Am citit acum multă vreme un roman în care acțiunea se concentra pe soarta unui avion ai cărui piloți făcuseră toxiinfecție alimentară și zăceau inconștienți în carlingă. Avionul se afla la mii de metri deasupra solului, iar turnul de control trebuia să găsească soluția pentru o aterizare în siguranță.
Mi-am adus aminte de cartea asta urmărind, a nouăsprezecea săptămînă la rînd, tentativele de rezolvare a crizei politice, marcate toate de un fel de lehamite miserupistă acoperită cu clișee tot mai obositoare.
Cîteva observații din ultimele zile:
După luni de zile marcate de inacțiune și cîteva izbucniri impulsive, Nicușor Dan pare să fi început un fel de operațiune de limitare a pagubelor. Dintr-un interviu acordat Euronews am aflat că președintele României nu mai exclude scenariul alegerilor anticipate. Nu și-l dorește, dar nu îl exclude.
Șeful statului ne vorbește sobru despre stabilitate politică, dar se extrage cumva din ecuație și continuă același joc de așteptare sperînd că presiunea publică, exasperarea sau vreo miraculoasă trădare de ultim moment va duce la crearea unei majorități.
Se prea poate ca domnia-sa să cîștige jocul ăsta pînă la urmă, dar am îndoieli că președintele sau vreunul dintre consilierii săi calculează în vreun fel prețul unei eventuale astfel de victorii.
Orice guvern se va instala acum va pleca la drum cu un handicap major și fără cine știe ce capital de încredere. Nu va fi nimeni care să nu știe că viața acelui executiv va fi scurtă, dureroasă și inutilă. Șeful statului vorbește despre continuarea austerității și sub viitorul executiv, dar nu unește cele două fire. Ce credibilitate și autoritate poate avea un guvern-pansament pentru fricile prezidențiale? Mică spre deloc. Va întîmpina rezistență? Mare. Va fi eficient? Nu. Și atunci ce rost are insistența asta de a refuza poporului oportunitatea de a rezolva o criză pe care politicienii nu pot să o rezolve? Nicușor Dan continuă să fie un președinte care planifică mult și execută puțin.
Un nou talent al președintelui pare a fi acela de analist media. Se declară neconvins de articolul din Recorder legat de biografia colaboratorului său apropiat Lucian Pahonțu. Se refugiază retoric în panseuri despre revoluție, însă, din nou, nu ia vreo decizie, nu propune nimic, se comportă ca un cetățean oarecare discutînd actualitatea la o terasă din București.
Alte non-decizii ale președintelui sînt cele privind raportul legat de anularea alegerilor și numirea șefilor de servicii secrete. Din nou, șeful statului furnizează niște comentarii ambigue sau, pe alocuri, un pic ofensatoare. Și mă refer aici la precizările că informațiile din miticul raport pregătit la Cotroceni sînt așa de tehnice că în mai bine de doi ani de zile nu s-a găsit un editor care să le simplifice suficient pentru a putea fi prezentate public. Preocuparea asta a președintelui pentru calitatea textelor pe care le citesc românii ar trebui răsplătită cu un loc în juriul Superscrieri.
Sigur că președintele nu este singurul responsabil pentru cronicizarea crizei, însă rolul său rămîne esențial. Absența oricărei reacții din ianuarie și pînă în aprilie, deși PSD își anunțase clar intențiile, e păcatul originar. Apoi schimbările de tactică – a așteptat constituirea unei majorități, apoi a forțat-o (nefericita decizie cu Veștea), acum o așteaptă iar – au prelungit inutil haosul. În timpul ăsta, dinspre Cotroceni au tot venit dezinformări și jumătăți de informație distribuite stîngaci „pe surse” într-o încercare oarecum ridicolă de a speria partidele. Cînd astea au eșuat, am ajuns la evocarea neserioasă a anticipatelor. Oricum se va rezolva criza asta politică, ea va rămîne o lecție despre ratări politice în serie.
În romanul pe care îl menționam la început, soluția vine dintr-un concurs fericit de împrejurări. Printre pasageri se află și un fost pilot de vînătoare care nu se mai așezase la manșă mulți ani. Cu ajutorul turnului de control și cu multe emoții, reușește să readucă avionul la sol cu pagube minime. Asta pentru că echipajul a avut curajul să întrebe pasagerii dacă e vreunul dintre ei care poate ajuta. În avionul nostru, piloții sînt la fel leșinați, dar nimeni nu cere ajutorul nimănui. Stewardesele insistă că pot pilota, dar se ceartă între ele pe roluri. Turnul de control e confuz. Pasagerii privesc stupefiați.
Ne pregătim de săptămîna 20. Sîntem tot în aer.
.jpg)
