Am urmărit sporadic aparițiile oferite publicului în catalogul editurii Galaxia Gutenberg, însă abia recent – cînd un colaborator al acesteia a avut bunăvoința de a-mi trimite („la țară”) o cutie cu minunate noutăți – am înțeles mai clar că viguroasa instituție culturală își are sediul în... Tîrgu Lăpuș și exprimă programul „axiologic” al Bisericii Greco-Catolice din țara noastră. Un soi de echivalent „unit” al casei ieșene „Doxologia”, păstorită de ÎPS Teofan.
Printre multele titluri interesante cu care m-am procopsit (nu mai puțin de șase din opera titanilor Henri de Lubac & Hans Urs von Balthasar) am ocazia să răsfoiesc și trei volume semnate de un alt teolog major, Joseph Ratzinger, ajuns, așa cum știm, pe tronul roman al urmașilor Sfîntului Petru. La unul singur dintre ele m-aș opri în notațiile de azi, și anume la opusul Europa, încotro? Diagnoze și prognoze privitoare la starea Bisericii și a Lumii, o culegere de șase conferințe și studii din perioada 1988-1991, pe cînd viitorul Suveran Pontif era Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței (calitatea în care am avut onoarea de a-l cunoaște, ceva mai tîrziu, cînd mi-am început misiunea ca ambasador al României presso la Santa Sede).
Întrebarea din titlu era profetică în anii amintiți, dat fiind cataclismul imploziei URSS și perspectiva reunificării națiunilor de pe vechiul continent sub bolta democratic-liberală a Uniunii Europene. Era greu de crezut că un intelectual erudit și un teolog de anvergura lui Joseph Ratzinger – prezență lucidă în psihodrama reunificării Germaniei – ar fi putut să „tacă” în contextul unor mutații realmente epocale. Și e grozav că nu a tăcut, întrucît ne oferă pînă azi, cînd proiectul european e iarăși zguduit de crize succesive, înțelepciunea spirituală a unor soluții mai puțin convenționale.
Cînd toată lumea dansa pe mormîntul marxism-leninismului sovietic și exalta în contrapartidă triumful „definitiv” al liberalismului capitalist, intelectul dezvrăjit și credincios al viitorului Papă Ratzinger vedea că ambele doctrine (poli ai Războiului Rece) aveau ca substrat un materialism secularizant, dublat de convingerea, variabil intensă, că singura fericire accesibilă omului e cea pe care o poate „accesa” aici și acum, nu dincolo de moarte, într-o dimensiune spirituală incoruptibilă. Competiția dintre acești copii filosofici ai Iluminismului „privatizase” religia creștină și încercase „raiul pe pămînt”, fără să scape de minciuni, propagandă, război și iluzii periculoase. Teologul ne amintește că libertatea fără limite e falsă și periculoasă, așa cum egalitatea comunistă impusă prin inginerie socială nu reușește decît să generalizeze mizeria.
În acei primi ani post-comuniști, Ratzinger a anticipat just perenitatea faptului religios, riscul de a instrumentaliza politic credința creștină și nevoia echilibrului demografic menit să prezerve civilizația euro-americană. „Refegistul” Ratzinger e tipicul reacționar, de vreme ce deplînge vidul nihilist al Occidentului „apostat”. Un discurs antimodern oarecum monolitic, sub care nuanțele sînt strivite, căci umanismul post-creștin din aluatul democrațiilor liberale de după 1945 nu s-a substituit fără rest vieții ecleziale libere și nici n-a împiedicat, bunăoară, adaptarea Bisericii Catolice la provocările lumii moderne (efectuată la Conciliul II Vatican, cu care viitorul Papă Ratzinger n-a fost niciodată complet de acord).
Se înțelege că recomand citirea întregului volum (nu are nici 200 de pagini), dar mă opresc aici asupra ideii ratzingeriene conform căreia populismul e opusul conservatorismului (cum spunem și noi, cei care socotim că AUR & Co fraudează doctrina conservatoare atît prin anti-elitism, cît și prin spiritul anarho-revoluționar de sorginte legionar-ceaușistă). Naționalismul este „radicalizarea modernă a tribalismului arhaic” și implică iluzia că unitatea umană trebuie realizată sub titlul unei singure etnii, pregătind (pe fondul revoluției tehnico-științifice) violența destructivă a unor conflicte la scară mondială. Rareori găsești mai multe idei sub o formă atît de concentrată ca în volumașul căruia i-am dedicat precedentele însemnări. Chiar dacă nu îl urmezi în toate privințele, Joseph Ratzinger rămîne un excepțional maître à penser.
