Probabil cea mai bună canotoare a lumii, Simona Radiș, nu a primit premierile cuvenite de doi ani în vreme ce se construiesc arene de sute de milioane de euro pentru un fotbal în bernă. Vîslim pe apa sîmbetei?

Întrebată la Digi Sport despre justificarea acestei întîrzieri colosale, Simona Radiș a răspuns cu seninătatea anunțului că s-au terminat cîrnații la băcănie: „Nu sînt bani”.

În România nu știe stînga ce face dreapta. Și nu doar în politică. Bine, acceptînd că mai există vreo stîngă sau dreaptă. Banii curg abulic ca prin găurile unui sifon de chiuvetă, cum ar veni sînt sifonați, după decizii luate în sfere ce rămîn în umbră, acel loc cu răcoare din care a pierit orice întristare financiară. Statul e ca o vacă. Fiecare trage de țîța pe care o prinde, în vreme ce rumegătoarea are tot mai puțin iarbă. Nu contează. „Să ni se dea!“ e strigătul de luptă al unei populații în creierele căreia e injectată butaforia unui trecut în care curgeau lapte și miere. Acum curge fiere. România e tăiată în felii care comunică între ele doar dacă una poate să o păcălească pe alta. Justiția e o felie. Mai nou, ea ne costă un miliard de euro. Justiția e legată la ochi, dar nu și la mîini. Și pare că are trei cînd e de luat. Canotajul e și el o felie de Românie. Și-a creat o lume proprie care a exasperat cu propunerea unei premieri gargantuești pentru o contabilă după Jocurile de la Paris. Scandalul a blocat orizontul. Dar nu numai de asta nu sînt plătiți cei care au luat aur mondial și olimpic. Întrebată la Digi Sport despre justificarea acestei întîrzieri colosale, Simona Radiș a răspuns cu seninătatea anunțului că s-au terminat cîrnații la băcănie: „Nu sînt bani”. Așa i s-a zis. Formularea corectă este însă: „Nu sînt bani pentru voi”. Pentru alții, oho-ho! Ce betoane falnice se tot ridică, pe care vor juca iepurii și cîrtițele! Ce-i drept, premierile sînt mari în România, care are și sistemul de pensii pentru sportivii de top absent în alte părți. La un moment dat se adună niște sume. Sigur, la nivelul țării ele sînt ridicole, dar mai există o mie de astfel de cheltuieli care sufocă bugetul. De aici concluziile simple. Sportul e la „și alții”, ceea ce era oricum evident. De asemenea, mai bine nu promiți decît să nu te ții de cuvînt. Cinstit ar fi să se spună: „Fraților, atît ne permitem!”. Dar nu! După cum ziceam, la noi fiecare stabilește ce bani trebuie dați și unde, de parcă ugerul vacii tricolore ar fi infinit. Și uite așa, niște oameni care muncesc cinstit sînt păcăliți. Nu sînt greu de imaginat consecințele. Pentru bani fictivi vom primi performanțe fictive. Vestea bună e că oricum nu-i pasă nimănui.

Share