
„Mi-am petrecut timpul sculptînd bucuros [piese din ceramică], fără distrageri, fără Internet, telefoane, muzică sau podcast-uri. Am modelat cu propriile mîini mici universuri. […] Am simțit că anxietățile lumii se disipează – și cît de repede au dispărut – pînă cînd am ajuns la acel ceva esențial, spiritul eliberat de zgură“, scrie muzicianul Nick Cave într-un articol recent din newsletter-ul The Red Hand Files.
Citindu-l, m-am gîndit la toate serile pe care mi le-am petrecut, obosită după o zi lungă de lucru, cu televizorul deschis și cu telefonul în mînă, răspunzînd la un mesaj sau pur și simplu scrollînd pe Instagram. În apărarea mea, uneori mă uit la seriale și fac exerciții cu greutăți, dar cîți dintre noi n-avem și seri din astea semianesteziate pe canapea? Sau momente în care deschidem telefonul „doar un minut“ și, cînd scoatem nasul din ecran, a trecut o jumătate de oră și nu mai ținem minte nimic din ea? Mi se face adesea rușine cînd îmi dau seama cît timp am pierdut – dar tot mai mulți cercetători sugerează că pur și simplu trăim într-un mediu tot mai perfid construit să ne distragă atenția.
În articolul său „There’s a Good Reason You Can’t Concentrate“ din The New York Times, Cal Newport, profesor de informatică la Georgetown University, crede că avem nevoie de o trezire similară celei pe care a avut-o Dwight Eisenhower în 1955, după ce a suferit un infarct. Odată cu președintele lor, SUA au înțeles că sănătatea inimii poate fi discutată, prevenită și, mai ales, antrenată. Într-o epocă în care oamenii au tot mai des slujbe sedentare și consumă tot mai multe alimente ultraprocesate, a devenit evident că exercițiile fizice sînt vitale pentru o viață sănătoasă. Și din moment ce mîncarea ultraprocesată face pentru corp ce face conținutul algoritmic pentru atenție, spune Cal Newport, susținînd că un clip de pe TikTok nu e nimic altceva decît o pungă de Doritos, concluzia e clară: ar trebui să renunțăm la aceste platforme. Mintea nu se odihnește cînd scrollăm la nesfîrșit pe canapea, iar eseul său adună mai multe dovezi în acest sens: cercetătoarea Gloria Mark estimează că atenția noastră a scăzut acum cu două treimi față de 2004. O meta-analiză recentă leagă filmulețele scurte de o cogniție și o capacitate de concentrare mai slabe. Să mai adăugăm la asta și numeroasele studii care arată deja corelații negative între folosirea IA și gîndirea critică. Un studiu deja bine-cunoscut de la MIT despre eseurile scrise cu ChatGPT arată că utilizatorii IA au avut cea mai scăzută implicare cerebrală și nu-și aminteau mai nimic din propriile texte. Totuși, autorii aceluiași studiu au subliniat un lucru: nu e vorba despre un prejudiciu permanent la adresa inteligenței. Nu „devenim mai proști“, ci, dacă nu ne exersăm capacitățile cerebrale, ele slăbesc.
Sfaturile lui Newport sînt simple: își ține telefonul într-o singură cameră, nu constant în buzunar, citește cîteva zeci de pagini pe zi, ca un fel de nou „10.000 de pași“ al minții, și îndeamnă oamenii să-și gîndească singuri textele. Efortul de a fi atent la un singur lucru, susține el, e ca antrenamentul unui sportiv, un fel de fitness pentru creier, nu o povară de eliminat. Iar aici Nick Cave și alți artiști ne oferă prin propriul exemplu un răspuns la întrebarea pe care Newport doar o sugerează: dacă ecranele ne lasă cu un gol pe interior, ce ne umple sufletul la loc? Scriitoarea Suleika Jaouad ne îndeamnă și ea să ne folosim forțele creatoare. Cînd a fost internată prima dată în spital, la 22 de ani, diagnosticată cu leucemie, a început să scrie și să picteze, apoi, în pandemie, a dezvoltat The Isolation Journals, o comunitate care face din scrisul în jurnal și artă un obicei zilnic. Nu e nevoie să fii talentat, spune Suleika, e un exercițiu la îndemîna oricui, din care ai multe de cîștigat. Atît exemplul lui Nick Cave, cît și al Suleikăi Jaouad cer de la noi exact ce ne fură feed-urile și chatboții: să facem propriile alegeri, să ne permitem să greșim, să reparăm, să ne concentrăm, să fim prezenți. Atenția nu mai e furată, ci dăruită cu intenție.
Nu întîmplător, cred, tinerii par să caute mai des o muncă departe de ecrane. Le Monde a remarcat într-un articol recent că o parte dintre ei fug de birou și se îndreaptă spre meserii manuale. După un stagiu la o firmă de avocatură din Paris unde scria articole cu IA, Apolline Jude a preferat să devină patiser. Alți și alți tineri s-au îndreptat spre tîmplărie, instalații, realizarea de mozaic, îmbrăcăminte, bijuterii. E și fugă de precaritate, dar și nevoia de ceva palpabil, care să ofere semnificație în viață.
Newport cere o adevărată revoluție care să reziste tehnologiei, cu legi, școli și cultura de birou schimbate. Pînă atunci, fiecare poate face o mică revoluție personală, și adevărul e că știm cum arată asta: în locul double screening-ului pe canapea, o oră de pictat, de scris în jurnal, grădinărit sau tricotat, cu telefonul lăsat în altă cameră. Mintea, la fel ca trupul, se antrenează cu mult efort și un dram de bucurie.
Credit foto Nick Cave: Wikimedia Commons
