Voi găzdui din cînd în cînd la această rubrică autori tineri și foarte tineri (adolescenți chiar) care au ceva de spus despre viața și problemele lor. Așadar invitatul meu este Horia Petrean care, de pe la 10 ani, a citit biblioteci întregi de ne uimea pe toți mentorii lui din taberele de scriere creativă. Acum are 18 ani și e student la Regie de film la Facultatea de Teatru și Film din Cluj-Napoca. Fimul său preferat este Lost in Translation (Sofia Coppola, 2003) pentru că, zice el, unele lucruri n-ar trebui să se schimbe. L-am întrebat pe Horia, ca și pe ceilalți invitați, cum vede el viitorul. (Adina Popescu)
De fiecare dată cînd rămîn prea mult timp singur îmi găsesc un obiect al muncii. Nu fizic, pentru că am mai auzit de la tot felul de eșecuri umane că ar trebui să-mi găsesc de lucru, ci psihic, rămîn hiperfixat pe o chestie. Cea mai recentă chestie de această natură e filmul Robocop din 1987 al lui Paul Verhoeven. N-am fost niciodată genul de om pe care să-l facă să tresară politica și mai ales satira politică. Cînd eram mic mă uitam la Cronica Cîrcotașilor și pentru mult timp de acolo a rămas în capul meu că satira politică înseamnă, de fapt, fart jokes cu Băsescu (despre care ceva vreme am crezut că e vreun frate de-al bunicului meu, avea cinci frați și mi se părea că Băse ar putea să fie al șaselea, pierdut). Acum pot să mai zic că am o idee despre ce e vorba, că vorbim de streamer-i ca Silviu Faiăr sau de jurnaliști ca Teodora Munteanu (care mereu pune punctul pe i).
Filmul din ’87 al lui Verhoeven începe cu prezentatori cu zîmbete largi pe buze în timp ce vorbesc de orori care mai de care. Ce vedem e rău, foarte rău și încă ceva nou la vremea aia. Prezentatoarea e jucată de Leeza Gibbons, co-host al Entertainment Tonight (1984-2000), practic ea a stat la baza genului de jurnalism pop, headline-uri de OTV. Ea era acolo în cultura pop în punctul în care știrile ajung să nu mai aibă integritate jurnalistică. Leeza Gibbons joacă în film o versiune exagerată din viitor a genului de muncă căruia i-a fost mamă, ceea ce e de respectat pentru că nu cred că l-am vedea pe Mircea Badea într-un Robocop 2025. De-a lungul filmului, ne tot întoarcem la ea și la partenerul ei de scenă și lucrurile prezentate sînt rele, foarte rele. În 2025, absolut tot din ce prezintă ei (și vă invit să stați să analizați segmentele de știri din film) s-a întîmplat, într-un fel sau altul. Nu o să vorbesc de situația actuală a americanilor în acest articol pentru că dacă m-aș apuca… Oricum, e mai rău decît orice puteau să scrie Neumeier și Miner în anii ’80.
Vreau totuși să-mi dau cu părerea despre noi. La asta mă descurc. Dacă ideea cea mai bună de satiră politică a românilor e filmul Candidatul perfect, am luat-o cu toți pe ulei. Nu zic că nu avem Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii, dar majoritatea o să vadă reclama la filmul lui Bromania pe Netflix mai curînd decît o să vadă must-watch-ul cu Ilinca Manolache pe HBO. Aici intervine o altă conversație, OK, poate comedia de rahat are public mai larg decît o conversație despre film între materialul nou al lui Jude și Angela merge mai departe al lui Lucian Bratu. Dar asta este o conversație tîmpită la care nu vreau să iau parte, în viziunea mea toți ne putem uita la tot. Cred că în zece ani o să avem nevoie de mai mult. Mai multă artă. Mai multe răspunsuri înapoi.
