Era o zi obișnuită. O zi de luni, în care lumea alerga grăbită, văzîndu-și de viața de zi cu zi. Însă, la ora 12,33, în Spania, viața de zi cu zi s-a schimbat. Brusc. Fără avertisment. Curentul a căzut, iar odată cu el și ceea ce numim civilizație: lumina, comunicațiile, trenurile, spitalele, Internetul. În doar cîteva minute, un întreg stat european s-a scufundat într-o liniște bizară, tăiată doar de vibrația neliniștii.
De la Madrid la Sevilla și pînă la Lisabona, milioane de oameni au fost afectați: metroul s-a oprit, trenurile au fost blocate, aeroporturile paralizate, iar spitalele au pornit de urgență generatoarele. Rețelele mobile și conexiunile la Internet s-au prăbușit. Open-ul de tenis de la Madrid a fost întrerupt, spectatorii fiind evacuați în liniște și confuzie. Patru centrale nucleare s-au oprit automat, trecînd pe generatoare diesel, semn clar al unei perturbări majore.
La ora 18, premierul Pedro Sánchez s-a adresat națiunii. Tranzistoarele cu baterii au prins semnalul. Unele telefoane și-au recăpătat temporar conexiunea. „Rămîneți calmi, ascultați doar versiunea oficială”, a spus premierul. A vorbit despre „o oscilație puternică a fluxurilor de energie în rețea”. Însă nimeni nu a înțeles mare lucru.
Realitatea unui scenariu science-fiction
În lipsa unor explicații clare, au înflorit zvonurile și teoriile conspirației. „E Putin, ne-a atacat cibernetic!”, susținea un grup de tineri care butonau frenetic, dar inutil, telefoanele. „Vrea să ne pedepsească pentru că sîntem împotriva lui.” „Ba e Israel!”, afirma altcineva. „Ne-au pedepsit pentru că am recunoscut Palestina, după scandalul Pegasus.”
Corespondentul Le Point în Spania a relatat acea zi absurdă, cu iz de întoarcere în timp. În fața Starbucks, KFC sau McDonald’s, oamenii formau cozi lungi, vizibil descumpăniți: nu se gătea nimic, angajații stăteau în întuneric, iar plata cu cardul era imposibilă. Adevărații „regi ai zilei” erau cei care se așezaseră pe la terase, mulțumindu-se cu un bocadillo con jamón (sandviș cu șuncă), fericiți și invidiați că aveau bani lichizi la ei. Pentru că, firește, bancomatele nu funcționau în lipsa curentului electric.
Majoritatea magazinelor erau închise; cîteva, ca „Alehop”, vindeau în semiîntuneric cu ajutorul unui terminal de plată cu baterii. „Vom vinde cît țin bateriile”, spunea un vînzător cu un aer resemnat. Supermarket-urile fiind și ele închise, localnicii și turiștii se grăbeau spre micile magazine de cartier, multe administrate de comunități asiatice.
Pe Calle Noviciado, aproape de Gran Vía, un comerciant rezuma situația: „Nu mai avem hîrtie igienică, apă minerală, baterii, lumînări sau brichete!”. Iar José Antonio, vînzător de tutun, observa cu amărăciune: „E ciudat... se simte aceeași anxietate și aceeași uimire ca la începutul pandemiei”.
Pe măsură ce avansai pe Gran Vía, în direcția Pieței Spaniei, devenea evident că marea preocupare era deplasarea. Era ora 14,30, iar de două ore întreaga Spanie, ca și Portugalia, rămăsese fără electricitate. Oamenii se întrebau: Cum ajung la serviciu? Cum mă întorc acasă? Cine îi ia pe copii? Cum ajung bunicii din Valencia?
Mașina devenise o școală a răbdării, taxiurile dispăruseră, bicicletele electrice municipale fuseseră luate toate. Accesul la metrou era interzis, iar un operator povestea că mii de călători a trebuit să fie evacuați manual, între rame, în momentul declanșării marelui „apagón”. Doar autobuzele mai circulau, dar în Piața Spaniei, coada ca să intri într-un autobuz depășea 300 de metri. Unii, nervoși, strigau și se certau. Dar cei mai mulți își păstrau calmul, chiar zîmbeau: „Ajungem cînd ajungem”, spunea Maria José, o fatalistă liniștită. Mulți se întinseseră pe iarbă, ridicînd telefoanele spre cer în speranța unui fir de semnal. Își împărtășeau informații despre zonele în care mai funcționau anumite rețele, Movistar, Vodafone, Orange, ca să trimită măcar un SMS sau un mesaj pe WhatsApp.
Unii aveau însă motive serioase de îngrijorare: „Mama era pe masa de operație, la spitalul La Paz. N-am putut ajunge la timp”, povestea Lucia, disperată, în căutarea unui autobuz. „Am aflat că au fost nevoiți să întrerupă intervenția...” După-amiaza a fost dominată de o incertitudine mocnită, simțită în tonuri, priviri și întrebări nerostite. Oamenii voiau cu orice preț să afle cauza acestei pene istorice. Pe trotuare și prin parcuri, grupuri de oameni se strîngeau în jurul unor radiouri cu baterii. „Aparatul cel mai căutat azi”, spunea Luis, pensionar, care arăta mîndru radioul său. „Ce noroc că l-am păstrat! Dar pentru mulți e ca un obiect din epoca de piatră. Realizez acum cît de dependenți sîntem de telefon pentru tot: știri, plăți, alarme, aplicații. E ironic, toate filmele SF despre colaps pornesc de la o mare pană de curent. Ei bine, iat-o!”
