Unele dintre dicționarele noastre (de exemplu, chiar Dicționarul explicativ al limbii române – DEX) înregistrează cuvîntul sincer doar ca adjectiv. Altele, de exemplu ultima ediție a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM), consemnează și valoarea sa de adverb, confirmînd astfel un uz tot mai răspîndit în limba actuală. Cuvîntul ilustrează mai întîi fenomenul, caracteristic limbii române, de conversiune, de transformare fără dificultăți și fără schimbarea formei a unui adjectiv în adverb (om sincer – vorbește sincer). Pasul următor este mai interesant, pentru că privește doar anumite adverbe, cele care descriu atitudini umane cognitive, emoționale etc. Din simple adverbe subordonate direct unui verb și caracterizîndu-i acțiunea, acestea se pot transforma în mijloace lingvistice de expresie a atitudinii vorbitorului, de evaluare a întregului enunț. În mod tipic, această schimbare se asociază cu plasarea adverbului la început de enunț, de obicei chiar însoțit de o scurtă pauză, sau cu intercalarea sa în enunț, între pauze. Fenomenul este caracteristic oralității, dar îl găsim și în scris, mai ales în reproducerea vorbirii: „Jannik Sinner îi duce în pragul disperării pe cei mai buni jucători: «Sincer, m-am cam săturat»” (eurosport.ro); „«Sincer, mi se pare o nebunie». Senatoare care a născut prin cezariană, revoltată de panourile apărute în București” (stiripesurse.ro).
De fapt, de mai mult timp se foloseau în română construcții parantetice care conțineau adverbul sincer însoțind un verb de declarație: sincer să fiu, sincer vă spun, sincer îți zic etc. Cea mai frecventă și mai bine fixată în limbă este formula sincer vorbind, pe care o găsim atestată în scris încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: „Sincer vorbind, pre noi nu ne-a surprins suspendarea profesorului” (Telegraful român, 1884); „Sincer vorbind, aşa cred” (piesă de teatru, în Convorbiri literare, 1896). Noutatea relativă a limbii de azi este folosirea foarte frecventă a adverbului sincer fără verbele care îi precizau referirea la actul vorbirii.
Nu e nevoie să invocăm modele străine pentru a explica evoluția semantică și gramaticală a cuvîntului sincer. Acesta are corespondente cu utilizări discursive similare în multe limbi (în franceză franchement, în italiană onestamente etc.); e posibil să fie întărit, în ultima vreme, de adverbe similare din engleză, mai ales de honestly și frankly. Chiar combinația cu alți marcatori discursivi poate fi independentă sau influențată de engleză: formulele sincer acum sau acuma sincer s-au putut dezvolta în română, dar poate și sub influența lui honestly now.
Valorile actuale ale adverbului sincer sînt multiple și adesea greu de disociat. În mod tipic, acesta semnalează un enunț neplăcut, o apreciere negativă, căreia i se oferă o scuză sau chiar o valorizare prin trăsătura pozitivă a sincerității: „niște lucruri care, sincer, m-au dezgustat” (youtube.com); „Sincer, mi-e rușine că aparțin acestei nații de mîrlani și hoți” (bzb.ro). În mod asemănător (cum se întîmplă într-un clip publicitar pentru medicamente contra diareii, cu enervantă repetare), sincer poate semnala atingerea unui subiect tabu, cu aspecte fiziologice trecute de obicei sub tăcere în public. În alte cazuri, sincer este un intensificator prin care se asumă un elogiu, pentru a elimina suspiciunile de părtinire sau prefăcătorie. Și cu această valoare cuvîntul apare des în publicitatea explicită și mai ales în cea mascată: „Sincer, cred că este unul dintre cele mai frumoase și simple laptopuri de business” (youtube.com); „Sincer, nu mă așteptam ca un produs românesc să fie și bun, dar pentru mine funcționează” (dichisuri.ro).
În general, sincer e o marcă de atitudine subiectivă, care pune în joc etosul vorbitorului și care poate deveni un simplu mijloc de întărire a celor spuse (la fel ca interjecția zău): „Sincer, nu mă așteptam la așa ceva” (interlink.ro); „Sincer, nu știu ce să zic” (youtube.com); „Eu una, sincer, m-aș muta din oraș“ (youtube.com). Uneori adverbul devenit simplu marcator discursiv este supărător tocmai prin lipsa de motivare clară: „Sincer, îți recomand să notezi ce mănînci” (youtube.com); „Sincer, aș fi vrut mai mult să găsesc o căsuță în Sotiros” (forumgrecia.ro).
S-ar putea presupune, în mod răuvoitor, că insistența asupra sincerității e un semnal al lipsei acesteia. De fapt, sincer e un simplu mijloc de marcare a subiectivității și de insistență, tinzînd spre desemantizare și spre statutul de automatism verbal.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
