie a elitei este să asculte atent.

Avem nevoie de perspectivă pentru că nimeni, indivizi sau popoare, nu poate trăi fără țel. Poate că e bine să explorăm un pic tradiția noastră politică.

Al treilea și cel mai tulburător lucru pe care îl vedem aproape în fiecare pagină a jurnalului este lipsa de luciditate politică a lui Nicolae Iorga.

Reforma ne aduce și alt gen de comasare: cea făcută din ticăloșie, cea făcută în interes propriu sau/și în interes de partid.

Așa cred eu, că marile intuiții ale celor vechi deschid drumuri cu mult mai directe spre adevăr decît studiile celor de azi.

Austeritatea acestui guvern cu tot cu majoritatea lui parlamentară reușește cu cei care nu sînt vinovați de ea și nu cu cei care sînt vinovați de ea.

În acest univers sonor fabulos, vocea Virginiei Zeani a fost cu totul specială, așa cum speciale i-au fost frumusețea și întreaga viață.

Nu e prima dată cînd liderii noștri politici și militari se dovedesc a fi mult sub nivelul profesional cerut de provocările cărora sînt plătiți să le răspundă.

Sîntem confuzi în ceea ce privește patriotismul. Nu prea știm ce este sau, dacă credem că știm, am face bine să ne mai gîndim o dată.

Îmi repugnă logica „ai ucis civilii mei, ucid și eu civilii tăi” și nu despre asta e vorba; am doar impresia că uităm cum a început totul și ce anume a generat nebunia însîngerată din Gaza.

Rusofobia nu trebuie să ne paralizeze, să ne pierdem mințile de frică, să devenim isterici, să vedem ruși peste tot și să punem toate relele vremurilor pe care le trăim pe seama rușilor.

Cineva ar trebui să strige tare în urechea Guvernului că reducerea deficitului nu înseamnă reformă.

Discursul pro-occidental din România nu doar că ignoră, dar disprețuiește acest tip de sensibilitate populară nu de ieri, de azi.

De cînd am început să înțeleg ce e cu mine pe lumea asta, mi-am dat seama că plecarea definitivă din România este o opțiune deschisă în mintea foarte multor români.

Părerea mea este că Ion Iliescu a fost un om politic slab, fără viziune și fără curaj. De aceea, nici nu cred că a controlat vreodată procesele istorico-politice care au avut loc în timpul președinției sale.