Lumea nu mai traversează doar o succesiune de crize. Crizele se suprapun: un război nu se termină, că începe altul, iar conflictele locale se transformă rapid în simptome ale unei dezordini globale. Date recente, prezentate în raportul anual „Conflict Trends”, realizat de Institutul de Cercetare a Păcii din Oslo, pe baza informațiilor compilate de Programul de Date privind Conflictele din Uppsala, descriu un tablou sumbru: anul 2025 a fost al treilea cel mai sîngeros de la sfîrșitul Războiului Rece și anul record al războaielor după 1946. Aproximativ 245.000 de oameni au murit în lupte sau în episoade de violență politică. O cifră care nu mai poate fi privită ca o anomalie statistică, ci confirmă o tendință: ultimii cinci ani au fost cea mai violentă perioadă de după încheierea Războiului Rece.
„Din păcate, nu există prea multe aspecte pozitive pe care să le pot găsi”, a declarat Siri Aas Rustad, cercetătoare la Institutul de Cercetare a Păcii din Oslo (PRIO). „De obicei reuşesc să găsesc ceva pozitiv, dar anul acesta cifrele sînt şocante.” Mai grav, datele sugerează că lumea nu se confruntă cu un vîrf trecător al violenței, ci cu un nou prag de intensitate, mult mai ridicat decît cel cu care ne obișnuiserăm după anii ’90.
În 2025 au fost înregistrate 65 de conflicte care au implicat cel puțin un stat, cel mai mare număr de după 1946. Recordul nu vorbește doar despre înmulțirea războaielor, ci și despre incapacitatea sistemului internațional de a le preveni, limita sau opri. În loc ca diplomația să reducă tensiunile, multe conflicte latente au devenit violente. Numărul conflictelor interstatale s-a dublat într-un singur an, ajungînd la opt, un nivel fără precedent în ultimele opt decenii.
Reaprinderea tensiunilor de frontieră dintre India și Pakistan, Afganistan și Pakistan sau Cambodgia și Thailanda arată cît de repede pot reveni în actualitate dispute aparent înghețate. În același timp, invazia rusă din Ucraina, operațiunile Israelului în Siria și escaladările regionale din Orientul Mijlociu arată că violența dintre state nu mai este o excepție. Această revenire a conflictelor interstatale este poate cel mai îngrijorător semnal. Dacă, după 1990, lumea a crezut că războaiele dintre state deveniseră o raritate, aproape anacronice, anul 2025 a spulberat brutal această iluzie.
Trei războaie care trag lumea în jos
Creșterea numărului de victime a fost alimentată în principal de trei mari focare: invazia Rusiei în Ucraina, bombardamentele din Gaza și violențele din Sudan, inclusiv masacrele din El Fasher, în Darfur.
Războiul Rusiei împotriva Ucrainei rămîne unul dintre cele mai letale conflicte ale ultimelor decenii. În paralel, războiul Israel-Gaza a provocat zeci de mii de morți și a amplificat tensiunile regionale, cu efecte în Liban, Siria, Iran și Yemen. Sudanul, însă, reprezintă poate cea mai teribilă expresie a violenței ignorate. Conflictul dintre armată și paramilitari a degenerat într-o catastrofă umanitară, iar asediul și masacrele de la El Fasher ar fi provocat, potrivit estimărilor citate în raport, zeci de mii de morți.
Aceste conflicte nu sînt identice, dar au ceva în comun: fiecare arată o formă de prăbușire a limitelor. În Ucraina, limita încălcată este suveranitatea unui stat. În Gaza, limita este protecția civililor. În Sudan, limita este însăși ideea că populația neînarmată trebuie cruțată de furia militarilor.
Una dintre cele mai alarmante concluzii ale raportului este creșterea violenței unilaterale împotriva civililor. Aproape 76.500 de oameni au murit în 2025 în astfel de atacuri, față de 14.200 în 2024. Este cel mai ridicat nivel de la genocidul din Rwanda din 1994. Potrivit raportului, această cifră schimbă natura discuției despre război: nu mai vorbim doar despre armate care se confruntă pe front, ci despre civili prinși deliberat în mecanismul violenței. Atunci cînd populația civilă devine țintă, războiul încetează să mai fie doar o confruntare militară și devine o formă de distrugere socială.
Sudanul concentrează cea mai mare parte a acestei tragedii, dar fenomenul este mai larg. Violențe mortale sînt adesea trecute în plan secund, precum cele din Haiti, unde bandele criminale au ajuns să controleze părți importante ale vieții publice, sau cele din Tanzania, unde protestele post-electorale au fost reprimate sîngeros. Lumea vede mai ales conflictele care intră în logica marilor puteri. Celelalte devin zgomot de fond, deși victimele lor sînt la fel de reale.