Out with the old in with the new world. Dar fiecare generație crede aceeași chestie. Sînt supărat că în momentul celor mai dezastruoase alegeri din istoria noastră recentă, arta n-a fost acolo să riposteze. Sînt supărat că viața chiar a bătut filmul. Pentru al doilea film Robocop, Peter Weller, actorul care joacă personajul principal, n-a mai vrut să se întoarcă pînă cînd nu îi aduceau un scenariu care chiar să zică ceva. Un scenariu ca al primului film, care să apese pe coșul inflamat care stătea să puște în America de-atunci. Primul film a intuit inclusiv criza care urma să se năpustească peste Detroit și în ce hal avea să ajungă. I-au forțat mîna și s-a întors, dar el nu mai era la fel, Robocop nu mai era la fel. Odată cu Verhoeven au plecat și satira politică, și subtilitățile. Nu vreau să pară că venerez Robocop ca fiind o capodoperă cinematografică inegalabilă, nu e. E un trashy action flick care are viziunea asta autentic americană despre poliție (woaaaa, băieții buni în albastru), cu un nume generat mai degrabă de un AI, dar spune ce are de spus și face ce are de făcut. Nu irosește timp și rămîne actual.
Cred că în zece ani o să fim „mai puțin”. Acum, fără să vă dau șpoiler, cum zice Doru Pop, dar Robocop nu rămîne robot. Își depășește condiția, depășește ce i-au făcut atît golanii care l-au ciuruit, cît și corporația care l-a înviat doar ca să-l ciuruiască. În film, răufăcătorii îl lasă, printre altele, fără mîna dreaptă. Cînd în sfîrșit ajunge pe masa de operație și îl reîntregesc pe om, șeful de la corporație le zice medicilor să scape de mîna stîngă încă funcțională, pentru că Robocop trebuie să fie cît mai plin de metal. Cam așa sîntem și noi. Cam așa vom ajunge și noi în zece ani. Mîna pe care nu ne-o pierdem singuri se taie. De ce zic asta? Pentru că folosirea AI-ului ca generare de artă e un rahat imens, care ar trebui tratat ca atare. Și aici nu mă refer la chestii care au mai existat, dar cu AI se fac mai bine: adăugare automată de subtitrări, chestii ce țin de montaj, automatizare care ușurează munca artistului prin soft. Mă refer la imagini generate cu AI, la scenarii generate cu AI. Hai să tăiem mîna stîngă, să se vadă „mai robot”. Și poate o să ziceți că nu e chiar așa și o să pupați bocancii OpenAI-ului că e de ajutor, că în medicină... Sigur, ajută la ceva. Dar într-un an de facultate am auzit prea des fă cu AI asta, fă cu AI aia. Prea mulți pseudo-intelectuali care venerează ca a doua venire a lui Iisus ce vedeau în Terminator.
Ce vreau eu în zece ani? Am stat să gîndesc o concluzie la tot ce am zis pînă acum. Și nu cred că e nimic foarte sigur. Să ghicesc în stele și să zic că poate, în zece ani, Bistrița e următorul Detroit? Să o iau și eu pe ulei să analizez cum și de ce Verhoeven a intuit așa bine cum o să decurgă tot? Nu pot. Nu o să mai fie un alt Robocop. Sigur, o să mai fie filme cu Robocop, în ’93 l-au schimbat pe Weller cu tipul din Gossip Girl. L-au curățat în 2014 și l-au lustruit pînă au scos tot din el. Dar nu o să mai fie fix momentul ăsta în timp, fix coincidența asta fericită, că din ceva aparent foarte shallow și surface level a ieșit o chestie atît de... completă. Vreau ca în 2035 să existe mai mulți și să existe „mai mult”. Am tot folosit expresia asta, „a o lua pe ulei”. Bețivul, cînd e rupt în gură de beat, se zice că o ia pe ulei, zice vrute și nevrute. Și am asistat la asta recent. Cînd l-au transformat pe Murphy în robot, i-au înlocuit părți din corp, l-au pus la loc, un fel de corabie a lui Tezeu, corpul lui a trecut de la sînge la ulei. Cred că în ultima vreme am cam luat-o cu toții pe ulei, e un fel de psihoză colectivă care sper să treacă pînă în 2035. Să am și eu Robocop-ul meu, dar să îl aibă și alții, că dacă rămîn singur prea mult timp îmi găsesc o altă hiperfixație.
