Walking Dead

Tot la București, partidul voiculescian propune la sectorul 1 un candidat cumva neașteptat în persoana lui Liviu Negoiță.

Partidele construite de oligarhul Dan Voiculescu au fost întotdeauna un fel de întreprinderi comice a căror existență s-a justificat întotdeauna prin nevoia fondatorului de a avea un vehicul politic pentru instrumentalizarea influenței obținute pe alte căi. În tura asta de alegeri, pentru prima oară, partidul Voiculescu – numit, zilele astea, Umanist Social-Liberal, dar nu luați în seamă detaliul ăsta pentru că are obiceiul să își schimbe des numele – va participa într-o competiție directă cu alte partide. Și există oarecari șanse să obțină un rezultat decent. 

E vorba mai ales de București, unde Cristian Popescu Piedone, primar la sectorul 5 și președinte executiv al PUSL, e principalul contracandidat al lui Nicușor Dan. Sigur, calea către victorie a domnului Popescu e grea, mai ales după episodul Cîrstoiu. Dacă inițial voturile pro-schimbare la București se împărțeau la doi, acum se împart la trei. Sebastian Burduja a fost, este și va rămîne irelevant, însă nu același lucru se poate spune despre Gabriela Firea care, cu cocoașa azilelor groazei în spate, rămîne totuși o figură ușor de recunoscut, cu un electorat care îi e loial „pe persoană fizică”, dincolo de afinități politice explicite. 

Tot la București, partidul voiculescian propune la sectorul 1 un candidat cumva neașteptat în persoana lui Liviu Negoiță. Sînt mulți bucureșteni care își aduc aminte de dl Negoiță ca fiind unul dintre primii șefi de administrație publică din București care au părut să înțeleagă importanța spațiului public pentru locuitorii orașului. În cele două mandate în care a condus sectorul 3 din București, cartierele altădată prăfuite și gri din acea parte a orașului au încetat să arate ca niște locuri în care se execută pedepse la domiciliu. Modelul a fost preluat apoi și în alte sectoare ale orașului și rămîne relevant chiar și azi pentru administrația locală. Sigur, nu e meritul unui singur om – mandatele lui Negoiță s-au suprapus cu ieșirea României din tranziție și cu o creștere economică sănătoasă dublată de fonduri europene –, dar e cert că pentru sectorul 3 a contat și personajul din fruntea Primăriei. A contat suficient de mult încît Traian Băsescu, mentorul său politic, îl propunea, fără succes însă, pentru postul de premier în timpul prelungitei crize guvernamentale din 2009. 

La alegerile locale din 2008, Liviu Negoiță a pierdut Primăria grație unei combinații de factori care include neparticiparea în propria campanie și o strategie neașteptat de bună a adversarilor săi direcți de la PSD, care nu numai că au capitalizat ceea ce se întrevedea deja drept sfîrșitul lunii de miere a lui Traian Băsescu cu publicul, ci și – mai puțin relevant, dar amuzant – numele candidatului. Așa se face că un Negoiță a fost înlocuit cu alt Negoiță (Robert), iar clona e și azi primar. Rămîne cumva memorabilă frustrarea strategului de campanie al lui Liviu Negoiță care explica post-campanie că locuitorii sectorului 3 au dovedit că nu merită un primar așa bun. 

Înapoi în zilele noastre. La fel ca și Piedone, Negoiță Întîiul are o cale complicată spre victorie: trebuie să învingă primarul în funcție și să depășească și cei doi candidați ai coaliției de guvernare. E foarte puțin probabil că va reuși. Însă numărul de voturi pe care le va aduna va conta imens pentru toți ceilalți. 

Totuși, axa Piedone-Negoiță va avea un efect direct – poziționarea pentru prima oară a partidului lui Dan Voiculescu ca un jucător semnificativ în arena reală, acolo unde guvernarea se decide prin alegeri și nu prin parazitarea listelor partidelor mari și dornice să beneficieze de criticile tandre ale trustului Intact. Avem de-a face cu un fel de proces de dezombificare a unui partid care pînă acum a existat doar la televizor și în straniile fantezii ideologice ale fondatorului său. E un fel de răzbunare a lui Dan Voiculescu care, după atîta vreme de mimat politica și cinstea, pare să fi ajuns să le practice accidental, dar nu total (pe lista pentru europarlamentare a PSD se află Maria Grapini, lider, mascotă și nesfîrșit izvor de meme-uri al PUSL).

Secretul partidelor zombi e în pretenția că sînt construcții politice reale de care populația are nevoie. Nu are. Și cel mai simplu se poate verifica asta la vot. Problema e că ele nu ajung aproape niciodată de unele singure acolo. Sînt însă ținute artificial în viață pentru îndeplinirea a diverse obiective ale altora: dispersarea votului Opoziției, crearea de realități false etc. 

Faptul că proiecte politice născute moarte sînt tolerate, încurajate și ajutate să funcționeze de partidele mari (PSD a făcut asta cu PUSL, USR o face cu Forța Dreptei) aduce beneficii de moment, dar, pe termen lung, nu face decît să contribuie la o viață politică inautentică și toxică. Ba mai mult, ținuți suficient în viață, acești zombi ajung la un moment dat să conteze suficient de mult cît să provoace pierderi celor care i-au ajutat. Iar ciclul toxicității se reproduce la nesfîrșit. Învierea PUSL la localele acestea nu e un argument pentru tolerarea dronelor politice, ci, din contra, un semnal de alarmă. 

 

Teodor Tiță este gazda podcast‑ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ

Share


Fantezii

Fantezii