Politicianul american

Deşi destul de indolent față de politica externă americană, Charlie este acum profund impresionat de suferinţa asiaticilor despre care se zvoneşte că ar fi mitraliaţi fără scrupule de elicopterele ruseşti.

În contextul politic al „dansului cu focul” ce a cuprins America de vreo nouă-zece ani, cu „turnări” și „răsturnări” incredibile de situații (venirea lui Trump la putere în 2016, rebeliunea de la Capitoliu din 2021, apariția MAGA, întoarcerea lui Trump în 2024 și, finalmente, lovirea cruntă a șefului magaiot de către „valul albastru” în noiembrie 2026), mi-am amintit de un personaj politic fascinant al Statelor Unite de odinioară. E vorba de senatorul Charles (Charlie) Nesbitt Wilson. Despre viața lui s-a scris un roman în 2003 (autorul fiind George Crille al III-lea) și s-a făcut un film celebru în 2007 (cu Tom Hanks în rolul principal). Charlie s-a născut în Texas (într-o familie de fermieri) şi a fost senator al Congresului american, de la începutul anilor ’60 pînă în 1996, în nu mai puţin de unsprezece legislaturi. Evoluția sa e contradictorie. Deşi texan (Texasul a fost mereu dominat de republicani), el se impune în postură de congressman democrat. Deși militar de carieră, Wilson se identifică mai degrabă cu tipologia ultraliberală (cu tentă uşor hippie), consacrată de Bill Clinton în anii ’90. În sfîrşit, deşi provenit dintr-o familie fără avere, Wilson are numeroşi votanţi din sfera petroliştilor (texani) bogaţi. Duce o existenţă boemă (nescutită de consumul de droguri – l-a anchetat chiar, în anii ’80, viitorul primar al New York-ului, pe atunci procuror general, Rudolph Giuliani), cu petreceri, alcool (în 1985, un doctor îi mai dă numai un an şi jumătate de viaţă, din cauza unor complicaţii cardiace, predicție care nu devine realitate) şi femei.

Vocaţia protagonistului pentru politică s-a manifestat timpuriu, cu toate că a candidat prima oară abia la maturitate. În tinereţe, are iniţiative liberale (de îmbunătăţire a sistemului sanitar şi a celui de pensii) şi participă, ca voluntar, la campania prezidenţială a lui J.F. Kennedy. Totuşi, un fapt cu adevărat notabil în viaţa lui Wilson se petrece mult mai devreme, în 1947, pe cînd Charlie avea doar treisprezece ani. Pe atunci, viitorul senator era stăpînul unui căţel hiperactiv, care obişnuia să intre în curţile vecinilor şi să pricinuiască stricăciuni prin grădinile cu flori. Charles Hazard, un consilier local din Trinity (oraşul de naştere al lui Wilson), supărat pe vizitele  patrupedului, îi dă într-o zi otravă, ucigîndu-l pe loc. Drept urmare, la alegeri, Charlie aduce personal cu maşina (deţinea permis de conducere încă de la treisprezece ani, datorită unei dispense rutiere acordate fermierilor), la secţiile de votare, nouăzeci şi şase de negri din cartierele sărace (negri care nu veneau, altfel, niciodată la vot), spunîndu-le, în prealabil, că Hazard i-a omorît cîinele. Consilierul nemilos îşi pierde în acel an fotoliul municipal la o diferenţă de şaisprezece voturi! Amintindu-şi, peste decenii, întîmplarea, Wilson va exclama cu nostalgie: „Atunci m-am îndrăgostit de America!”.

Nu de aici însă vine faima senatorului. În 1980, întîmplător, el descoperă drama refugiaţilor afgani din taberele pakistaneze, formate după invazia sovietică în teritoriul muntos al mujahedinilor. Deşi destul de indolent față de politica externă americană, Charlie este acum profund impresionat de suferinţa asiaticilor despre care se zvoneşte că ar fi mitraliaţi fără scrupule de elicopterele ruseşti. Hotărît să acţioneze, senatorul obţine o suplimentare cu cinci milioane de dolari – din partea Congresului – pentru operaţiunile militare ale CIA îndreptate împotriva URSS şi a comunismului în general. Întîlnindu-se cu agentul special (pentru URSS), Gust Avrokotos, află că suma în chestiune constituie numai o frecţie la un picior de lemn în raport cu nevoile reale. Acesta e momentul cînd se declanşează eroismul lui Charlie. Colaborînd direct cu Gust (împotriva tuturor regulamentelor senatoriale şi de spionaj deopotrivă), el reuşeşte să aducă, pe parcursul a trei ani, fonduri de cinci sute de milioane de dolari în sprijinul contraofensivei afgane. Dotaţi acum cu armament antiaerian de ultimă generaţie, mujahedinii ripostează violent, făcînd războiul nerentabil pentru guvernul URSS. După încă patru ani de campanie, sovieticii se întorc acasă cu coada între picioare. Charlie Wilson, savurînd succesul, nu uită să facă totuși o observaţie profetică: „Mujahedinii ne aclamă astăzi, însă mă întreb cum ne vor privi fiii lor oare peste cincisprezece-douăzeci de ani”.

Prin urmare, măcar la politicienii americani, nu există un profil moral şi psihologic fix al eroului, tot aşa cum nu există un timp sau un loc anume în care el poate să se nască. Foarte des, actele de eroism constituie rezultatul unor coincidenţe stranii, chiar inexplicabile pînă la un punct, iar cei destinaţi să şi le asume nu par descinşi din războinicii homerici. Ca şi viaţa, istoria lucrează mereu cu paradoxuri. Spun asta, gîndindu-mă la noii democrați, „exotici” după unii, intrați în Congresul american.

 

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Scene din viața unui universitar, Editura Junimea, 2023.

Share