Termenul sendviș – în forma sa originară, sandwich – a fost înregistrat foarte devreme într-un dicționar românesc. În Dicționar rumân. Mic repertor de cunoștințe generali de G.M. Antonescu, apărut în 1862, cuvîntul englezesc era explicat ca „bucată de pîne coperită cu unt și șuncă”. În aceeași perioadă, în ziarul Înul se povestea cum „oameni-afișe, ce se numesc în limba vulgară Sandwich, organizați în procesiuni de zece sau doisprezece, se-naintează în linie dreaptă prin ulițele și piețile Londrei, purtînd pe pept și pe spate un îndoit afiș, cu aceste cuvinte: „Votați pentru ***” (6.10.1867). Neologismul era explicat în ziar într-o notă de subsol, într-o formulare din care se înțelege că avea deja o oarecare circulație: „Se știe c-un Sandwich este o felie subțire de carne pusă între două felii de pîne unse cu unt”.
Dicționarele noastre actuale indică engleza ca sursă primară a cuvîntului, dar menționează și franceza ca intermediar; uneori, franceza este chiar pusă pe primul loc în secțiunea etimologică. Vechile atestări arată că vorbitorii știau foarte bine că sandwich e un cuvînt englezesc, chiar dacă acesta era adesea preluat prin traduceri din franceză; influența franceză s-a manifestat în primul rînd în variantele de pronunțare, păstrate pînă azi, în care secvența finală ch se citea ș (sendviș).
În secolul al XIX-lea, cuvîntul apărea adesea ca formă străină complet neadaptată, scrisă cu majusculă inițială și folosită invariabil: „aceste Sandwich” (Gazeta Transilvaniei, 29.12.1892). O glumă repetată în mai multe ziare reflectă invariabilitatea substantivului, dar și o presupusă nesiguranță în privința genului său gramatical (neconfirmată totuși de alte texte): „La un banchet. – Cum e mai corect să se zică: «un sandwich» sau «o sandwich»? – Pentru mine e totuna, fiindcă eu cer, întotdauna: dă-mi «trei sandwich»” (Timpul, 31.08.1897, Constituționalul, 3.09.1897, Universul 3.09.1897). Treptat, se va impune în uz pluralul în -uri: sandwich-uri.
Spre sfîrșitul secolului, sandwich-ul era deja o realitate a vieții cotidiene urbane. Cofetăria Fialkowsky își anunța, în lunile septembrie și octombrie 1893, oferta culinară: „se aduce la cunoștiința onor. public că va putea găsi în orice timp Sandwich, pastele etc. precum și Champagne cu paharul și că s-a introdus un serviciu nou și foarte elegant” (Înul 6.10.1893). Din multe contexte în care sandwich-urile apar cu denumiri speciale și însoțite de șampanie și prăjituri rezultă că noul produs culinar era văzut ca reprezentînd rafinament și bunăstare (nu o masă frugală, improvizată). O mărturie în acest sens apare în cronica unui bal, în rubrica „Viața bucureșteană”: „Menu-ul era din cele mai alese şi am distrus cu multă poftă un nou fel de sandwich – sandwichul des Agriculteurs – datorit geniului restauratorului la modă” (Adevărul, 10.03.1898). Preparatul tindea totuși să devină ceva mai democratic. În ziarele din 1898 se făcea insistent reclamă pentru un automat de sendvișuri: „Curiozitatea Capitalei – Nou! Nou! – Barul automatic Quisisana – Calea Victoriei, No. 38 (Palatul Nifon) – Tot felul de consumaţiuni de prima calitate (...) şi specialitate de sandwichiuri servite de aparate automatice speciale (...). Serviţi-vă singur” (Adevărul, 31.12.1898).
Încercări de adaptare fonetică și grafică a cuvîntului apăreau sporadic, dar mai frecventă a rămas, pînă la jumătatea secolului al XX-lea, forma originară – sandwich. Apoi dicționarele au început să înregistreze adaptările, numeroase, reflectînd instabilitatea pronunțării (prin transformarea vocalei deschise din engleză în a sau e și prin citirea finalei ch în manieră engleză sau franceză) – sandvici, sendvici, sandviș, sendviș –, ba chiar (cu simplificare fonetică, prin pierderea lui d din secvența ndv) sanvici, senvici, sanviș, senviș. Micul dicționar ortografic din 1953 propunea ca normă varianta sandviș. Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM) și-a schimbat preferințele de la o ediție la alta: în 1982 se recomandau (în această ordine) formele sandviş și sandvici, în 2005 – sandvici și sendviș, iar în 2021 – sendviș și sandvici (cu ordinea inversată).
Și în privința sensului există unele variații: încă de la primele atestări, termenul putea desemna două realități culinare diferite, referindu-se atît la o singură felie de pîine cu diferite alimente puse deasupra ei, cît și la două felii de pîine între care se află o anumită umplutură. Dacă în engleză și în franceză sandwich-ul prototipic este definit în dicționare ca alcătuit din două felii (varianta cu o felie fiind open sandwich, respectiv tartine), uzul românesc a impus în dicționarele generale o sinteză a celor două accepții: „felie de pîine (unsă cu unt) cu un aliment rece (șuncă, salam, brînză etc.), peste care se așază adesea a doua felie de pîine; tartină” (DEX). Tartină, împrumut din franceză preferat de specialiștii în gastronomie pentru preparatul cu o singură felie de pîine, nu e foarte frecvent în uzul curent.
Cum se vede, vechimea de aproape două secole a anglicismului în limba română nu i-a asigurat acestuia o adaptare simplă și definitivă, lăsîndu-l pradă numeroaselor oscilații de formă și chiar de sens. Să avem așadar răbdare și cu anglicismele mai recente.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
.jpg)
