Cu un an în urmă, scriam despre pictorița Olimpia Coman-Sipeanu, cu ocazia expoziției aniversare la Galeria UAP din Sibiu, că trăim într-o lume dominată de consumerism, de violență, cu derapaje majore cînd este vorba de standarde valorice, de război. Iar în prezent totul s-a acutizat. Totuși, în ciuda tensiunilor accentuate, au loc și descoperiri, multe înspre binele omului. Se vorbește mult despre fizica cuantică, despre inteligența materiei, despre nevoia de a fi în armonie cu universul creat de un Dumnezeu care se află pretutindeni, despre nevoia de a acționa cu inima. Observ că, într-o vreme ce pare la răscruce de drumuri, există un număr mare de artiști care ne invită să împletim rațiunea minții cu cea a inimii, să fim atenți la gîndurile noastre pe care să le orientăm pe calea binelui, a frumosului, puterea lor fiind, de-a lungul timpului, cunoscută sau măcar presimțită.
Olimpia Coman-Sipeanu face parte din această familie artistică ce vrea ca creația ei să fie în slujba binelui. La început, după absolvirea Institutului de Artă „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca în anul 1976, era adepta artei figurative într-o viziune sintetică, recurgînd la stilizare, uneori pînă la abstractizare. A urmat însă o schimbare majoră ce i-a marcat viața și viziunea despre rostul artei, pentru că a urmat cîțiva ani cursuri postuniversitare de restaurare pictură. Era nevoie de o bună stăpînire a meșteșugului, de un continuu studiu și exercițiu al cunoașterii artei vechi românești și universale, a materialelor și metodelor de lucru, folosite adecvat în fiecare caz în parte. A pictat atunci mai puțin, în schimb a meditat, s-a apropiat de lumea satului românesc, de arta sacră. A lucrat la Muzeul Brukenthal, apoi la Muzeul Astra. A restaurat icoane pe lemn și pe sticlă în care se împleteau elementele decorative cu formele sacre. Frumusețea și căldura culorilor, prezența simbolurilor, alături de conștientizarea profundă a unor sensuri au constituit modele de cercetare continuă. Și-a pus întrebări în legătură cu noi modalități de interpretare a lumii, de reflectare, iar opțiunile au dus la regîndirea relației dintre propria creație și motivația ei.
Deci, după un număr de ani, a simțit din nou dorința de a picta, optînd pentru o artă de esență, recurgînd la simboluri, dar fără să se îndepărteze de natură. Nimic narativ, doar o transpunere a celor simțite, înțelese. „Vegetalul este o lume care m-a fascinat dintotdeauna, o lume debordînd de energia vieții, dar și o lume plină de delicatețe și rafinament. O lume din care staticul este exclus, (...). O lume plină de magie”, scria Olimpia Coman-Sipeanu în catalogul expoziției sale personale „Magia Cîmpului” din 2015. Într-adevăr, lucrările expuse atunci exultau de vitalitate, de dinamism, sugerau ideea de creștere. Firele de iarbă, florile de cîmp, spicele de grîu, forme simple de viață, mlădioase, suple, firave, exprimînd mișcarea continuă, creșterea, rezistența în fața intemperiilor inevitabile, în fața vîntului.
În expoziția organizată la sfîrșitul anului 2024 la Galeria 9 din Brașov au fost prezente lucrări caracteristice preocupărilor sale creatoare din ultimii ani, începînd cu magia creșterii spicelor de grîu, uneori avînd tulpinile supradimensionate, alteori văzute fragmentar, dar oferind de fiecare dată senzația de energie vitală, unele cu semnificații mai largi, metafore ale vieții. Importante sînt ritmul, dinamica, vibrațiile, la fel și culorile, ce transmit un sens al creșterii, al coacerii și apoi al transcenderii spre o nouă viață, trepte ale devenirii. Orice direcționare, înclinare a tulpinilor în raportul de verticale, oblice, curbe conferă nuanțare ca metafore ale existenței omenești. În dominanta de verde crud, cînd are loc creșterea, firele spicelor tinere au un ritm ascensional, țîșnind parcă din pămînt pe verticală, în nerăbdarea lor de a se înălța în lumina atotcuprinzătoare. Apoi, vremea spicelor coapte, pictate în dominanta de ocru intens, sugerînd parcă o explozie cosmică, pentru că este vremea cînd trăirile sînt la apogeu, spicele au dat rodul. Sînt etape ale vieții în acord cu ritmurile universale, sub ocrotire divină: „O magie”, „Magia Cîmpului”...
