În fotbal, drama și comedia sînt la fel ca Stan și Bran. Situațiile în care erau puse cele două personaje s-ar fi definit ca dramatice. Erau doar comice. Cazul Craiova ține de sforțarea veșnică a echipei unei mari iubiri și a unei minime răbdări de a atinge micile ceruri ale unor tururi superioare europene. Ceea ce s-ar putea întîmpla acum, în ciuda unei înfrîngeri cu Sparta Praga, care ar putea fi numită logică dacă în fotbal logica ar fi un principiu imuabil. E o căutare dramatică, adesea donquijotescă, cîteodată de rîsu’-plînsu’. Meciul a fost deschis de un penalty ratat magistral de un georgian din Bănie, dar de comedie e tevatura care a urmat, că de ce a tras el și nu altcineva, că de ce și-a luat avînt doar doi metri, semn de neseriozitate, vezi bine. Nici o vorbă că nimic nu ar fi garantat reușita altuia sau că se dau destule goluri și de pe loc. La Craiova, cea mai mare nostimadă e faptul, confirmat de mulți dintre olteni, că atunci cînd lucrurile merg bine se ocupă cineva să le prăbușească din interior. E mereu o tensiune în așteptarea căderii similară cu pînditul lui Moș Crăciun. În partea cealaltă, în duel cu FCSB (mereu îmi vine să rîd cînd văd înșiruirea asta care are și n-are noimă), s-a făcut de toată bafta un nume important al fotbalului european, Feyenoord. Mai întîi s-au apucat de glume proaste fanii din Rotterdam, care atunci cînd au văzut în Centrul Vechi o terasă numită Amsterdam, ce credeți că au făcut? I-au dat foc, uraaaa! Apoi echipa legendarului Van Persie a jucat bine, a ajuns să conducă cu 3-1 și pe urmă a adormit. Cu sforăituri. Fotbaliștii români au multe bube-n cap, dar dețin și o capacitate incredibilă de a șterpeli destine atunci cînd sînt lăsate nesupravegheate. S-a terminat 4-3 pentru FCSB. Van Persie, fostul golgheter european, a rămas multă vreme cu privirea în gol. Vorba lu’ conu’ Waters: „You’re nearly a good laugh / But you’re really a cry”. Să rîdem. E cel mai bun răspuns dat dramelor de mucava.
.jpg)
