Sufixul -ime, moștenit din latină, are în română mai multe valori, dintre care mai bine individualizată este cea care atribuie substantivelor nou create o semnificație colectivă. Cuvinte formate pe acest tipar sînt atestate începînd din secolul al XVII-lea, de exemplu la cronicari: prostime, cu sensul de „mulțime a oamenilor de rînd”, în Letopisețul lui Grigore Ureche – „iară toată oastea lui era de 30.000, fără prostime şi adunătură” – sau sărăcime („mulțimea oamenilor săraci”), la Miron Costin: „Aice în oraş erau pline mănăstirile de bieţii oameni tîrgoveţi şi sărăcime”. Tiparul derivativ a fost studiat de Elena Carabulea, într-un articol – „-ame și -ime în limba română” – din Studii și materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română (I, 1959) – și de Eugenia Contraș și Magdalena Popescu-Marin într-un capitol din Formarea cuvintelor în limba română din secolele al XVI-lea – al XVIII-lea (2007).
Chiar dacă din punct de vedere morfologic orice derivare în -ime este posibilă, substantivele colective nu se formează în mod uniform și previzibil și nu sînt totdeauna acceptate în uz. Pe cît de frecvent este cuvîntul tinerime, pe atît de rar e bătrînime. Acesta din urmă apărea totuși în Biblia de la București (1688) – „bătrînimea a tot nărodul” (Iudith, 4) – și în Țiganiada lui Ion Budai-Deleanu: „coapta la cap bătrînime”. G.I. Tohăneanu presupunea că statutul diferit al celor două cuvinte este legat de realitățile sociale, în care tinerii pot acționa în grup și sînt văzuți mai ușor decît bătrînii ca o colectivitate („Bătrînime”, în Orizont, 12.02.1981). Pe cît de des apare în texte substantivul țărănime, pe atît de rar este intelectualime – absent din DEX, dar cu unele apariții sporadice chiar în presa mai veche: „o intelectualime muritoare de foame” (Națiunea, 12.08.1931). Studențime e un termen curent, dar pentru elevime am găsit o singură atestare, la un autor cunoscut pentru jocurile sale de cuvinte și creațiile lexicale ad-hoc: „o învățătoare (...) poreclită de elevime Năsuta” (Luca Pițu, în Contemporanul 1.07.2004).
Uneori în derivarea colectivă se adaugă un segment sonor, probabil prin analogie cu formațiile de la substantive cu finala -ar: mulțimea de copii e o copilărime. Alteori se pornește de la o bază lexicală cu finala scurtată: mulțimea securiștilor este numită, colocvial-depreciativ, securime: „la finele ceaușismului, securimea vehicula în toată capitala zeci de videocasete” (Cotidianul, 8.07.2002).
Interesantă este asocierea semantică dintre ideea de mulțime și valoarea depreciativă. Sufixul -ime formează derivate de la substantive care au deja sens peiorativ (termeni folosiți ca insultă), dar atribuie conotații depreciative și unor baze lexicale cu sens neutru, nemarcat. E ca și cum chiar faptul de a opera cu etichete ar avea o componentă negativă intrinsecă, pentru că ignoră individualitățile umane și le include nediferențiat în categorii etnice, politice, sociale etc. Unele dintre substantivele colective formate de la depreciative (mitocănime, golănime) sînt mai vechi și au fost deja incluse în dicționare, altele sînt recente, specifice pentru oralitatea colocvială, uneori consemnată și în scris: „meltenimea și gherțoimea” (criterii.ro); „faci un traseu, ceva, că acolo sigur nu dai de cocălărime” (vice.com).
Limbajul politic și jurnalistic al secolului al XIX-lea vehicula deja etichete ca burtăverzime sau ciocoime. Discursul ideologic al perioadei comuniste a uzat intens de substantive colective, obligatoriu conotate fie pozitiv (țărănime, muncitorime), fie negativ (moșierime, burghezime, chiaburime). În epoca actuală, numeroase creații lexicale fixează deprecierea sarcastică a unor categorii sociale, de vîrstă sau profesionale. Baza lexicală șofer nu presupune o conotație negativă, dar derivatul șoferime (absent din DEX, dar destul de frecvent în uzul colocvial) are o notă persiflantă, ușor de observat prin comparație cu pluralul neutru din punct de vedere stilistic șoferi: „un sfert din șoferimea bucureșteană să renunțe la datul cu mașina?” (hotnews.ro, 2018); „șoferimea marilor orașe” (formula-as.ro, 2023). O creație izolată cu intenție comică e sinonimul automobilime: „a inflamat brusc automobilimea cu un plan de impozitare” (Sorin Ioniță, contributors.ro, 2019).
Multe inovații din ultimii ani au fost culese de Blanca Croitor, în volumul Sufixele în limba română actuală. Formații recente (2020): lista sa cuprinde derivate de la siglele unor partide (aldime, fesenime, penelime, pesedime, udemerime), de la termeni peiorativi (boschetărime, interlopime, mogulime, postăcime, țățime) și de la baze neutre stilistic, cărora sufixul le aduce conotații negative (doctorime, pensionărime, șoferime).
Un caz interesant este cel al derivatului colectiv cu sens depreciativ populime, destul de prezent în registrul colocvial actual: „Îi trădează «populimea»?” (facebook.com), „populimea rămîne cu circul” (ziardecluj.ro); „impune reguli pentru populime” (expressdebanat.ro) etc. Blanca Croitor îl explică pornind de la populație, printr-un proces de substituție a finalei. Rădăcina lexicală e prezentă în română prin mai multe împrumuturi moderne care păstrează forma latinească populus („popor”): populație, popular, populism etc. În secolul al XIX-lea se folosea și neologismul pópul, ieșit între timp cu totul din uz („populul român are o voință, are un țăl”, Zimbrul, 31.12.1855). Astăzi, populimea – corespondentul în registru sarcastic al poporului – are o conotație depreciativă extrem de puternică, amplificată de asocierea sonoră cu zona limbajului tabu și a imprecației vulgare.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