Complexitatea conflictelor: o țară, mai multe războaie
Raportul PRIO atrage atenția și asupra unei alte schimbări majore: conflictele nu se înmulțesc doar geografic, ci și în interiorul acelorași state. În 2025, cele 65 de conflicte bazate pe state au fost înregistrate în 35 de țări. Asta înseamnă că tot mai multe țări găzduiesc simultan mai multe conflicte.
Myanmar este un exemplu, cu cinci conflicte civile. Israelul apare implicat în mai multe tipuri de conflicte, în Gaza, Siria, Liban, împotriva Iranului și a rebelilor Houthi. Afganistan, Camerun, Mali, Nigeria și Pakistan sînt alte exemple de state în care liniile de confruntare se multiplică. Această fragmentare face conflictele mai greu de înțeles și aproape imposibil de rezolvat prin soluții clasice. Nu mai există întotdeauna două tabere clare, două armate, doi negociatori. Există miliții, facțiuni, grupări jihadiste, carteluri, bande, armate regulate, forțe paramilitare și actori externi. Iar granița dintre violență politică, criminalitate organizată și război civil devine tot mai neclară.
Africa și Americile, două fețe ale violenței non-statale
Conflictele non-statale au scăzut ușor în 2025, de la 79 la 75, iar numărul victimelor a ajuns la aproximativ 14.500. Scăderea este explicată parțial prin reducerea violenței letale dintre cartelurile mexicane. Totuși, nivelul rămîne mult mai ridicat decît înainte de 2013.
Africa a fost regiunea cu cele mai multe conflicte non-statale, 34, dintre care 14 în Nigeria. Sudanul de Sud și Etiopia au fost, de asemenea, puternic afectate. Americile au urmat îndeaproape, cu 32 de conflicte, concentrate mai ales în Brazilia, Columbia și Mexic. Diferența dintre cele două regiuni este importantă. În Americi, violența este adesea legată de carteluri, bande și grupări criminale foarte bine organizate. În Africa, conflictele non-statale au frecvent o dimensiune comunitară, etnică, teritorială sau legată de accesul la resurse. În ambele cazuri, însă, statul apare slăbit: fie nu mai poate controla teritoriul, fie nu mai reușește să garanteze securitatea cetățenilor.
Dincolo de cifre, raportul vorbește și despre o criză a cooperării globale. Consiliul de Securitate al ONU este blocat de rivalități între marile puteri, iar lumea devine tot mai polarizată. În locul cooperării apar protecționismul, barierele comerciale, agresivitatea strategică și tentația forței. La lansarea raportului, declarațiile lui Siri Aas Rustad au fost neobișnuit de dure, cercetătoarea acuzând SUA că poartă o mare parte din responsabilitate, nu doar prin acțiuni militare sau prin escaladarea unor tensiuni, ci și prin barierele comerciale ridicate după revenirea lui Donald Trump la putere.
Într-o lume deja tensionată, fiecare gest de retragere din cooperare alimentează suspiciunea și reacțiile în lanț. Aceasta este una dintre marile probleme ale momentului: violența nu se produce în vid. Ea se hrănește din polarizare, din slăbirea instituțiilor internaționale, din competiția marilor puteri și din sentimentul tot mai răspîndit că regulile pot fi încălcate fără consecințe reale.
Războiul, noua normalitate a omenirii
Poate cea mai alarmantă concluzie a raportului este că lumea nu mai are pauze. În anii 2000 au existat perioade fără nici un conflict interstatal. Astăzi, războaiele se suprapun, se alimentează reciproc și creează o stare globală de tensiune continuă. Un conflict nu mai apucă să se încheie înainte ca altul să escaladeze. Iar această continuitate a violenței produce o schimbare psihologică și politică: societățile se obișnuiesc cu războiul ca fundal. Morții devin cifre. Masacrele devin știrile zilei, iar conflictele, normalitatea conștiinței publice.
Raportul PRIO nu descrie doar anul 2025. El descrie o lume care se fragmentează: mai multe conflicte, mai mulți actori, mai multe fronturi, mai mulți civili uciși, mai puțină cooperare internațională. Cele 245.000 de victime „oficiale” nu sînt doar expresia unor războaie separate, ci semnul unei ordini internaționale care își pierde capacitatea de a vrea să limiteze răul. Recordul conflictelor statale, dublarea conflictelor interstatale și explozia violenței împotriva civililor arată că lumea a intrat într-o etapă periculoasă, în care pacea a devenit ceva aproape desuet.
Iar dacă există o lecție în tot acest tablou întunecat, este că războaiele nu încep doar atunci cînd se trage primul foc. Încep mai devreme, cînd dialogul este abandonat, cînd instituțiile sînt paralizate, cînd civilii devin invizibili și cînd lumea acceptă, treptat, că violența este inevitabilă.
Ideea de pace nu se pierde pe cîmpul de luptă, ci în clipa în care încetăm să o mai considerăm o normalitate.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
