Ilie Bolojan pleacă de la Palatul Victoria lăsînd în urmă mai multe lucruri. Primul și cel mai important este o economie în recesiune. E realitatea factuală, nu opinie. Nu e ceva ce îi este neapărat imputabil, însă nici nu e ceva pentru care nu are nici o responsabilitate. Deficitele gigantice, risipa resurselor publice, refuzul încăpățînat al reformării statului sînt culpe comune ale unei serii întregi de guverne din care PNL a făcut parte. Ce îl diferențiază pe Bolojan e că a decis, cumva forțat de împrejurări, să rupă un pic tradiția cheltuielilor iresponsabile și a încercat să pună o oarecare ordine în afacerile statului. A fost un efort contabilicesc, limitat și afectat permanent de climatul politic.
Bolojan lasă următorului guvern o situație grea (va avea grijă cabinetul ce vine să pună mult accent pe asta), însă, în bună tradiție românească, putem observa că situația putea fi catastrofală. Faptul că datoria României nu a fost trecută la junk este un merit al executivului care pleacă zilele astea. Și, mai ales, al premierului.
Rămîne pentru cabinetul Niculescu și un model, stînjenitor cumva, de luptă cu sinecurile. Bolojan, chiar venind dintr-un partid care are o istorie lungă de plasat oameni prin tot felul de poziții influente sau/și bine remunerate pentru care nu erau calificați, a făcut probabil cel mai mult pentru întoarcerea la un oarecare bun-simț în administrație. Se putea mai mult? Evident. Dar cariera sa ar fi fost probabil mult mai scurtă.
Următorul premier va fi permanent comparat cu predecesorul său și va fi întrebat foarte des de ce nu încearcă să reziste presiunii populiste a PSD. Primele semne că încearcă există. Va reuși? Nu știm. Bolojan remarca sardonic, într-una dintre ultimele sale intervenții de la Palatul Victoria, că din programul de guvernare au dispărut o serie de linii de punctaj ale PSD: „Vă aduceți aminte cît au criticat unii creșterea de TVA? Ați văzut cumva în noul program de guvernare vreo scădere? Vă aduceți aminte cît a fost aruncat pe tapet combustibilul pentru agricultori, direct de la benzinărie, fără TVA, fără nimic? Îl vedeți cumva în programul de guvernare? [...] Vă rog să urmăriți în discurs indexarea pensiilor, parcă n-ați mai auzit ceva de salarii, vă rog să le urmăriți discursurile”.
Încăpățînat și anti-charismatic, Ilie Bolojan e mai degrabă atipic pentru rolul de lider al Opoziției pe care îl reclamă zilele astea. O poziție care, fie vorba între noi, nu e în nici un fel garantată. Va trebui să concureze cu George Simion și să administreze cel puțin două relații dificile. Una cu propriul partid. PNL se va obișnui greu cu Opoziția și multe caractere își vor afișa slăbiciunea în lunile următoare. Unii au cedat deja la nominalizarea nefericitului Adrian Veștea, alții o vor face cînd, lipsit de tribuna de la Palatul Victoria, președintele PNL va rămîne singur în cameră cu o mulțime de indivizi decuplați de la resurse publice. E devreme pentru pariuri, dar Bolojan a arătat pînă acum că are capacitatea de a rezista. La fel cum a arătat că are și dubioasa calitate de a accepta compromisuri inexplicabile cum e promisiunea oferită gratis următorului guvern că PNL nu va depune o vreme moțiune de cenzură.
A doua relație complicată a domnului Bolojan va fi cea cu USR. Raportarea PNL la USR a fost tot timpul condiționată de frică și un pic de gelozie. Useriștii au putut mereu să spună mai multe lucruri în care cred și peneliștii, însă primii nu au avut în spate cocoașa multelor compromisuri și decizii dubioase izvorîte din conectarea mai strînsă la resurse sau din relațiile strînse pînă spre sufocare cu PSD. Teoretic, cele două partide sînt alternativa liberală la populismul naționalist-extractiv al PSD și la spiritul reacționar anti-modernitate al AUR și sateliților săi. Cum va funcționa asta rămîne de văzut. USR se teme la rîndul său de un PNL întotdeauna mai mare pe care îl bănuiește, justificat uneori, de tot felul de viclenii ieftine. În teorie, Bolojan ar trebui să administreze colaborarea asta din poziția de frate mai mare și mai înțelept.
Nu în ultimul rînd, dl Bolojan va trebui să își clarifice relația cu președintele Nicușor Dan. A făcut multe eforturi pentru a prezenta această colaborare ca pe una instituțională, cinstită și rece. A evitat, probabil justificat, alimentarea unui conflict care este, totuși, evident. Ambiguitatea asta nu va funcționa la nesfîrșit. Nici pentru PNL, nici pentru USR. În momentul acesta președintele are un cec în alb de la toate partidele fostei coaliții pro-europene. PSD are zilele astea toate motivele să îl acorde (cu ce costuri, e altă discuție), însă USR și PNL nu mai au. Dacă vor continua să o facă, vor contribui la creionarea unei imagini în care AUR e ferm într-o fotografie a Opoziției în care toți ceilalți bîjbîie între loialități aflate în conflict, strategii neclare și tactici reactive.
Ilie Bolojan mărturisea oricui voia să îl asculte în ultimele luni că de abia așteaptă să se clarifice situația politică pentru a părăsi Palatul Victoria. Dacă credea că atunci îi era greu, probabil nu apucase încă să calculeze ce vine. Nu e ușor să fii premier al României sau președinte al PNL. În cazul strict al domnului Bolojan, va descoperi probabil că nici să fii Ilie Bolojan nu e chiar ușor.
.jpg)
