Aspirină pentru cancelar

În relația cu Rusia, liderii Europei par mahmuri. Ar prefera să nu își aducă aminte ce au făcut cu o seară înainte, au dureri de cap majore, n-ar vrea să repete întîmplarea, dar parcă nici n-ar renunța la alcool. 

Probabil nu e exemplu mai bun decît cel al cancelarului german Olaf Scholz, aflat zilele astea între ciocanul promisiunilor că va ajuta Ucraina și nicovala propriilor convingeri care îl fac să fie mai degrabă refractar la ideea unui sprijin eficient.

Înainte de orice, trebuie spus că Germania a oferit pînă acum sprijin militar și ajutoare Ucrainei de aproape 30 de miliarde de euro. O sumă impresionantă, însă Berlinul a avut grijă să nu trimită în Est decît materiale care nu pot influența decisiv soarta războiului. Dacă Germania ar dori să vadă Ucraina cîștigînd, Kievul ar primi mult-doritele rachete Taurus – foarte precise și capabile să lovească ținte la 500 de kilometri distanță. Teoretic, cu ajutorul lor, Ucraina ar putea să le ofere locuitorilor Moscovei o experiență de neuitat. Livrarea de astfel de armament e, de obicei, supusă unor condiții, deci astfel de scenarii sînt puțin posibile. 

Podul Kerci însă, care leagă Crimeea de Rusia, ar fi o țintă mult mai probabilă. Exact despre acest pod vorbeau cîțiva generali germani într-o convorbire pe WebEx – o aplicație pentru conferințe online –, dîndu-și cu părerea cu privire la ce condiții ar trebui îndeplinite pentru ca ucrainenii să poată distruge acel simbol al imperialismului rusesc folosind Taurus-uri. Convorbirea a fost publicată în presa rusă la cîteva zile după ce a avut loc și reprezintă încă una din multele umilințe la care a fost supusă armata germană în ultimii ani. Ani în care am aflat că Bundeswehr-ul este total nepregătit nu numai să apere Germania sau Europa, dar probabil n-ar reuși să protejeze nici aria pe care se desfășoară Oktoberfest-ul. 

Reacția germană după publicarea conversației a fost mai întîi confuză, apoi a picat în clișee comode. Înregistrarea ar fi, spun oficialii de la Berlin, parte a campaniei de dezinformare a Rusiei care are ca țintă publicul occidental. Între timp, mai mulți reprezentanți ai Guvernului au recunoscut stînjeniți că discuția este autentică, iar dezinformarea e, de fapt, o scurgere de informații. Pe lîngă observația jenantă că Bundeswehr-ul folosește aplicații comerciale cunoscute pentru riscuri de securitate, cealaltă remarcă ce poate fi făcută este că generalii germani nu prea înțeleg ezitările cancelarului, ceea ce îi pune pe toți într-o poziție stranie.

Scholz argumentează că rachetele Taurus nu pot fi operate fără ca reprezentanți ai armatei germane să fie pe teren în Ucraina. Militarii nu sînt de acord cu acest argument, își exprimă clar nedumerirea. Putem presupune că ei știu totuși cum funcționează armamentul mai bine decît un politician socialist aflat temporar în fruntea Guvernului. Inclusiv ministrul german de Externe Annalena Baerbock insistă pentru livrarea acelor rachete, însă Scholz are mici momente de autoritate sumarizate în declarația de luni: „Eu sînt cancelar și decizia nu se schimbă”.

Temerile vecine cu ipocrizia ale cancelarului au fost subliniate de un alt membru al coaliției de guvernare, care observa candid că rachete Taurus au fost exportate în Coreea de Sud fără condițiile care ar putea fi impuse ucrainenilor. Și merită amintit aici că peninsula coreeană este încă, formal, în stare de război, relațiile dintre Seul și Phenian fiind guvernate de un armistițiu testat din cînd în cînd de regimul comunist din nord. 

Sigur, Olaf Scholz are parțial dreptate să se teamă că ucrainenii ar putea lovi Moscova, însă cel puțin pînă acum Kievul și-a respectat promisiunile privind felul în care a folosit armamentul ce i-a fost donat. Pe de altă parte, reținerile cancelarului devin ridicole pentru oricine încearcă să calculeze efectul de domino care ar rezulta dintr-o prăbușire a Ucrainei. Și nu e vorba doar de validarea modului de operare și a retoricii rusești, ci de toate reevaluările politice și geostrategice care vor avea loc dincolo de noua graniță a Rusiei. De la Berlin la Sofia, întreg eșafodajul pe care s-a construit în ultimele zeci de ani se va prăbuși sub loviturile adversarilor lumii libere. Poate părea apocaliptic, dar e destul de evident că în societățile noastre există semințele renunțării la libertate. Ajunge să ne uităm pe orice cercetare sociologică. 

Poate merită amintit aici și faptul că la fiecare livrare (de obicei, tîrzie) a unei noi categorii de armament, Rusia a amenințat cu toate relele pîmîntului. Nu s-a întîmplat nimic în afară de bombardarea continuă a civililor ucraineni și continuarea campaniei de influențare a Vestului prin metode din ce în ce mai creative. Un Occident adesea confuz și probabil excesiv de relaxat care, la doi ani de la declanșarea invaziei, încă se mai forțează să creadă că acest război este o problemă locală, post-sovietică și care, pe termen lung, nu va schimba nimic în Europa sau în America. Încă nu am realizat saltul uriaș pe care l-am făcut de la schimb de replici la rachete. Cineva să îi dea o aspirină lui Olaf Scholz.