Ce anume căutam prin Toscana, prin apropierea Sienei, nu știam prea clar în acel moment. Doar fiul meu știa, iar noi învățaserăm că în asemenea situații e bine să-l urmăm pentru că nu ne va părea rău. Era undeva în afara oricărei localități, o mare catedrală cisterciană, fără acoperiș. Nu sînt însă în zonă atîtea domuri, catedrale și bazilici extraordinare, cu acoperiș? De ce să vedem una fără acoperiș? Am parcat mașina într-un loc special amenajat și ne-am îndreptat spre marea catedrală în ruină. Un loc propice concertelor și poate poveștilor cu stafii și vîrcolaci.
Am parcurs cîteva sute de metri pe o alee străjuită de rînduri de chiparoși, pînă la strania catedrală cu ferestre goale și fără acoperiș. Acesta a fost distrus, se spune, în secolul al XVIII-lea de un trăsnet care a făcut ca turnul bisericii să se prăbușească peste el. De atunci, catedrala zace astfel, nefolosită. În condițiile date, ruinele sînt uimitor de bine păstrate. De jur împrejur sînt niște sculpturi moderne care duc cu gîndul la o sabie. Interesant, dar oare merita un drum special pînă acolo? De la casierie ni se spune însă nouă, necredincioșilor, că pe baza biletului putem urca pe dealul din apropiere, la Rotonda di Montesiepi, o capelă mică, veche și rotundă. Abia acolo ne așteaptă lucrul cel mai interesant, și anume: sabia sfîntului Galgano. O sabie înfiptă în stîncă. Chiar așa. În mijlocul capelei din vîrful dealului, protejată de un capac de sticlă, e o spadă medievală înfiptă pînă aproape de mîner într-o stîncă lăptoasă. Arată ca o cruce.
Pe scurt, cea mai cunoscută variantă a poveștii e următoarea. La sfîrșitul secolului al XII-lea, cavalerul Galgano Guidotti, după o viață plină de aventuri, plăceri și războaie, a fost îndemnat în vis de arhanghelul Mihail să abandoneze cele lumești și să se călugărească. El ar fi răspuns că nu poate face asta, tot așa cum nu poate înfige spada într-o stîncă. Îngerul i-ar fi arătat însă că poate înfige spada într-o stîncă, ceea ce cavalerul chiar a făcut apoi în realitate. O altă variantă spune că sătenii și călugării ar fi ironizat dorința cavalerului de a renunța la viața lui de huzur pentru a se călugări, o schimbare pe care o considerau tot atît de imposibilă pe cît era înfigerea spadei într-o stîncă. Atunci, cavalerul le-a arătat că poate face asta. Dovadă e chiar acea sabie înfiptă în piatră de la capela Montesiepi. Capela a fost construită ulterior de călugări în jurul sabiei, în onoarea sfîntului Galgano. De obicei, legendele și minunile nu sînt legate de o asemenea dovadă cît se poate de concretă. La numai patru ani după moartea cavalerului devenit pustnic, papa Lucius al III-lea l-a canonizat (se pare că a fost primul proces de canonizare desfășurat în mod formal după reguli stricte ale Bisericii Catolice).
Bineînțeles că unii caută și explicația științifică a acestei minuni. Se spune că, poate, piatra avea acolo o fisură, că voinicul n-a înfipt-o dintr-o lovitură, ci a vîrît-o încetul cu încetul, că stînca avea o porțiune mai moale, iar stînd apoi multă vreme sub cerul liber, locul s-a cimentat. Cercetările cu metode moderne au demonstrat că sabia datează chiar din secolul al XII-lea și că străbate stînca, vîrful ei ajungînd într-o cavitate. S-a emis și ipoteza că exact acolo ar fi îngropate și osemintele lui Galgano, știindu-se oricum că sfîntul a fost îngropat undeva în apropiere. În capelă sînt expuse și mîinile mumificate ale unui individ care, la un moment dat, ar fi vrut să scoată sabia din stîncă, dar n-ar fi reușit, iar apoi ar fost atacat și mîncat de lupi, rămînînd din el doar mîinile, cele cu care, bineînțeles, a vrut să scoată sabia.
Aici apare o similitudine cu povestea regelui Arthur și cu faimoasa lui sabie Excalibur, pe care ar fi scos-o din piatră. Simbolistica e inversă, adică legendarul Arthur ar fi scos sabia din piatră pentru a porni cu ea războaie, în vreme ce Galgano a înfipt-o pentru a nu mai participa la lupte. Sigur, legenda regelui Arthur e plasată cu mult înainte de secolul al XII-lea, dar amănuntele literare ale poveștii s-au tot adăugat ulterior. Excalibur apare menționată pentru prima oară, sub numele de Caliburnus, în Istoria Regilor Britanici, scrisă de Geoffrey de Monmouth în 1136 (considerată de istorici ca fiind o lucrare pseudo-istorică, plină de mituri și ficțiuni). Motivul sabiei din stîncă apare însă pentru prima dată în poemul Merlin al lui Robert de Boron, datat ca fiind scris între 1190 și 1200. Iar înfigerea sabiei în stîncă de către cavalerul Galgano e plasată în anul 1181. Interesant, nu? Italienii au toate motivele să spună că povestea sabiei din stîncă își are originea în acest fapt, petrecut în Toscana. E probabil ca știrea despre o astfel de întîmplare nemaivăzută să fi circulat destul de repede prin tot vestul Europei, grație negustorilor care o străbăteau în lung și-n lat. Existența regelui Arthur n-a fost dovedită. Sînt vehiculate mai multe ipoteze, dar nu e deloc clar cine ar fi fost el. Însă pare că marketingul francez și mai ales cel britanic în materie de legende au funcționat mai bine decît cel al italienilor. Mult mai puțini știu despre sabia lui San Galgano decît cei care știu de Excalibur. Asta deși Excalibur nu există, în vreme ce sabia lui Galgano e și astăzi perfect vizibilă (chiar și palpabilă, dacă n-ar fi interzis – din motive de securitate – cum s-ar zice).
În cele din urmă, bineînțeles că nu mi-a mai părut deloc rău că am vizitat un loc cu așa o poveste.
.jpg)
