Austeritate este cuvîntul aflat tot mai des pe buzele politicienilor care nu se află la guvernare. De fapt, atunci cînd spun austeritate, politicienii și comentatorii intenționează să lege mai mult sau mai puțin subtil măsurile de reducere a deficitului bugetar exclusiv de premierul Ilie Bolojan. Este ca și cum Bolojan ar fi guvernat singur, ca și cum coaliția politică nu ar fi existat și premierul interimar de astăzi ar trebui să deconteze toate măsurile așa-zise de austeritate.
Chiar folosirea termenului de „austeritate” este foarte relativă. Este discutabilă în sine ideea că Guvernul Bolojan a luat cu adevărat măsuri de austeritate, dar politicienii care astăzi se află în afara guvernării sînt atrași de sonoritatea termenului care aduce aminte de criza economică din anii 2009-2010.
Numai că situațiile nu sînt comparabile. După 2008, România a importat criza economică începută în SUA și continuată în Uniunea Europeană. Criza din 2009-2010 s-a simțit în România, pe de o parte, prin băncile străine, care au avut o expunere semnificativă pe piața locală, și, pe de altă parte, prin companiile europene și autohtone care au pierdut o parte din piața externă, dar și din cea românească. Rezultatul a fost creșterea rapidă a deficitului bugetar și intenția băncilor-mame de a primi rapid înapoi împrumuturile acordate filialelor din România. Pentru ambele situații au existat soluții specifice. De exemplu, pentru a echilibra finanțele publice, Guvernul de atunci și președintele țării au decis în anul 2010 luarea unor măsuri de austeritate, și anume creșterea TVA de la 19% la 24% și reducerea anvelopei salariale bugetare cu 25%. Au părut decizii dure, dar România nu a fost nicidecum o excepție.
La nivel european, criza începută în anul 2008 a însemnat aplicarea unei politici de austeritate, adică o creștere a taxelor și impozitelor și o reducere a cheltuielilor publice. Au fost luate măsuri în regim de urgență. Toate statele membre au apăsat pe austeritate, pentru că deficitul a crescut rapid, iar împrumuturile statului au devenit foarte scumpe. Sub presiunea pieței financiare, statele au fost nevoite să ia decizii rapide care să reducă deficitul bugetar și, implicit, nevoia de finanțare.
După cîțiva ani, economiștii au considerat că măsurile de austeritate nu au fost cele mai bune, pentru că au avut ca efecte secundare scăderea economiei, prăbușirea consumului sau creșterea datoriei publice. De altfel, măsurile de austeritate au rămas în istorie ca fiind „nocive” pentru economie, iar următoarele crize (cea sanitară și declanșarea războiului din Ucraina) au fost abordate diferit. Adică Uniunea Europeană a oferit derogări de la principiile și standardele sale (nivelul deficitului bugetar, cel al datoriei publice, regulile ajutorului de stat) tocmai pentru a evita căderea economiei și creșterea șomajului.
România în 2026 este în altă situație decît în 2009-2010. Diferența fundamentală este că astăzi România nu a mai importat o criză a finanțelor publice, ci a creat-o. Este relevant că deficitul bugetar din anul 2024 a fost egal (9,3% din PIB) cu cel din anul 2020, anul crizei sanitare. În aceste condiții, măsurile luate în 2025 și 2026 de Guvernul Bolojan au fost de corecție a deficitului, nu de austeritate.
La fel de adevărat este că nu putem vorbi de austeritate pentru că Guvernul nu a redus cheltuielile bugetare. A înghețat salariile angajaților din sectorul public și pensiile, a redus sporurile salariale, dar cheltuielile bugetare totale nu au scăzut. Ceea ce spune multe. Inițial, Guvernul Bolojan a plecat de la ideea să crească taxele și impozitele pentru a aduce 10 miliarde de lei în plus la veniturile bugetului, să scadă cheltuielile publice cu 10 miliarde de lei și să realoce investițiile publice în așa fel încît să existe o economie de 10 miliarde de lei. Criza politică a făcut uitat principiul 10-10-10, astfel că Executivul s-a oprit la creșterea unor taxe și impozite, dar nu a mai luat măsuri de reformă care să scadă cheltuielile statului. În felul acesta, austeritatea nu a fost decît cel mult pe jumătate.
Austeritatea a ajuns să fie un stigmat, iar politicienii români vor să îl arunce exclusiv pe Ilie Bolojan. Doar că „austeritatea” poate avea și părțile ei bune atunci cînd Executivul trebuie să reducă deficitul. Ce soluții poate găsi un guvern pus în situația să scadă gradual deficitul bugetar de la 9,3% din PIB la 3% din PIB?
Răspunsul îl primim chiar din evaluarea agenției Fitch de săptămîna trecută. De fapt, „glonțul” reducerii rating-ului la categoria „nerecomandat pentru investiții” nu ne-a trecut pe la ureche, ci ne-a atins. Ministrul Finanțelor și oameni din Banca Națională a României au convins comitetul de evaluare al Fitch să revină asupra deciziei care înțelegem logic că inițial fusese de retrogradare la „junk”. A fost ca la fotbal, România a apelat la VAR.
Este greu de spus cu precizie ce a întors decizia, dar probabil argumentul important a fost acela al reducerii deficitului bugetar anul acesta la 5,9% din PIB. Cu alte cuvinte, austeritatea este bună. În ultimă instanță, a salvat România de la retrogradarea în liga statelor nerecomandate pentru investiții.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Credit foto: Wikimedia Commons
