Imediat după victoria în alegeri a lui Donald Trump, telefonul meu, la fel ca multe altele, s-a umplut de mesaje care mă întrebau cum de s-a putut întîmpla așa ceva (după cum știu unii dintre prietenii, colegii și cunoscuții mei, eu am fost pe deplin convins că Donald Trump va cîștiga aceste alegeri cu ușurință). În loc să răspund în detaliu la fiecare mesaj, voi oferi aici explicația mea.
De 2.300 de ani încoace sau, cel tîrziu, de la Republica lui Platon, filosofii știu cum pot să cîștige alegerile democratice demagogii și tiranii aspiranți. Procesul este simplu, iar noi nu am făcut decît să asistăm la desfășurarea lui.
Într-o democrație, oricine este liber să candideze, inclusiv persoanele care sînt cu totul nepotrivite să conducă sau să prezideze instituțiile guvernamentale. Un semn grăitor al unei astfel de nepotriviri e disponibilitatea de a minți fără scrupule, mai ales pozînd ca un apărător împotriva celor percepuți de popor ca fiind dușmani, atît externi, cît și interni. Platon considera că oamenii obișnuiți tind să fie controlați de propriile emoții, fiind astfel receptivi la astfel de mesaje – un argument care constituie adevăratul fundament al filosofiei politice democratice (după cum am susținut și în mai vechea mea carte How Propaganda Works, Princeton University Press, 2015).
Dar filosofii au știut întotdeauna și că acest tip de politică nu e neapărat destinat succesului. După cum susținea Jean-Jacques Rousseau, democrația este în cea mai mare măsură vulnerabilă atunci cînd inegalitatea dintr-o societate se permanentizează și devine prea fățișă. Decalajele sociale și economice profunde creează condițiile necesare pentru ca demagogii să exploateze resentimentele oamenilor și democrația să colapseze în cele din urmă în modul descris de Platon. Rousseau a ajuns astfel la concluzia că democrația necesită o egalitate generalizată; numai atunci, resentimentele oamenilor nu vor putea fi exploatate atît de ușor.
În cartea mea, am încercat să descriu în cele mai mici detalii de ce și cum ajung oamenii care se simt nedreptățiți (material sau social) să accepte patologii – rasism, homofobie, misoginism, naționalism etnic și intoleranță religioasă – pe care, în condiții de egalitate crescută, le-ar respinge.
Și tocmai aceste premise materiale ale unei democrații sănătoase și stabile lipsesc astăzi în SUA. La drept vorbind, America a ajuns să fie caracterizată în primul rînd prin inegalitatea masivă a bogăției, un fenomen care nu poate decît să submineze coeziunea socială și să genereze resentimente. În condițiile în care 2.300 de ani de filosofie politică democratică sugerează că democrația nu este durabilă în astfel de condiții, nimeni nu ar trebui să fie surprins de rezultatul alegerilor din 2024.
Dar, ne-am putea întreba, de ce nu s-a întîmplat acest lucru în SUA pînă acum? Principalul motiv este că a existat un acord tacit între politicieni de a nu se angaja într-o formă de politică atît de violentă și dezbinătoare. Amintiți-vă de alegerile din 2008. John McCain, republicanul, ar fi putut face apel la stereotipuri rasiste sau la teorii ale conspirației cu privire la nașterea lui Barack Obama, dar a refuzat să o ia pe această cale, corectînd-o într-un mod memorabil pe una dintre susținătoarele sale atunci cînd aceasta s-a referit la candidatul democrat ca la un „arab” născut în străinătate. McCain a pierdut, dar lumea își amintește de el ca de un om de stat american cu o integritate ireproșabilă.
Evident, politicienii americani recurg în mod regulat la rasism și homofobie pentru a cîștiga alegerile, dar într-o formă mai subtilă; aceasta e, la urma urmei, o strategie de succes. Dar acordul tacit de a nu practica o astfel de politică în mod explicit – numit de politologa Tali Mendelberg „norma de egalitate” – a exclus recurgerea fățișă la rasism. Ea se practică însă prin mesaje ascunse, aluzii și stereotipuri (cum ar fi referirea la „lenea și criminalitatea din centrul orașului”).
Dar, în condiții de inegalitate profundă, această politică codificată devine în cele din urmă mai puțin eficientă decît cea explicită. Ceea ce a făcut Trump începînd cu 2016 a fost să renunțe la vechiul acord tacit, etichetîndu-i pe imigranți drept paraziți și pe adversarii săi politici drept „dușmani din interior”. O astfel de politică explicită de tip „noi împotriva lor” poate fi foarte eficientă, după cum au știut întotdeauna filosofii.
Prin urmare, filozofia politică democrată a analizat în mod corect fenomenul Trump. Și ea oferă o predicție clară, tragică a ceea ce va urma. În viziunea lui Platon, tipul de persoană care face campanie electorală în acest fel va guverna ca un tiran.
Ținînd seama de tot ceea ce a spus și a făcut Trump în timpul acestei campanii și în primul său mandat, ne putem aștepta ca Platon să aibă dreptate o dată în plus. Preponderența Partidului Republican în toate ramurile Guvernului ar transforma SUA într-un stat unipartid. Viitorul le-ar putea oferi întîmplător și altora ocazii de a concura pentru putere, dar competițiile politice viitoare probabil că nu se vor încadra în categoria alegerilor libere și corecte.
Jason Stanley, profesor de filosofie la Universitatea Yale, e autorul cărții Erasing History: How Fascists Rewrite the Past to Control the Future (Atria/One Signal Publishers, 2024).
Copyright: Project Syndicate, 2025
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
.jpg)
