Are chip de păpușă, rochii extravagante, păr și machiaj impecabile, casa e lună de curățenie și gătește de la zero pentru soț și cei patru copii, nu doar pîine cu maia, ci și unt de arahide, gemuri de tot felul, pufuleți, ketchup și chiar gumă de mestecat. Pe rețelele de socializare mai găsim sute ca Nara Smith: tinere care se înscriu în tiparele soției tradiționale (trad wife), de femeie casnică, cu mai mulți copii, deseori conservatoare și religioasă, mîndră să-i lase soțului rolul de cap al familiei și unică sursă de venit.
Pot să înțeleg de ce au atît de mult succes astfel de imagini, apărute ca reacție la munca epuizantă și prost plătită din capitalism: vin cu promisiunea unei vieți în care femeia nu mai trebuie „să facă totul“: să fie și mamă, dar să aibă și o carieră satisfăcătoare; să aducă bani în casă, dar să se ocupe și de (majoritatea) treburilor casnice, și de munca emoțională a susținerii familiei. Mai ales într-o epocă atît de plină de nesiguranțe ca cea prezentă, să frămînți pîine în loc să faci Excel-uri sau să răspunzi la e-mail-uri trimise în miez de noapte poate să pară cu siguranță mai liniștitor.
Doar că imaginea soțului mulțumit și a copiilor mereu bine îngrijiți e la fel de iluzorie ca aceea a femeii care le face singură pe toate. De-a lungul anilor, Nara Smith a fost acuzată că promovează o regresie a drepturilor femeilor și roluri de gen învechite. Practic, că vinde milioanelor de urmăritoare o versiune regizată și falsă a tradiției. În realitate, o femeie casnică e dependentă financiar de cel care plătește chiria, utilitățile și nu are, mai tîrziu, o pensie. În plus, o familie care-și permite să trăiască dintr-o singură sursă de venit e categoric una privilegiată. Paradoxul e cu atît mai evident dacă ne gîndim că influencerițele trad wives își construiesc de fapt o carieră de succes și cîștigă bani propovăduind tocmai faptul că femeile n-ar trebui să aibă o carieră.
În România, cea mai vizibilă imagine a soției tradiționale e Cristela Georgescu: are studii de economie și finanțe, o carieră de peste 15 ani în domeniul bancar și un discurs recent axat pe familie, feminitate și medicină alternativă. „Menirea ta ca femeie nu este să te duci să faci carieră“, declara ea în 2024. Cercetătoarea Alina Dolea, citată de Europa Liberă, observă că imaginea Cristelei Georgescu, construită în jurul casei și al copiilor, a căpătat miză politică odată cu candidatura soțului ei, Călin Georgescu: nostalgia familiei tradiționale a devenit capital electoral, mai ales în zonele postindustriale.
Deși atît Nara Smith, cît și alte influencerițe cunoscute, precum Hannah Neelaman, au respins încă din 2024 eticheta ca atare, ele continuă să vîndă estetica trad wives. Între timp, în alte colțuri de lume, încep să-ți facă apariția foste soții tradiționale, contestatare ale fenomenului. Veronica Hopner și Sophia Sykes descriu, în Psychology of Women Quarterly, de-tradding-ul: unele femei resping doar eticheta, altele renunță complet la acest stil de viață – în acest caz, remarcă cercetătoarele, apar frecvent violența domestică, infidelitatea și dezechilibrele de putere. De pildă, SBS News descrie cazul Enitzei Templeton, aflată zece ani într-o căsnicie „tradițională“, în care soțul păstra toți banii, iar ea se ocupa de toate treburile domestice și de cei patru copii. A renunțat la căsnicie și la casa așa-zis perfectă, despre care declară că o făcea să se simtă „moartă pe dinăuntru“, fiind acum una dintre cele mai vocale oponente ale curentului trad.
Ambele fenomene ridică întrebări importante despre libertate și alegeri individuale. „Sînt pentru feminitate“ e legitim ca preferință, dar devine problematic cînd feminitatea e definită prin supunere, dependență sau renunțarea la carieră. Feminismul nu impune ca femeile să devină „pantalonoase“ (cum s-a exprimat Cristela Georgescu) sau să renunțe la maternitate, ci înseamnă egalitate de gen, prin drepturi, responsabilități și oportunități egale. Înseamnă că poți să alegi să ai carieră sau să fii casnică, să te căsătorești sau să ieși dintr-o căsnicie nepotrivită, să-ți aștepți soțul și copiii cu cina pe masă sau să ai propriii bani și putere de negociere. Dacă o ideologie susține că ești liberă doar cînd alegi exact rolul pe care ți-l prescrie, poate că problema nu e cît de tradițională e alegerea, ci cît de puține alegeri îți lasă. Libertatea nu înseamnă să alegi între două roluri impuse, ci să ai puterea să-ți alegi (sau să-ți inventezi) rolul care ți se potrivește ție anume. Ar trebui să ne gîndim bine la cum vrem să arate viitorul: ce fel de fete – și de băieți – ne dorim să creștem?
Credit foto Nara Smith: YouTube
.jpg)
