„Fugem”

Discutam, cu un an în urmă (în Dilema din 6 iunie 2024), despre formula glumeață ne simtem bine, care circulă destul de mult în stilul colocvial, apărînd în primul rînd în mediul online, dar și, sporadic, în presă. Formula parodică ilustrează o abatere de la normele limbii standard: trecerea accidentală a unor verbe de la clasa de conjugare a IV-a (cu infinitivul în -i, ca a simți) la tiparele morfologice ale conjugării a III-a (cu infinitivul în -e, ca a merge, a face, a spune etc.). Atracția analogică între diferite clase de conjugare e un fenomen bine cunoscut în istoria limbii; acest tipar special de modificare a fost observat de Iorgu Iordan, în Limba română actuală. O gramatică a „greșelilor” (1946): „Destul de numeroase sînt verbele de conjug. IV care prezintă forme după a III-a (...). Punctul de plecare îl constituie, probabil, prezentul indicativ și conjunctiv (pers. 1, 2, 3, 6), care au aceleași terminații la ambele conjugări” (p. 128-129). Formele deviante culese de lingvist din presa și din oralitatea de la mijlocul secolului trecut sînt ar desparte, va răsare, nu poate simte etc. Transferul de terminații de la o paradigmă la alta e o greșeală mai greu observabilă în cazul formelor de infinitiv (ca în exemplele lui Iorgu Iordan), dar care atrage atenția în mod special la persoana I plural, unde contrastul cu forma corectă (simtem versus simțim) este mai puternic marcat. Nu întîmplător ne simtem bine a devenit o emblemă ironică a autosuficienței, a inculturii și a exprimării neliterare.

Că tendința există ne-a confirmat-o, în zilele ultimei campanii electorale, o altă formă aberantă, rostită de o tînără politiciană. Într-un interviu, aceasta a formulat, repetat, o întrebare-acuzație care a fost rapid reluată, ironizată și parodiată în mediul virtual: „De ce fúgem de dezbatere?“. Surpriza lingvistică era mare, pentru că implica modificarea unui verb din fondul lexical de bază (a fugi), foarte frecvent în uz, ale cărui forme sînt cît se poate de familiare tuturor vorbitorilor. Fugem (rostit ca mergem, cu accentul pe radical) în loc de fugim (cu accentul pe vocala finală) nu e o greșeală banală. Ecourile ironice au apărut imediat: „Fugem sau nu fugem?” (hotnews.com); „O să «fugem» de voi, dacă o țineți tot așa” (facebook.com); „O să «fugem» de fondurile europene” (tiktok.com); „De ce «fugem» din POT” (adevarul.ro), „Să nu «fugem» de gramatică” (facebook.com) etc. O replică de succes a extins parodic confuzia asupra unui alt verb de conjugarea a patra, tot din fondul de bază, a cărui deformare este la fel de puțin probabilă – a minți: „De ce «fugem» și după «mintem»?” (facebook.com). O sursă suplimentară de umor e acumularea mai multor greșeli (cît mai aberante) în aceeași frază: „Cercetătorii au aflat de ce fugem de dezbatere: pentru că nu ştiem destule cuvînturi” (timesnewroman.ro). 

Din cîte am putut verifica pînă acum, forma fugem nu are atestări scrise mai vechi, care să preceadă recenta rostire din spațiul public. În presa mai veche (digitalizată în baza de date Arcanum) am găsit doar două exemple ale contaminării verbului a fugi, ambele la infinitivul din forma compusă a condiționalului: „S-ar teme și-ar fuge în veci de Doftana!” (Dimineața, 31.10.1907); „I-ar fuge terenul de sub picioare” (România muncitoare, 18.11.1910). Și în texte contemporane găsim forme de condițional contaminate, cu forma greșită a infinitivului: „ar mai fi pompieri dacă ar scăpa totul și ar fuge?” (solutionsacademy.com); „am și amețeli, de obicei cînd stau în picioare și vederea parcă mi-ar fuge” (sfatulmedicului.ro); „o propunere de premier de care ar fuge și coronavirusul” (stiripesurse.ro); „aș fuge către magazinul tău, dar ești departe tare” (facebook.com). Apar și cîteva forme greșite de viitor: „O multitudine de idei îți vor fuge prin minte astăzi” (horoscop-urania.org); „o opțiune de care utilizatorii vor fuge, cu siguranță (automarket.ro). De altfel, și verbul a minți pare să sufere din cînd în cînd asemenea transformări, tot la infinitiv, așa cum o dovedesc exemplele oferite cu generozitate de un elev pe un site în care se împărtășesc cunoștințe precare: „Ar minte dacă ar avea curajul – subiect; Dacă nu ar fi rău nu ar minte – predicat” (brainly.ro).

În ceea ce privește forma fugem, singura problemă este că, prin ironii repetate, ajungem să ne obișnuim cu abaterea (așa cum s-a întîmplat cu cîțiva ani în urmă cu succesuri) – și aceasta începe să ni se pară tot mai normală.

Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).