Atena este locul în care a fost inventată educaţia publică. Sigur că şi mesopotamienii, şi egiptenii o făceau într-un fel. Pînă şi oamenii din păduri şi papuaşii îşi educau copiii, dar ca educaţie publică grecii sînt cei care au inventat această „enkyklios paideia”, adică principiul educaţiei în cicluri: mergem de la mai mic la mai mare, revenim şi împărţim lucrurile în materii fundamentale şi în materii generale. Problemele fundamentale sînt cele care privesc „trivium”, adică artele triviale, și sesizați că am trecut deja la limba latină. Actele triviale sînt ars grammatica, ars retorica şi ars dialectica. Disciplinele generale sînt „ştiinţele tari”, cum s-ar spune, şi pentru ei ştiinţele tari erau aritmetica, geometria, astronomia şi – atenţie! – muzica. Muzica era o ştiinţă pentru greci, nu era numai cîntatul la un instrument de coarde sau la flaut, ci era o veritabilă teorie.
Gramatica, în concepţia artelor liberale, nu înseamnă numai gramatica în sensul pe care-l cunoaşteţi dvs., adică descrierea structurii morfologice a unei limbi, ci însemna şi ceea ce numim noi astăzi „lectură explicativă”. Asta făceau copiii cînd venea magistrul de gramatică: luau textele, mai întîi pe cele homerice, şi apoi textele tradiţiei romane cînd ea s-a constituit, şi începeau să le disece. [...]
Apoi, dialectica era „ars bene disputandi”, cum spune Sfîntul Augustin, arta de a purta bine dezbaterile. Era ceea ce numim noi logica. În dialectică se vorbea despre enunţuri, despre enunţuri adevărate, enunţuri false, premisă etc.
Ideea de bază a învăţămîntului public la greci şi la romani era că trebuie să pregătească cetăţeni [...], iar retorica, „ars retorica”, e arta de a-i convinge pe ceilalţi. În Roma nu puteai să ajungi funcţionar, să accezi la cursus honorum, dacă nu ştiai retorică, cum să vorbeşti, cum să convingi, cum să aduci argumente.
Deci principiile sînt acestea: omul este în centru, scopul educației este cetăţeanul, iar statul trebuie să finanţeze şi este o garanţie a libertăţii cetăţeanului. Asta însemna educaţia antică. De-a lungul aşa-zisului Ev Mediu, aceste principii nu au murit.
Şi ajung la Humboldt, a cărui splendidă carte Despre diversitatea limbilor am tradus-o în limba română. Această carte fundamentează disciplinele umaniste moderne. Domnul Humboldt avea educaţie şi parale de acasă, de la părinţii lui, nu lua de la stat nimic. Şi-a făcut educaţia pe banii familiei, a fost ambasador în Italia, în Franţa, şi a fost membru al Comisiei Prusiei la Congresul de la Viena, 1814-1815. Nu numai că a fost membru al comisiei, dar el este cel care a redactat tratatul. Deci, dacă ne întreabă cineva cine a scris cu mînuţa lui Tratatul de la Viena, putem să-i răspundem: Wilhelm von Humboldt. În ce limbă? În franceză. Deşi Franţa era învinsă, totuşi limba academică şi diplomatică rămăsese franceza.
În 1809, Wilhelm von Humboldt a adresat Regelui Prusiei Friedrich Wilhelm al III-lea un memoriu în care scria ce trebuie făcut cu învăţămîntul. Iată principalele şapte principii ale educației humboldiene.
1. Obiectivul principal al educaţiei publice nu este pregătirea funcţionarilor statului, a avocaţilor, militarilor, oamenilor de afaceri etc., ci forjarea personalităţii omului ca cetăţean şi persoană umană liberă.
2. Pentru realizarea acestui obiectiv, la baza educaţiei trebuie să fie puse principiile umanismului clasic, incluzînd studiul obligatoriu al limbilor şi literaturilor greacă şi latină.
3. Statul are toate obligaţiile în raport cu şcoala. Finanţare, selectarea pe bază de merit a profesorilor, dar nici un drept de intruziune în politicile şcolare şi în desfăşurare procesului educaţional, la toate nivelurile.
Subliniez acest principiu: statul are toate datoriile, dar nici un drept în raport cu sistemul de educație!
4. Învăţămîntul universitar trebuie clar separat de cel gimnazial şi de cel liceal.
5. Specializarea este o chestiune de opţiune personală şi se decide mai tîrziu, la vîrsta maturităţii, în cunoştinţă de cauză.
6. Educaţia nu trebuie orientată spre profesor, nici spre elev, ci exclusiv către cunoaştere şi către formarea personalităţii.
7. Universitatea este spaţiul privilegiat al naţiunii, în care cercetarea şi predarea sînt complementare cu primatul primeia.
Astăzi, pedalăm puternic pe cercetare. Dar cîte minciuni nu spunem în CV-urile noastre? Cîte proiecte închipuite şi umflate, care nu duc nicăieri, dar care consumă finanţe? Și ce glorii de mucava, esenţa din alambicul necunoaşterii şi al necinstei, ajung miniştri!
Aceste principii ale lui Humboldt au contribuit la impunerea Germaniei, în secolul al XIX-lea, ca pilot, ca vector orientator al culturii universale. Această doctrină a fost imitată în toate ţările, inclusiv în spaţiul anglo-saxon. La noi, aceste principii au fost aplicate integral de Maiorescu. Tînărul Maiorescu, al doilea director al Şcolii Normale şi unul dintre primii rectori ai Universităţii, a aplicat aceste principii și, peste două-trei generaţii, ele au dat roade. [...]
(Fragment din conferința susținută în data de 14 noiembrie a.c. în cadrul Conferințelor Dilema de la Iași. Textul a fost editat, urmare a trecerii de la oralitate la forma scrisă.)
Eugen Munteanu este filolog, clasicist, profesor emerit al Universității „Al. I. Cuza“ din Iași, membru corespondent al Academiei Române
.jpg)
