
Septembrie 2019
Culmi ale gîndirii post-revoluționare. C.V. Tudor, 1 decembrie 1990: „Toți prefecții și primarii trebuie musai să fie militari“; 1993: „NATO – O bandă de răufăcători. E ca SIDA care devastează planeta“. Valeriu Tabără, 1992 (interviu): „Aspirația spre integrare europeană e de natură revizionistă“. Marin Voiculescu (profesor universitar și autor de aforisme): „Nu tot ce flutură e steag“; „Stilul e omul, trilul e pasărea“. Ce vremuri! (Comentariu actual: s-au înmulțit „scriitorii“ de aforisme. Am primit, în ultimii ani, mai multe volume – unele aparținînd unor autori încă tineri – pline cu panseuri metafizice, etice, estetice, sapiențiale, de natură să garanteze o experiență de viață, o acumulare de înțelepciune, o vervă a ideii și a formulării de invidiat pentru cititorul de rînd… Aforismul a devenit un gen literar. Te așezi dinaintea foii albe și compui „ziceri“, așa cum se compun poeme, nuvele, romane. În doi timpi și trei mișcări, stai la masă cu La Rochefoucauld și La Bruyère. Nu mai știu cine a spus: „Te gîndești zece ani și scrii un aforism. Nu te gîndești deloc și scrii o sută de aforisme“…)

Decembrie 2025
La moartea lui Horia Moculescu, un muzician pe care l-am prețuit mereu, îmi amintesc dintr-odată de o întîmplare petrecută cîndva în prima parte a anilor ’90. Înființasem, de curînd, Colegiul „Noua Europă” și mi s-a transmis de la recepție că un domn pe nume Moculescu ar dori să stăm puțin de vorbă. Am fost inevitabil surprins și l-am invitat deîndată în biroul meu. Dialogul a fost cît se poate de agreabil, dar a inclus un episod care era, de fapt, motivația întîlnirii propuse de dl Moculescu: ar trebui să ne mobilizăm politic! Să ne implicăm nemijlocit în vînzoleala publică a momentului. Am fost surprins și am reacționat ezitant: îmi încheiasem mandatul de ministru al Culturii și mă bucuram să-mi fi recuperat „autonomia” profesională. Da, trebuie să nu asistăm de pe margine la ceea ce se petrece în comunitate, dar, personal, am nevoie de o pauză recuperatoare. Am promis, totuși, să iau foarte în serios perspectiva unui angajament politic și să iau deîndată legătura cu dînsul, deîndată ce voi avea o idee... Dl Moculescu a înțeles, dar a plecat vag melancolic, demobilizat, dezamăgit. Nu ne-am mai revăzut, dar trăiesc și astăzi un sentiment de vinovăție. Pe de altă parte, episodul m-a marcat și a amplificat admirația mea pentru o asemenea personalitate. Faptul că, în împestrițarea epocii, un mare artist se simte responsabil și doritor de acțiune e un exemplu de simț civic, pe care aș vrea să-l regăsesc mereu. Chiar dacă – și cu atît mai mult – de la personaje la care nu m-aș fi gîndit...
Dar această amintire mi-a provocat o alta, și mai imprevizibilă. O „vizită” asemănătoare cu a dlui Moculescu mi-a făcut, în alt moment, dl Ilarion Ciobanu. Să facem ceva! – spunea el. O intervenție mediatică, o ieșire pe scena publică, un partid de opoziție, un gest mobilizator! Cîți dintre cititorii acestor rînduri s-ar fi așteptat la un astfel de îndemn purificator de la un actor cu un cu totul alt profil decît acela al unui „activist”?!
Fără dată (și neregăsind sursa...)
„Firea pămîntească, efectele trupului (gr. ta erga tes sarkos): preacurvia (gr. moicheia), desfrîul (gr. porneia), necurăția (gr. akatharsia), nerușinarea, lascivitatea (gr. aselgeia), idolatria, închinarea la idoli (gr. eidolatria), vrăjitoria (gr. pharmakeia), vrajba, ostilitatea (gr. echthra), cearta, discordia (gr. eris), zavistia, invidia (gr. zelos), mînia (gr. thumos), promovarea de sine, ambiția (gr. eritheia), dezbinarea (gr. dichostasia), rătăcirea, erezia (gr. hairesis), pizma (gr. phtonos), uciderea (gr. phonos), beția (gr. methe) și dezmățul, benchetuiala, îmbuibarea (gr. komos).
Roada duhului (gr. o karpos tou pneumatos): iubirea (gr. agape), bucuria (gr. chara), pacea (gr. eirene), îndelunga răbdare (gr. makrothumia), bunătatea (gr. chrestotes), facerea de bine (gr. agathosune), credința (gr. pistis), blîndețea (gr. prautes), înfrînarea (gr. egkrateia).
De observat că „relele” sînt în număr de 17, iar cele bune în număr de 9...