Pornind de la „Magia Cîmpului” și-a schimbat viziunea și, în 2019, a deschis expoziția „Spiritul grîului”. A pictat cîmpuri în bătaia vîntului, sugerînd muzica specială a naturii. A pictat spicele de grîu – acum subiectul principal al creației sale – adunate în mănunchi, uneori reduse la un singur fir – vertical – ca o coloană a infinitului, în diferite raportări. Le-a pictat fără să se repete, avînd ca motiv central crucea ori cerul, ca simbol al universului. Chiar ea a spus: „Am parcurs o călătorie cu căutări și satisfacții de la frumusețea magică a cîmpiei la natura și spiritul grîului, iar de aici pînă la semnele magice care ne marchează întreaga existență, nu mai era decît un pas”. Tot ea mai spune: „Iubesc și prețuiesc natura în totalitatea ei. Ca artistă, însă, nu am abordat-o la modul peisagistic, m-a preocupat forța detaliului”. Artista recurge la simboluri, fiind vorba de o ordonare subiectivă a unui temperament liric și nu de un exercițiu ascetic, dincolo de realul aflat la vedere, într-o natură cosmogonică.
Spicele de grîu înseamnă hrana noastră cea de toate zilele, pîinea fiind numită în cea mai puternică rugăciune creștină, însemnînd viața. Spicele tăiate atunci cînd ele și-au împlinit menirea vor deveni hrană. Semnifică trupul lui Iisus Hristos, oferit fiecărui creștin la împărtășanie, dar și în momentul cununiei. Spicele au fost pictate în mănunchi, aranjate în cruci de diferite forme, iar firele spicelor coapte parcă țîșnesc cu forță pentru a se răspîndi în întreaga lume. În alte lucrări, ele sînt cuprinse în cercuri, cununi care simbolizează universul, sugerînd o energie cosmică, o lumină pe care o simțim atotcuprinzătoare. Iar cînd galbenul cununilor apare pe un fond albastru profund – culoarea iubită de artistă – e sporită intensitatea.
În 2021, a dus la Cetatea Cîlnic expoziția „Semne magice”, o nouă etapă în creația artistei, cînd a reluat motivul cununilor de grîu, numeroase și în expoziția de la Brașov. În mai multe lucrări, aceste cununi par că se rotesc, simbolizînd soarele, lumina, viața, ori formează un hexagon-poligon stelar, regăsit în numeroase culturi și credințe, unul dintre cele mai vechi simboluri. Alteori, apar în forma Crucii, simbol suprem al credinței, uneori cu înscrisuri legate de sacrificiul lui Iisus.
A preluat ca motiv și ușile împărătești, simbol al transcenderii, pictate mai realist ori esențializate. Un motiv care cred că n-ar fi putut lipsi din creația Olimpiei Coman-Sipeanu este copacul, „Arborele vieții”, motiv de largă circulație universală, prezent în mitologia și în arta unor străvechi culturi. „Înfipt cu rădăcinile în solul adînc și misterios, ridicîndu-și ramurile către înaltul cerului, arborele era cel ce mijlocea pentru om relația cu cerul”, scria etnologul Paul Petrescu. Ea a pictat copacul în diferite ipostaze, mai ales cu coroana rotundă sau cu un ritm ascensional, urcînd dincolo de latura de sus a tabloului.
Olimpia Coman-Sipeanu ne spune că vrea să ofere prin arta ei bucurie. Așa că nu puteau lipsi din expoziție florile. Dar nu vom vedea flori aristocrate, ci flori de cîmp, într-o pensulație ușoară, unele gata parcă să-și ia zborul într-o călătorie dincolo de aparențe. Tot mai mult e prezent albastrul, ce sugerează un spațiu aerian în care florile parcă plutesc, determinînd o dinamică continuă, decorativul motivului fiind depășit. De observat că florile pictate de Olimpia nu se încadrează în tradiționalele naturi moarte cu flori, ele fiind animate de o viață continuă, emană energii benefice, ne îndeamnă să aflăm vibrații comune pentru a fi în armonie cu natura și, astfel, cu universul. Ea este tot mai atrasă de culoare, nu degeaba expoziția din 2023 a avut ca generic „Culoarea cea de toate zilele”, fără de care nu ne putem imagina viața. Olimpia mărturisește: „Universul este un infinit de culoare. Mereu am căutat puterea de sugestie a anumitor motive, însă, de data aceasta, motivul propriu-zis al lucrărilor mele este însăși culoarea materiei, ea a devenit motiv. Prin culoare caut lumina, vibrația, emoția, caut bucuria”. Apoi, mai vedem ferestre – desigur, și ele cu conotații simbolice – albastre, deschise sau gata să se deschidă pentru călătorii inițiatice. Deci sîntem departe de turbulențele vremurilor actuale, departe de tragediile cu care se confruntă atît de mulți oameni, de trădări și de false, periculoase provocări. Artista ne invită să căutăm răspunsuri fiind în armonie cu natura, să căutăm căi spirituale.
Maria Zintz este curator, istoric de artă și critic de artă.
Foto 1: Olimpia Coman-Sipeanu, membru UAPR, Filiala Sibiu
Foto 2: Arbore cosmic
Foto 3: Şi frunze, şi păsări
