Cam pe vremea aceasta (24 octombrie), în anul 1945, lua naștere oficial Organizația Națiunilor Unite. Prima rezoluție adoptată de ONU, în ianuarie 1946, a fost una privitoare la folosirea pașnică a energiei nucleare și la suprimarea armelor de distrugere în masă. Aproape ironic, dacă privim prezentul. Primul președinte al Adunării Generale ONU a fost omul politic belgian Paul-Henri Spaak.
„Aș prefera să vorbesc engleza precum Churchill și să arăt precum Charles Boyer [actor franco-american]”, a remarcat Paul-Henri Spaak cînd i s-a spus că seamănă cu Winston Churchill și vorbește ca actorul Charles Boyer. Nu vorbea engleza ca domnul Churchill – nici nu ar fi avut cum –, talentul-i oratoric, remarcabil, de altfel, chiar dacă ar putea fi poziționat într-un cadru valoric comparabil cu cel al premierului britanic, nu ar excede neapărat în asemănări. Alta-i situația la capitolul înfățișare, unde cele două personaje istorice ar putea suferi comparație destul de lejer.
Internaționalist pasionat, fondator a ceea ce astăzi este Uniunea Europeană (vezi raportul Spaak), numit „domnul Europa”, Paul-Henri Spaak, pe lîngă (îndelung) ministru de Externe și prim-ministru al Belgiei, a fost și secretar general al NATO. Născut, așadar, pentru politică. Născut și crescut, întrucît mama sa, care a fost aleasă prima femeie senator din Belgia în 1921, a stat la originea educației și culturii sale politice. Nu cred că i-a prins deloc rău nici faptul că tatăl său a fost scriitor și director al Operei din Bruxelles. O scenă rămîne în istorie, printre multe altele: în 1940, cînd Germania a invadat Belgia, ambasadorul german a venit la ministrul de Externe Spaak pentru a-l înștiința oficial despre invazie, moment în care politicianul belgian nu numai că nu i-a permis neamțului să citească nici un cuvînt din documentul oficial, ci pur și simplu l-a dat afară. Apoi a plecat în Franța, iar din Franța (prin Spania, după ce a stat ascuns într-un camion încărcat cu portocale) la Londra, unde funcționa guvernul belgian în exil.
„Politica nu înseamnă întotdeauna să alegi cea mai bună carte”, i-a spus Paul-Henri Spaak regelui Leopold al III-lea în timpul războiului. „Uneori este necesar să știi să joci o carte proastă”, a continuat acesta. Uneori este, dacă nu necesar, măcar relevant de amintit o astfel de judecată.
În plus, cel mai probabil, domnul Churchill, entuziast jucător de cărți, ar fi fost de acord.
.jpg)
