Banalele blacheuri

Blacheurile au avut perioade în care puteau fi chiar detalii ale vestimentației la modă. Într-un articol interbelic intitulat „Crăciunul la Brașov“, sînt descriși „caraghioşii sporturilor de iarnă”.

În mai puțin de un secol, cîteva cuvinte din vocabularul cizmăriei au ieșit din circulația curentă. Obiceiul de a duce la reparat încălțămintea uzată făcea ca în trecut mai toată lumea să cunoască termenii pingea („bucată de talpă folosită pentru a înlocui partea anterioară a tălpilor uzate”, DEX) și a pingeli („a pune pingele”), flec („petic aplicat pe tocul încălțămintei”) și blacheu („bucată semiovală de metal care se aplică pe vîrful și pe tocul încălțămintei pentru a le proteja”). Pingea provine din turcă, din pençe, care înseamnă „gheară”, „labă”, dar și „talpă a unui obiect de încălțăminte”. Flec e de origine germană, din Fleck – „pată”, „petic” etc. Pentru blacheu, Dicționarul explicativ (DEX) cuprinde doar indicația „etimologie necunoscută”, în vreme mai vechiul Dicționar al limbii române moderne (1958) presupunea că termenul este un împrumut din franceză, din cuvîntul plaqué. Dicționarul explicativ ilustrat (DEXI) și recentul Dicționar etimologic (DELR) preiau însă – cu îndreptățire – o explicație mai veche a lui Al. Graur. În volumul Alte etimologii românești (1975), lingvistul explica termenul blacheu ca provenind din engleză, din numele celui care inventase obiectul. Informațiile disponibile acum în spațiul virtual confirmă etimologia propusă de Al. Graur și preluată de cele două dicționare. În articolul din Wikipedia intitulat Blakey’s Shoe Protectors se arată că protecțiile metalice – denumite comercial Blakey’s Segs – au fost inventate în 1880 de inginerul John Blakey și au fost produse neîntrerupt timp de un secol de o fabrică din Leeds.

Blacheu face așadar parte din categoria cuvintelor care provin de la denumiri comerciale, prin antonomază (rimel, frigider, pix, pelicanol etc.). De altfel, Octavian Laiu-Despău a inclus termenul în Dicționarul de eponime – De la nume proprii la nume comune (2007), cu explicația exactă. Al. Graur evoca și un substantiv comun englezesc; acesta (blakey) nu este cuprins în dicționarele generale, dar e înregistrat, pentru engleza britanică, de Wiktionary; îl menționează și Octavian Laiu-Despău. Nu e totuși de presupus că cizmarii români ar fi preluat substantivul comun din engleza vorbită; mult mai probabil, calea de pătrundere a termenului a fost mai simplă. Așa cum o arată fotografiile de pe site-ul fabricii (blakeys-segs.co.uk/), micile plăci metalice erau inscripționate cu numele firmei, în relief: BLAKEY. Meseriașii care le foloseau au putut să le identifice de la început prin nume, pe care l-au adaptat ușor, prin modificarea finalei. Circulația mărfurilor și preluarea în jargonul profesional trebuie să se fi petrecut foarte repede, din moment ce la începutul secolului al XX-lea cuvîntul apărea deja, adaptat ortografic și morfologic, în forma de plural, într-o înregistrare de mărfuri în Monitorul Oficial: „blacheuri de fier pentru încălțăminte” (21.08.1919). Și în ziarul Universul găsim o știre despre mărfuri vîndute la vamă, între care „426 kg. blacheuri pentru încălțăminte” (13.09.1919). În anii următori se înmulțesc anunțurile publicitare din presă, prin care diferite magazine își anunță marfa, de exemplu „un mare transport de Panglici, Dantele, Cuțitărie, Foarfeci, Blacheuri și alte diferite mărunțișuri” (Dimineața, 7.05.1920). Aceste atestări sînt utile pentru că dovedesc circulația cuvîntului cu mult înainte de prima sa includere în dicționare (în 1955, în Dicționarul limbii române literare contemporane) și de primele datări lexicografice (1949).

Împrumutul avea mai ales o circulație orală, între meseriași și clienți, ceea ce a făcut ca termenul să aibă cîteva variante: blachiu, placheu, plachiu. Placheu (cu varianta plachiu) a fost explicat prin etimologie populară, prin apropierea cuvîntului de placă și a placa (blacheul fiind chiar o mică placă de fier, aplicată pe talpa bocancului sau a pantofului). Și forma placheu apărea în Monitorul Oficial, de exemplu într-un anunț de scoatere la licitație „a diferite materiale vechi și uzate, ca placheuri pentru ghete, lacăte ordinare, cărbuni sac” (21.03.1928).

Blacheurile au avut perioade în care puteau fi chiar detalii ale vestimentației la modă. Într-un articol interbelic intitulat „Crăciunul la Brașov“, sînt descriși „caraghioşii sporturilor de iarnă”: „Blazaţi şi plini de gomă, coboară din omnibusele care-i aduc de la gară. Sunt îmbrăcaţi după ultimul jurnal, cu fulare în culori ţipătoare, cu saci fleşcăiţi, dar nou-nouţi, ca şi bocancii ghintuiţi cu blacheuri strălucitoare de alamă” (Curentul, 25.12. 1937).

După război, blacheurile deveniseră un  accesoriu cotidian al vieții modeste, o obișnuință de întreținere a încălțămintei: „Am cumpărat de la o prăvălie două bucăţi de fier moale şi şase cuie şi m-am dus cu ele la cizmar să-mi bată «blacheurile» la pantofi” (Ultima Oră, 10.07.1947). În anii ’50, erau evocați ca produs al industriei socialiste: „Ca rezultat direct al muncii conştiente a muncitorilor uzinei «23 August», producţia de blacheuri s-a îmbunătăţit simţitor”, invenția unei noi matrițe „ridicând astfel producţia de blacheuri de la 1.920 bucăţi pe zi la 14.400 bucăţi blacheuri zilnic” (Lupta Moldovei, 30.06.1948).

Cît de uitat este azi cuvîntul o dovedesc site-urile comerciale actuale, în care blacheurile (mai ales în varianta de cauciuc, dar uneori și cele metalice) nu sînt numite ca atare, ci apar identificate prin perifraze complicate, traduse direct din engleză: „protecții pentru pantofi”, „plăci anti-uzură pentru călcâi”, „kit de reparare a tălpii și tocului”, „plasturi pentru călcîi, dans tap, talpă de fier anti-uzură, placă de fier zgomotoasă”.

 

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Share