„Apei lui de prin ogradă,/ Prea domol curgînd la vale,/ Bolovani, dintr-o grămadă,/ Japonezu-i pune-n cale.” Mi-a revenit în minte rondelul lui Macedonski citind reacțiile după prima probă a concursului pentru directorii de școli. Sistemul nostru educațional curge, desigur, prea domol în multe locuri. Se instalează inerții, funcțiile se permanentizează în oameni, iar schimbarea ajunge să pară o amenințare. Din cînd în cînd, cineva mai trebuie să arunce niște bolovani în apă.
Prima probă a noului concurs asta și-a propus: un test standardizat de raționament verbal, numeric și logic, eliminatoriu, din care aproximativ 69% din candidați au ieșit mai departe. Au căzut însă și directori cu experiență și rezultate cunoscute, iar reacția s-a împărțit repede. Unii au spus că proba a fost simplă și că nu putem cere directori mai buni, pentru ca apoi să deplîngem orice filtru real. Alții au apărat, la rîndul lor, legitimitatea verificării unor competențe cognitive elementare.
Există adevăr aici. Funcția de director nu este un drept cîștigat prin vechime. Nici prestigiul unei școli, nici reputația celui care o conduce nu trebuie să-l scutească de evaluare. Și poate că un concurs care scoate oameni din zona lor de confort este exact unul dintre bolovanii de care apa are nevoie.
Numai că mi se pare grăbită bucuria cu care unii au transformat rezultatele într-un verdict asupra celor eliminați. Ironia e că tocmai un test de raționament ar trebui să ne ferească de o eroare de raționament: din „n-a trecut acest test” nu rezultă „nu-l duce capul să conducă o școală”. Mai ales că vocile cele mai tăioase vin, astăzi, din afara practicii cotidiene a școlii. Sînt oameni care cunosc sistemul, îl măsoară, îl țin sub lupă și uneori îl văd mai limpede tocmai pentru că nu sînt prinși zilnic în el. Dar nu conduc în fiecare dimineață o școală, cu profesori lipsă, părinți furioși, copii în criză, achiziții, controale, conflicte și telefoane care nu se mai termină. Privirea din afară este necesară. Nu este însă întreaga realitate.
Și, mai ales, criticile nu au venit doar de la cei care au picat. Sînt candidați care au promovat și totuși au spus că s-au simțit umiliți: texte lungi, timp foarte scurt, probleme cu ciornele, o procedură pe care au perceput-o ca problematică. Unii au vorbit, după feedback-ul candidaților, despre un examen stresant și despre riscul ca proba să măsoare mai degrabă viteza decît competența declarată. Alții, care nu pot fi suspectați de ostilitate față de raționamentul matematic, fiind chiar matematicieni, au considerat și ei timpul exagerat de scurt, observînd că un umanist procesează altfel asemenea itemi.
Aici mi se pare că apa începe să spună altceva. Un bolovan poate schimba cursul și poate da „răsunet de cristale”, cum spune Macedonski. Dar, după cum pui bolovanii, poți obține o cascadă sau doar niște spumă. Or, un concurs nu trebuie să fie numai greu de contestat statistic. Trebuie să fie valid profesional, bine calibrat și să-i facă pe candidați să simtă că au fost evaluați pentru ceea ce urmează să facă.
Un director bun are nevoie, firește, de logică, de rapiditate mentală, de capacitatea de a citi date și de a lua decizii. Dar are nevoie și de judecată, autoritate, echilibru, capacitate de comunicare și de negociere, rezistență, capacitatea de a construi echipe și de a ține o comunitate împreună. Unele dintre acestea se pot testa. Altele se văd mai bine în ceea ce omul a făcut deja. Dacă ignorăm complet această experiență, riscăm să confundăm măsurabilul cu importantul.
Pe de altă parte, ar fi la fel de greșit să apărăm orice director consacrat doar fiindcă „știm că e bun”. Tocmai ieșirea din inerție poate aduce oameni noi, poate sparge rețele, poate tulbura suficiențe. Apa prea domoală are nevoie de obstacole. Dar scopul nu este bolovanul. Scopul este apa. Iar un concurs bun nu ar trebui să ne demonstreze cine e „prost” și cine e „deștept”, ci să facă școala să curgă mai bine. Dacă după el rămîne mai ales spuma scandalului, e mai bine să ne uităm încă o dată la pietre.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
.jpg)
