Mă tem, uneori, că publicînd însemnări scrise de-a lungul anilor prin diverse caiete, comit o agresiune asupra cititorilor (pe care nu-i interesează neapărat istoria lecturilor și a panseurilor mele), dar – mai grav încă – păcătuiesc printr-o cochetă promovare de sine... Mă bucur de ce citeam cu ani în urmă, savurez egolatru note de jurnal juvenile (sau post-juvenile...) și nu frecventez, responsabil, actualitatea social-politică. Iertare! Dar vorba lui G. Călinescu: e bine să fii, din cînd în cînd, „singur și inactual”. Mă solidarizez, deci, cu singurătatea și inactualitatea igienice ale semenilor mei și le ofer unele mostre ale experienței mele...
Anii ’70
Calități și defecte ale omului de știință, după criteriile lui Ion Petrovici și Ion F. Buricescu.
Calități:
1. „Spirit științific”: a gîndi lumea ca alcătuită din legi și a folosi rațiunea pentru a le afla și înțelege.
2. A avea adevărul ca scop al cercetării. Nu ideile proprii, nu „originalitatea”.
3. A fi înzestrat. (Geniu, sau măcar talent, inteligență, intuiție.)
4. Perseverență, răbdare.
5. Dragoste și putere de muncă.
6. Imaginație.
7. Experiență (incluzînd ucenicie).
8. Mijloace de documentare la îndemînă.
9. Spirit independent (asumînd relativitatea adevărului).
10. Vocație, pasiune.
11. Dedicație, abnegație, putere de sacrificiu.
12. Consecvență, tenacitate, tărie de caracter.
13. Atitudine dezinteresată.
14. Curajul opiniei proprii.
Defecte:
1. Lipsă de inițiativă științifică personală (contra „savanților bucheri”: știu tot ce au spus alții, dar nu au de spus nimic nou).
2. Superficialitatea (savanții „ușuratici”: înlocuiesc munca prin abilități intelectuale...).
3. Receptivitatea față de prejudecăți.
4. Dogmatism, spirit de „sistemă” exagerat (savanții „tipicari”: sacrifică realitatea pentru teorii „interesante”).
5. Autocentrare.
6. Interes material.
7. Inconsecvență („savanții schimbători”: nu perseverează în ipoteza proprie, trec prea ușor de la o idee la alta).
8. Nerăbdarea. („savanții precipitați”: vor rezultate rapide, fără efortul necesar).
9. Lipsă de entuziasm, pesimism, neîncredere.
Anii ’80 (+ 2016...)...
Înțelepciune tradițională despre război (și în islam, și în creștinism): „Scopul războiului e pacea” (= ordine, echilibru, armonie). În „locul divin” („stațiunea” divină) se unesc indivizibil cele două puncte de vedere complementare: unitatea în multiplicitate și multiplicitatea în unitate. Contrariile sînt suspendate. În plan exterior, istoric, războiul legitim e cel care readuce ordinea în spațiul în care e disprețuită. Războiul legitim are o funcțiune echilibrantă, justițiară. Pacea și Justiția ca semne ale războiului cîștigat. Cf. și Psalmul 84, 11: „...dreptatea și pacea s-au sărutat”. În ceea ce trăim astăzi, cele două se disprețuiesc.
