
Sînt coeditor al revistei Journal of Controversial Ideas, o publicație cu acces liber, evaluată inter pares. Acum cinci ani, împreună cu co-editorii mei, am lansat revista pentru a combate restrîngerea gamei de teme „acceptabile” care pot fi abordate în științele umaniste și sociale. Nu respingem articolele bine argumentate doar pentru că subiectele lor sînt prea sensibile și le permitem autorilor să publice sub pseudonim dacă se tem că publicarea ideilor lor controversate le va afecta cariera sau va duce la abuzuri personale și amenințări cu moartea.
La fel ca multe reviste academice, primim acum articole care au fost scrise în mare parte sau în întregime de IA sau, mai precis, de modele lingvistice de mari dimensiuni. Am început să folosim Pangram, un instrument comercial de detectare a IA. Un studiu din 2025 realizat de Brian Jabarian și Alex Imas a testat 1.992 de pasaje scrise de oameni, comparîndu-le cu altele generate de IA. Textele au fost selectate din șase genuri diferite: știri, blog-uri, recenzii ale consumatorilor, romane, recenzii de restaurante și CV-uri.
Autorii raportează că, în cazul textelor de lungime medie sau mare – categoria în care se încadrează toate articolele trimise către revista noastră –, Pangram a înregistrat rate de fals pozitiv și fals negativ „practic zero”; adică, practic, nu au existat pasaje scrise de oameni pe care Pangram să le fi raportat ca fiind generate de IA și nici pasaje generate de IA raportate ca fiind scrise de oameni. Chiar și atunci cînd textele au fost reprocesate de „umanizatori” AI care pretind că elimină urmele generării de către IA, Pangram a identificat corect aproape toate textele mai lungi produse de IA.
Desigur, nici unul dintre pasajele testate nu era un articol academic. Este dificil de înțeles de ce rezultatele studiului nu s-ar aplica și scrierilor academice, dar ar merita verificat acest aspect.
Capacitățile IA cresc foarte rapid, dar, presupunînd că studiul lui Jabarian și Imas este încă valabil, ne confruntăm cu o altă întrebare: ce ar trebui să facem cu aceste lucrări? În rîndul organizațiilor și editorilor implicați în stabilirea standardelor pentru revistele academice, problema este considerată rezolvată: IA nu poate fi coautor.
Deoarece eu și co-editorii mei sîntem filozofi, punerea la îndoială a presupunerilor larg acceptate este ceea ce ne motivează. Așadar, am început să discutăm dacă este corect să presupunem că revistele academice nu ar trebui să publice articole despre care se știe că sînt generate în mare parte de IA.
Punctul meu de vedere, aflat în prezent în discuție cu co-editorii mei (care nu coincide cu punctul de vedere al Journal of Controversial Ideas), vine cu o rezervă: deoarece contribuțiile la revista noastră provin în principal de la filozofi, precum și de la alți specialiști din domeniul științelor umaniste sau sociale, abordez această chestiune în contextul unei astfel de publicații. Cei care publică în alte domenii și formate pot evalua cît de relevantă este opinia mea pentru situația lor.
Revistele academice cu evaluare inter pares există, în opinia mea, pentru a ne îmbogăți cunoștințele și înțelegerea prin publicarea celor mai bune lucrări realizate într-un anumit domeniu. În acest scop, le cerem recenzorilor să elimine articolele care sînt prost scrise, insuficient de precise în afirmațiile lor, care aduc puține elemente noi de importanță, folosesc argumente slabe, se bazează pe dovezi discutabile, ignoră sau nu răspund adecvat la obiecții sau prezintă în mod eronat pozițiile împotriva cărora argumentează. În acest fel, ne străduim să publicăm articole care vor contribui la sporirea cunoștințelor și înțelegerii noastre cu privire la un subiect important și care să merite astfel timpul pe care îl dedicăm selectării și publicării lor, precum și timpul pe care cititorii noștri îl dedică citirii lor.
Dacă acesta este obiectivul, iar cei mai buni recenzori pe care îi putem găsi – atît oameni, cît și IA – sînt de acord că un articol generat de IA îndeplinește acest standard, de ce ar trebui să-l respingem?
Evident, oricine pretinde că e autorul unui articol generat de IA își prezintă în mod eronat realizarea. Dar aceasta este o obiecție față de publicarea unui articol generat de IA fără a dezvălui proveniența acestuia, nu față de publicare în sine.
Obiecția poate fi soluționată solicitîndu-le colaboratorilor să precizeze rolul pe care l-au avut în crearea articolului. Aceștia ar putea alege dintre următoarele opțiuni: autor; co-autor alături de alți oameni sau de IA; prompter, caz în care o solicitare-comandă specifică a determinat IA să genereze articolul; sau agent corespondent, în cazul în care rolul uman s-a limitat la trimiterea articolului și la colaborarea cu editorii cu privire la eventualele revizuiri necesare.
Editorii ar putea verifica apoi dacă rolul uman declarat corespunde celor mai bune dovezi disponibile (în prezent, după cum s-a menționat, folosind Pangram). Dacă articolul este acceptat, rolul colaboratorului și estimarea detectorului privind gradul de generare de către IA ar fi publicate alături de acesta.
Această abordare va rămîne valabilă doar atîta timp cît cel mai bun detector de IA va rămîne cu un pas înaintea celui mai bun „umanizator” de IA. Poate că rescrierea repetată a unui articol va reduce riscul de detectare sau trimiterea mai multor articole rescrise diferite ar putea face ca cel puțin unul dintre ele să scape nedetectat. Din păcate, dacă rescrierea articolelor generate de IA pentru a evita detectarea devine o afacere profitabilă, probabil că vom asista la o cursă a înarmărilor în care cei cu resurse financiare mai mari se vor afla în avantaj.
Dar standardul actual, care constă pur și simplu în respingerea articolelor generate de IA, se confruntă cu aceeași problemă și, mai important, pierde din vedere beneficiile publicării articolelor generate de IA care aduc o contribuție importantă la cunoaștere. Iar pe măsură ce IA își sporește puterea, această pierdere va fi tot mai consistentă.
Pesemne că există motive întemeiate pentru a respinge punctul meu de vedere și, dacă e așa, sper să aflu care sînt acestea. Dar bănuiesc că o astfel de reacție de respingere are și o latură emoțională, înrădăcinată în stăruitoarea mîndrie umană care odinioară a susținut ideea că universul se învîrte în jurul planetei noastre și a refuzat să accepte că oamenii descind din alte animale.
Peter Singer este profesor emerit de Bioetică la Universitatea Princeton și profesor invitat de Etică medicală la Centrul de Etică Biomedicală al Universității Naționale din Singapore. E autorul cărților Animal Liberation, Practical Ethics, Ethics in the Real World și The Life You Can Save, și fondatorul organizației non-profit cu același nume.
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
