Expresia a-și lua inima în dinți nu este nici perfect transparentă (din punctul de vedere al legăturii semantice dintre elementele sale), nici cu totul nemotivată. Luate literal, cuvintele care o alcătuiesc descriu o imagine concretă aproape comică. Construcția capătă însă coerență dacă știm că unul dintre sensurile abstracte ale cuvîntului inimă este „curaj”, iar luatul în dinți devine o metaforă pentru asumare. Astfel, expresia – definită ca „a-și face curaj, a se hotărî să întreprindă ceva” (DEX) – descrie un moment de depășire a temerilor. Dicționarele noastre o grupează cu alte expresii care interpretează inima ca sediu al curajului: a(-și) pierde inima („a-și pierde curajul, speranța, a se descuraja”), a (mai) prinde inimă, a i se tăia inima, a-i veni inima la loc. Aceste imagini evocă un scenariu în care inima tinde să se piardă, astfel că prinderea ei cu dinții îi asigură prezența, o salvează din posibile prăbușiri. În plus, expresia ar putea evoca o imagine războinică răspîndită în trecut: a luptătorului care atacă cu pumnalul sau cu sabia „în dinți”, folosindu-și curajul ca armă (deci „înarmat pînă în dinți”). Dicționarul academic al lui Sextil Pușcariu (Dicționarul limbii române, DA, Tomul II, partea I: F–I, 1934, sub cuvîntul-titlu inimă) oferă exemple mai vechi (chiar din Dosoftei) în care inima este echivalentă cu curajul, într-o locuțiune în care încă nu apar dinții: a-și lua inimă. Aceeași echivalență e dovedită de un citat ca „Hai! Ie-ţi curagiul în dinţi, tuşește şi începe!” (Convorbiri Literare, 15.04.1867). O construcție asemănătoare apare la Creangă, unde a-și ține inima cu dinții are mai curînd înțelesul „a se stăpîni, a răbda”: „Oricît îl durea de tare, el tot își ținu inima cu dinții” (Dănilă Prepeleac).
Din expresia cu verbul a lua s-a desprins o formulă mai scurtă, cu inima în dinți, care pare să fie folosită astăzi cu un sens diferit de cel inițial. Pornind de la expresia a-și lua inima în dinți, ar trebui ca a fi cu inima în dinți să însemne „a-și păstra curajul, a fi curajos”. Atestările mai vechi confirmă această interpretare: formula cu inima-n dinți era folosită cu valoare adjectivală, cu sensul „curajos, îndrăzneț”: „Tu știi că-s foarte fricos, și astfel nici nu îndrăznesc să intru în biserică ! Tu ești mai cu inima-n dinți, fii bun, du-te tu și trage clopotul” (Gazeta poporului, 9.11.1886); „Cîţiva inşi mai cu inima în dinţi au insistat să ne coborîm şi mai adînc” (Tribuna, 23.08.1895); „începem astăzi povestea unuia dintre cei mai cu inima în dinţi Domni ce au şezut vreodată nu numai pe tronul unui principat românesc, dar pe tronul oricărei ţări în lume” (Foaia poporului, 20.08.1899). Cu valoare adverbială, expresia avea sensul „în mod curajos, cu îndrăzneală”: „Ajuns odată-n munte, se simţi la largul lui. Luă codrul de-a lungul, cu baltagul pe mînă şi cu inima-n dinţi” (Familia, 5.09.1882); „Cutezanţa sa era afară din cale şi totdauna cu capul a mînă şi cu inima-n dinţi se espunea orbeşte pericolului” (Familia, 3.10.1882); „suferinţele bărbaţilor noştri cari cu inima în dinţi susţin cauza românismului” (Gazeta Transilvaniei, 12.07.1887); „întreaga campanie electorală am făcut-o cu «inima-n dinți», gata să înfruntăm orice” (Aurora, 14.09.1926).
Astăzi, expresia este însă folosită cu sensul opus – „cu teamă, cu emoție, cu îngrijorare”: „în Australia de Sud oamenii stau cu inima în dinți de teama incendiilor” (stirileprotv.ro); „de la începutul apariției noului coronavirus în Italia, A. stă cu inima în dinți. Vedeta se teme cumplit pentru viața fiicei ei” (cancan.ro, 2020); „alți oameni trebuie să riște și să circule pe marginea drumului, cu inima în dinți, sperînd să nu fie loviți de vreun vitezoman” (stiridecluj.ro). Sporadic, acest sens apărea și în texte ceva mai vechi: „Stăm cu inima în dinţi şi tremurăm de frică, aşteptînd să se isprăvească aceste zile de groază” (Opinia, 27.03.1918).
Nu e greu de înțeles cum s-a petrecut schimbarea semantică: a-și lua inima în dinți presupunea un scenariu complex al transformării, prin trecerea de la starea inițială de teamă la momentul depășirii ei. În combinație cu verbe de stare, cu sens durativ, expresia descriptivă a reținut mai ales teama inițială, prelungită, omițînd treptat actul de curaj și intrînd într-o serie de echivalențe cu alte formule expresive ale temerii: cu inima cît un purice, cu frica-n sîn etc. S-a petrecut astfel, pe nesimțite și în răspăr cu sensul originar, o schimbare profundă: cu inima în dinți a fost înțeleasă de mulți vorbitori ca o expresie a angoasei, nu a îndrăznelii.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
