Președintele american Donald Trump, a cărui viață s-a axat pe transformarea sa într-un brand global, pare acum hotărît să distrugă ceea ce a creat. În primul său an de mandat, Trump a semănat haos în orașele americane și și-a intimidat atît aliații, cît și adversarii, subminînd atractivitatea dreptei radicale pe care o conduce.
Să luăm în considerare un sondaj recent realizat în Groenlanda, în urma campaniei prin care Trump voia să forțeze achiziționarea insulei: 85% din respondenți s-au opus aderării la Statele Unite. Localnicii vădesc teamă, nu entuziasm, la perspectiva de a deveni americani. Cam atît despre presupusa „influență culturală de neegalat” a Americii, așa cum este promovată de Strategia de Securitate Națională a SUA. Refuzul aderării s-a menținut la cote maxime chiar și după ce oficialii americani au lansat ideea unor plăți forfetare generoase pentru groenlandezi.
Desigur, rezistența groenlandezilor nu e motivată de atașamentul față de Danemarca, o fostă putere colonială cu un trecut cît se poate de discutabil. Ceea ce le repugnă e înclinația spre autoritarism a Americii, și nu e greu de înțeles de ce, dacă comparăm America din era MAGA cu alte regimuri autoritare de dreapta. Chiar dacă președintele rus Vladimir Putin, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și prim-ministrul ungar Viktor Orbán au fost critici eficienți ai democrației liberale, bilanțul lor în materie de guvernare a fost în mod constant dezastruos.
Tinerii emigrează în număr mare din Rusia, Turcia și Ungaria, deoarece autocrații de dreapta desființează în mod sistematic particularitățile instituționale care fac ca societățile democratice să fie prospere și locuibile. Manipularea electorală produce o clasă conducătoare iresponsabilă și arogantă. Erodarea statului de drept subminează investițiile și disponibilitatea oamenilor de afaceri de a-și asuma riscuri. Excluderea competenței duce la eșecuri politice costisitoare.
La un nivel mai profund, eșecurile guvernării autoritare de dreapta provin din esența promisiunii sale: înlocuirea unei ordini sociale bazate pe egalitate și justiție cu una care adoptă ierarhia și dominația ca bază naturală a puterii politice. În ultimele decenii, această viziune a părut atractivă pentru un număr surprinzător de alegători. Ea promitea o lume mai simplă, în care structurile sociale tradiționale ar fi fost restaurate, iar grupurile care militează pentru drepturi egale, de la imigranți și minorități rasiale la femei și comunități LGBTQ, ar fi fost reprimate.
În practică, însă, oamenii care trăiesc în astfel de sisteme descoperă că societățile ierarhice sînt mult mai puțin atractive decît se promisese inițial. Alegătorii de dreapta au subestimat măsura în care cetățenii obișnuiți depind de drepturile și de instituțiile liberale pentru a beneficia de protecție. În loc să garanteze o poziție dominantă, ierarhia înseamnă de obicei că te regăsești printre cei dominați.
Marea Britanie a oferit un avertisment timpuriu. În 2016, extrema-dreapta a convins o majoritate restrînsă de alegători să susțină retragerea țării din Uniunea Europeană. Dar Brexit a dus la stagnare economică, la slăbirea serviciilor publice și la intensificarea tensiunilor sociale – și nici unul dintre beneficiile promise nu s-a materializat. Consecințele negative au fost atît de profunde încît majoritatea partidelor de extremă-dreapta de pe continent nu mai pledează pentru ieșirea din UE.
În timp ce Brexit a fost supus unei analize intense, proiectul autoritar de dreapta în sens mai larg nu a primit la fel de multă atenție. Comentatorii occidentali au expediat adesea Rusia, Ungaria, Turcia și alte regimuri iliberale de lungă durată ca fiind periferice sau excepționale din punct de vedere cultural. Dar SUA din timpul celei de-a doua administrații Trump au schimbat totul. Cu o vizibilitate globală fără precedent, America oferă un studiu de caz de neocolit al guvernării radicale de dreapta în acțiune.
Chiar și conservatorii din țările mici și mijlocii trebuie să se confrunte acum cu faptul că, într-o lume lipsită de restricții liberale bazate pe reguli, ei sînt literalmente „livrați pe tavă”. Această conștientizare a contribuit probabil la succesul electoral și la popularitatea explozivă a Partidului Liberal condus de Mark Carney în Canada; și explică de ce liderii de extremă-dreapta din Marea Britanie și Franța au criticat retorica lui Trump privind Groenlanda – și de ce nici chiar Moscova nu s-a arătat prea entuziastă în fața celei mai grave crize NATO de la fondarea alianței. Putin, la fel ca alți autocrați, a profitat multă vreme de sistemul internațional, subminîndu-l în ideea că ceilalți vor continua să respecte regulile. Dar acest lucru nu mai este posibil dacă legea junglei devine regula.
Alegătorii din întreaga lume trebuie să reflecteze dacă extrema-dreapta oferă cu adevărat demnitate persoanelor dezavantajate și neglijate pe care pretinde că le apără. A devenit o idee general acceptată faptul că o anumită condescendență liberală a alimentat renașterea populismului de dreapta. Cu toate acestea, e dificil să ne amintim de vreun lider liberal care să fi denigrat sacrificiul suprem al veteranilor aliați – un electorat conservator de bază în Occident – sugerînd în mod fals, așa cum a făcut recent Trump, că cei care au luptat în Afganistan au stat la adăpost în spatele liniilor frontului. Urmărirea neîncetată de către extrema-dreapta a unei poziții dominante nu oferă demnitate, ci un tip de umilire simbolică pe care nici o elită liberală nu a provocat-o vreodată.
Pe plan intern, spectacolul guvernării americane sub mandatul lui Trump se dovedește la fel de dezamăgitor. Observatorii din Occident se vor întreba inevitabil dacă acest haos este cu adevărat preferabil statu quo-ului liberal, cu toate imperfecțiunile și lipsurile sale. În SUA, mulți dintre alegătorii lui Trump constată că au fost tratați nedrept: fermierii afectați de taxe vamale, locuitorii din mediul rural privați de asigurarea de sănătate și latino-americanii afectați de măsurile severe împotriva imigrației.
E posibil ca acest lucru să nu fie suficient pentru a salva democrația americană. Experiența comparativă sugerează perspective sumbre pentru alegeri prezidențiale libere și corecte în 2028 sau pentru un transfer pașnic al puterii. Dar dacă politicienii liberali și mass-media scot în evidență realitatea vieții sub Trump, ei pot genera un puternic „efect Trump” în străinătate. La fel cum Brexit a întărit în cele din urmă susținerea UE, America lui Trump poate servi ca un avertisment, diminuînd atractivitatea autoritarismului în alte democrații.
Maciej Kisilowski, profesor asociat de Drept și Strategie la Central European University (CEU), este bursier al programului „Europe’s Futures” 2025-26 la Institut für die Wissenschaften vom Menschen (IWM) și coeditor, alături de Anna Wojciuk, al cărții Let’s Agree on Poland: A Case Study in Strategic Constitutional Design (Oxford University Press, 2025). Anna Wojciuk este profesor asociat de Relații internaționale la Universitatea din Varșovia.
Copyright: Project Syndicate, 2026
www.project-syndicate.org
traducere de Matei PLEŞU
Credit foto: Wikimedia Commons
