Acum, cînd pe scena politică avem un divorț scurt după ani de coabitare nocivă (PNL a introdus în statut prevederea că nu va mai colabora la guvernare cu PSD), este oportun să se redeschidă dezbaterea despre stînga și dreapta din politica românească și despre reflexia celor două orientări în economie.
Cea mai simplă definiție în termeni economici a curentelor politice spune că „dreapta strînge, economisește”, în timp ce „stînga oferă, risipește”. Politica românească are cîteva episoade în care lucrurile au stat întocmai. De exemplu, în anul 1997, Convenția Democratică venea la guvernare după un Executiv de stînga (cu premier Nicolae Văcăroiu și ministru al Finanțelor Florin Georgescu) și era obligată să administreze o economie aflată într-o situație dificilă.
Guvernul de stînga Văcăroiu a tolerat din rațiuni sociale, dar și din motive ideologice, acumularea de stocuri, de datorii la nivelul companiilor de stat și perpetuarea unui blocaj financiar. Guvernele Convenției Democratice Române (CDR), considerate de dreapta, au fost obligate să restructureze companii de stat, să impulsioneze privatizarea și, în general, să încerce să „curețe” economia de ceea ce lăsase în urmă guvernarea de stînga.
Al doilea episod este cel al revenirii economice de după criza din anii 2009-2010. A fost nevoie de măsuri drastice (de dreapta) precum reducerea anvelopei salariale pentru a stabiliza finanțele publice și apoi pentru a reveni la creșterea economică. După cîțiva ani în care cele două motoare au început să funcționeze (deficitul bugetar a ajuns destul de rapid sub limita a 3% din PIB, iar creșterea economică a revenit la niveluri promițătoare) a venit la putere o guvernare de stînga care a decis creșterea irațională a cheltuielilor bugetare, măsură care a stat, de fapt, la originea depășirii constante începînd cu anul 2019 a nivelului de 3% din PIB în ceea ce privește deficitul bugetar.
Astfel, guvernele de stînga, schimbate des chiar de către PSD, au reușit să deterioreze finanțele publice după o perioadă în care progresele macroeconomice erau deja evidente. Mai mult, în anii 2014-2015, România îndeplinea patru criterii din cinci pentru intrarea în zona euro. Patru ani mai tîrziu, după o guvernare de stînga, toate țintele erau „aruncate în aer”.
În fine, cel mai recent exemplu este cel al Guvernului Bolojan, un amestec de stînga cu dreapta. Doar că, după ce a inițiat o serie de măsuri de dreapta (precum reducerea unor cheltuieli de funcționare ale statului, cuprinse, de altfel, în programul de guvernare), premierul Ilie Bolojan a fost supus unei moțiuni de cenzură chiar de către partenerii de guvernare de stînga. De data aceasta, stînga a făcut un joc „dublu”, adică a mimat că este și la guvernare, și în opoziție, nefiind de fapt nicăieri cu adevărat, și nu a ezitat să extragă de la guvernare un premier de dreapta care părea prea reformator pentru stînga.
Să ne întoarcem la abordările de principiu. Stînga este generoasă, dispusă să plătească oricui și oricît. Bineînțeles, nu plătește din banii ei, pentru că aceștia sînt puși deoparte, ci de la buget, adică din banii noștri. Ideea că sînt gata să plătească oricît nu este o exagerare, pentru că anul 2024 demonstrează că un premier de stînga scăpat de sub controlul dreptei poate duce deficitul bugetar la un neverosimil 9,3% din PIB, într-un moment în care deficitul trebuia să scadă, nu să explodeze. Evident, stînga a încercat să împacheteze creșterea cheltuielilor sub cîteva ambalaje strălucitoare, precum creșterea investițiilor publice, mărirea salariilor pentru angajații la stat și creșterea pensiilor pentru „bunicii și părinții noștri”, deficitul nu contează, este doar „o chestie de dînșii inventată”, iar datoria statului este încă redusă.
Generozitatea stîngii este sterilă, pentru că se bazează doar pe cadouri, pe alocări, nu pe modificarea, în același timp, a sistemului. Sănătatea primește mult mai mulți bani decît în urmă cu un deceniu, dar stînga nu a putut să impună și modelul „banii urmează pacientul”. Educația are alocări mai mari, dar ele se duc spre salariile profesorilor și eventual către infrastructura școlară. Performanța este complet neglijată.
Stînga face ce știe mai bine: dă la toată lumea și așteaptă să se întoarcă „dividendele” cele mai importante, voturile. În același timp, stînga românească este de „caviar” și faptul este dovedit atît de declarațiile de avere ale multor politicieni de stînga, cît și de investigațiile DNA confirmate sau nu de magistrați,
Dreapta a pledat în vremurile bune pentru reforme, digitalizare, privatizare și, în esență, pentru un stat mai suplu, mai performant și mai mic. Problema dreptei a fost că, din diverse motive (coaliții neavenite, politicieni nehotărîți, fricoși sau „vopsiți” în culori de dreapta cu idei de stînga), rareori a putut să ducă pînă la capăt o zonă de schimbare.
De altfel, atît la nivelul publicului, cît și al politicienilor, nu rare au fost ocaziile cînd stînga s-a confundat cu dreapta și invers. De exemplu, sînt români care împărtășesc mesaje în favoarea avortului sau a persoanelor LGBT, care în principiu sînt considerate de stînga, progresiste, dar care au idei economice de dreapta, precum susținerea antreprenoriatului sau un stat mai suplu. La fel, există o parte a publicului care are idei impregnate de rasism sau homofobie (așa-zis conservatoare), dar cu principii economice de stînga cum ar fi, de exemplu, susținerea impozitării progresive sau asigurarea gratuității în domeniul educației și sănătății.
Confuzia electoratului a alimentat și confuzia politicienilor, și invers. Dar delimitarea PNL de PSD de la congresul extraordinar desfășurat recent mai aduce o șansă pentru politica și economia românească de a avea din nou stînga și dreapta. Să vedem pentru cît timp.
Constantin Rudnițchi este analist economic.
Credit foto: Wikimedia Commons
.jpg)
.jpg)
