Propun să deschidem o felicitare de Crăciun. Hîrtie alb natur texturată. Ilustrația de pe felicitare înfățișează Casa Albă, într-un cadru larg, luminat de cerul înstelat al nopții și de reflexia zăpezii scînteietoare. Conținutul: cele opt sărbători de Crăciun petrecute la Casa Albă de președintele Ronald Reagan și de Prima Doamnă Nancy Reagan. Opt dintre care există, pe alese, capturi ce merită știute și reamintite. Alegem una, poate două-trei.
În primul Crăciun petrecut la Casa Albă – cel din anul 1981, dată pe care o poartă și ilustrația descrisă mai sus –, președintele Reagan i-a scris o scrisoare Primei Doamne, care începe astfel: „Dragă Doamnă R., încă nu mă simt confortabil că deschizi o scrisoare, în loc să deschizi un cadou”. „Fair enough”, am putea spune. Dar ne-am pripi. Mesajul continuă în spiritul artistic ce-l caracteriza pe Ronald Reagan: „De Crăciun, există mai multe preaiubite femei în viața mea, ar trebui să le dăruiesc pietre prețioase, parfumuri, blănuri și dantele. Știu că toate acestea nu ar putea exprima nici pe departe cît de mult înseamnă pentru mine aceste femei și cît de pustie ar fi viața mea fără ele”. În continuarea textului scrisorii, președintele le descrie pe fiecare dintre aceste femei. Firește, toate și fiecare în parte o întruchipează pe unica sa Nancy, în diferite roluri și ipostaze în care Ronald Reagan îi percepe prezența în viața sa. Scrisoarea se încheie sclipitor de neîmpodobit: „Lucky me”.
Apoi, schimbînd registrul, dintr-o captură audio a felicitării noastre istorice și imaginare s-ar auzi cuvintele rostite la radio de președintele Reagan în 1983: „Spiritul Crăciunului, acela al păcii, speranței și iubirii, este spiritul pe care americanii îl poartă cu ei pe parcursul întregului an, oriunde merg. Atîta timp cît facem asta, nu avem de ce să ne temem, deoarece credința în Dumnezeu este singurul răspuns sigur la toate problemele pe care le întîmpinăm”.
Înainte de a închide felicitarea, se vede ceva strălucind. Este steaua din Bradul Național de Crăciun de la Casa Albă din anul 1987, ale cărui lumini au fost aprinse pe 7 decembrie, cu două ore înainte ca Mihail Gorbaciov să aterizeze pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Președintele american îl invitase pe liderul sovietic pentru discuții referitoare la diminuarea tensiunilor dintre cele două state în contextul larg al Războiului Rece. „Steaua Păcii din vîrful Bradului Național de Crăciun va rămîne aprinsă zi și noapte în perioada în care oaspeții noștri sovietici sînt aici”, a comunicat Ronald Reagan. „Să fie steaua cea care ne va reaminti de ce ne-am întîlnit și care ne este scopul, cînd vom privi spre aceasta din Casa Albă, în timpul discuțiilor.”
Steaua. Ce reamintește care (ne) este scopul. Cînd o întîlnim putem rosti ferm: „Lucky me”. Ceea ce vă doresc.
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
.jpg)
