Pentru cititorii care au trăit pentru o vreme mai scurtă sau mai îndelungată experiența regimului comunist, cuvîntul cincinal este puternic marcat de amprenta epocii, pe care o însoțea obsesiv atunci și o evocă inevitabil acum. Platforma Arcanum ilustrează foarte bine epoca de glorie a cuvîntului, prin statisticile sale: între 1920 și 1939, termenul are puțin peste 3.000 de apariții în presă, după anul 2000 și mai puține, sub 3.000, în vreme ce între 1960 și 1979 aparițiile sale sînt aproape 180.000. Vîrful de frecvență a fost în anii 1971-1973, cînd lozinca „Cincinalul în patru ani și jumătate” apărea de zeci de ori în paginile fiecărui ziar și era transmisă insistent printr-o melodie mobilizatoare cu acest titlu (de Henry Mălineanu, pe versuri de Harry Negrin), care îmbina în mod curios textul propagandistic cu sonoritățile de melodie folclorizantă interbelică. Internetul păstrează înregistrări ale melodiei (youtube.com), precum și imaginea unei coperte de disc Electrecord și o transcriere a textului (bloguluibalan.ro). Acesta începe cu versurile „O chemare nouă țara o străbate: / Cincinalu-n patru ani și jumătate” și continuă cu abundență de interjecții afective, de apel și de îndemn (e-he-he-hei, hai-hai, hai, iaca, iaca-șa, i-auzi ia), însoțind vocative prototipice: hai Ionică hai, Mărioară hai, Fănică, Floricico, Marinică hai. A apărut în anul 2020 și o carte de istorie care analizează perioada de vîrf a cuvîntului: Vlad Paşca-Oprişiu, „Cincinalu-n patru ani şi jumătate” (1971–1975). Nicolae Ceauşescu şi economia României socialiste, de la tentaţii tehnocratice la primatul politicului (Cluj, Editura Mega).
Revenind la cuvîntul cincinal, constatăm că acesta este mai vechi decît putea să pară în perioada comunistă. Primele sale atestări – ca adjectiv – sînt din presa și din textele juridice publicate în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, cînd a fost folosit pentru a transpune prin calc cuvîntul francez quinquennal și echivalentul latin quinquennalis. La primele apariții – de exemplu, într-un regulament privind asigurările –, termenul era explicat în paranteză: „nu se aplică decît la contractările cele noui, iar la acele vechi numai cînd ajung la începutul unui nou period cincinal (de cinci ani)” (Românul, 12.12.1875). În perioada de preluare a termenului au existat, ca de obicei, oscilații. Mai tîrziu, Al. Graur (într-un scurt articol din Adevărul, 16.01.1935, semnat Gh. Reviga) avea să critice forma impusă, căreia i-ar fi preferat o preluare mai fidelă lui quinquennal sau chiar nu tocmai fericita adaptare cincianal. Varianta chinchenal, care era rezultatul împrumutului lexical direct din franceză, adaptat fonetic și grafic, nu s-a impus, dar este atestată în unele dicționare și a fost folosită în texte: „alta i-a fost arenda în 1880, cînd s-a făcut recensimîntul chinchenal, alta îi este acum” (Românul, 24.05.1884). O altă variantă, care adapta fonetic și grafic forma latină, este cvincvenal, care are și mai puține atestări: „al doilea plan cvincvenal” (Telegraful român, 7.02.1937). De fapt, forma cvincvenal apărea destul de des ca adjectiv și mai ales ca substantiv, în Transilvania de dinainte de Unire, cu alt sens: „Una din chestiile cele mai însemnate la ordinea zilei a fost şi este aceea a cvincvenalelor învăţătoreşti, cari încît pentru înveţătorime au fost foarte de dorit şi le merită, dar, de altă parte, pentru comunele parochiale ele sînt şi vor rămîne o sarcină grea”; „adausul cvincvenal încă se socoteşte la pensiune” (Foaia poporului, 22.01.1899). Sensul a fost lămurit în Dicționarul limbii române (dicționarul academic coordonat de Sextil Pușcariu), pe baza unei comunicări orale a lingvistului N. Drăganu: „gradație de leafă primită după un interval de cinci ani”. Forma era preluată prin intermediar german, termenul Quinquennal fiind folosit în administrația austro-ungară (Quinquennal Zulage, „supliment de plată cvincvenal”).
.jpg)
Un cuvînt înrudit cu cincinal, rar folosit, neînregistrat de dicționarele noastre, este și cincinat, calchiat după substantivul francez quinquennat („durata unui plan cincinal sau a unei însărcinări”, Trésor de la langue française informatisé): „Totul s-a dezorganizat în zilele cincinatului domnului Catargi” (Românul, 8.05.1976).
Volumul din Dicționarul limbii române consacrat literei C apărea în 1940. Redactorii săi nu au anticipat succesul ulterior al cuvîntului cincinal, despre care scriau, imprudent, că este o „formațiune cărturărească; n-a prins”. În perioada interbelică, termenul era totuși folosit în relatările despre Uniunea Sovietică, prin calchierea sensului cuvîntului corespunzător din rusă, în contextul planului cincinal. În perioada comunistă, frecvența cuvîntului a crescut spectaculos: „Entuziasmul cu care oamenii sovietici își îndeplinesc sarcinile fixate prin planul cincinal, arată superioritatea sistemului socialist, care a reușit să facă din Uniunea Sovietică prima fază industrială din Europa și a doua în lume. Acest fapt se datorește tocmai caracterului economiei socialiste ce se conduce după mărețele planuri cincinale staliniste” (Viața sindicală, 6.11.1948). Frecvența a crescut și mai mult prin aplicarea cuvîntului în planificarea românească; adjectivul a lăsat tot mai mult loc substantivului cincinal. Azi, cincinalul e prezent doar în evocări istorice și memorialistice.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