Pînă la ora 22, autoritățile au reușit să stabilizeze parțial sistemul, readucînd producția la 18 GW. În mod normal, în acel interval orar, consumul național variază între 25 și 30 GW. Potrivit premierului Pedro Sánchez, „15 gigawați au dispărut în doar cinci secunde, o situație fără precedent care a reprezentat 60% din cererea de energie a țării”. (15 gigawați sînt echivalentul consumului a milioane de gospodării.)
Ipoteza unui atac cibernetic a fost exclusă rapid de oficialii europeni, iar zvonurile privind un incendiu între Franța și Spania au fost negate de operatorul francez RTE. Însă nu a fost vorba nici de o simplă defecțiune tehnică: „O astfel de pană nu poate fi provocată de o eroare izolată”, a declarat un specialist, pentru Le Point.
Operatorul portughez REN a vorbit despre „oscilații anormale” în rețeaua spaniolă, puse pe seama unor „variații extreme de temperatură”, dar explicația nu i-a convins pe experți.
Un sistem vulnerabil în fața supraproducției
Cea mai credibilă explicație investigată în prezent de autorități și de Comisia Europeană este o dezechilibrare bruscă între producția și consumul de energie. O posibilă supraproducție de energie regenerabilă – pe care rețeaua nu a putut-o absorbi – ar fi dus la colaps. Spania a cunoscut o creștere accelerată a producției de energie verde: între 2022 și 2024, capacitatea eoliană a crescut de la 22 la 32 GW, iar cea solară de la 17 la 35 GW. În momentul întreruperii, 60% din cei 28 GW generați proveneau din surse solare, potrivit Electricity Maps.
Spania are o capacitate limitată de stocare a energiei și puține conexiuni internaționale: 3.000 MW către Franța, alți 3.000 MW către Portugalia și 1.400 MW către Maroc. Dacă vecinii nu pot prelua surplusul, rețeaua devine instabilă. „Dependența excesivă de regenerabile aduce riscuri de variații imprevizibile”, a avertizat un expert în domeniu. Directorul serviciilor de exploatare al REE, Eduardo Prieto, a declarat că este nevoie de analizarea a sute de mii de date pentru a determina cauza exactă. Sistemul iberic a fost complet deconectat de rețeaua europeană după o „oscilație majoră a fluxurilor energetice” și o „pierdere masivă de producție”, a explicat acesta pentru Le Point.
O lume fără confortul obișnuit
Trăim cu impresia că lumea noastră e solidă, previzibilă, durabilă. Că dacă apăsăm un întrerupător, lumina va veni. Că dacă deschidem robinetul, apa va curge. Că dacă nu avem cash, nu-i nimic: avem card, avem aplicații, avem Internet. Pînă în ziua în care tot ce „avem” dispare și rămînem cu o întrebare năucitoare: cum funcționează viața cînd dispare tot ceea ce o face „funcțională”?
Cazul Spaniei este un avertisment. Nu pentru că a fost un atac. Nu pentru că s-a produs haos. Ci pentru că a fost suficient un dezechilibru între producție și consum pentru ca întreaga rețea să cedeze. Nu s-a prăbușit un sistem învechit, ci unul „modernizat”, bazat pe energii regenerabile, dar insuficient pregătit pentru imprevizibil. Ceea ce s-a întîmplat nu ține de science-fiction. Ține de realitatea care ne poate lovi cînd ne e lumea mai dragă.
Să ne imaginăm un scenariu în care o pană de curent globală ar avea loc, fie printr-o defecțiune tehnică de amploare, fie printr-un atac cibernetic sau un dezechilibru energetic mondial. Primele ore ar însemna haos: transporturi blocate, comunicare tăiată, supermarket-uri închise, sisteme bancare indisponibile. În cîteva zile, lipsa apei potabile ar deveni critică, spitalele ar fi copleșite, iar lanțurile de aprovizionare, de la alimente la medicamente, s-ar prăbuși. Fără Internet, lumea ar deveni un ocean de izolare. Panica ar înlocui rațiunea, iar solidaritatea ar fi pusă la grea încercare.
Ironia e că civilizația ne-a făcut viața mai comodă, dar și mai fragilă. Fiecare progres tehnologic, fiecare rețea interconectată, fiecare automatizare ne-a adus mai aproape de un prag tăcut: nevoia ca totul să funcționeze perfect. Însă nu mai există compartimente izolate, totul este un joc de domino. Dacă pică energia, cade și Internetul. Dacă nu ai Internet, nu ai acces la bani. Dacă nu ai bani, nu ai mîncare. Iar dacă nu ai apă sau tratamente, nu mai ai nici sănătate. Și pare că ne-am construit un palat digital cu temelii de nisip. Și fiecare pană, oricît de scurtă, e o fisură în acest vis hiperconectat.
Episodul din Spania a readus în discuție planuri alternative, precum un kit minim de urgență (apă, lanternă, radio cu baterii, medicamente esențiale), rezerve de alimente neperisabile, bani lichizi.
Însă, poate cel mai important, e să nu uităm să fim umani. Pentru că, în fața unei astfel de crize, cea mai importantă resursă a oamenilor este solidaritatea. Că atunci cînd „lumina se stinge”, contează cît de mult știm să fim oameni unii pentru ceilalți.
