Pe 24 februarie, pe scena Teatrului Odeon s-au citit povești neterminate de iubire. Povești adevărate, trimise către Unfinished Love Stories, un proiect editorial al Fundației EIDOS și inspirat de rubrica „Modern Love” din The New York Times. Este a doua ediție a acestui eveniment și, an de an, pe site-ul Unfinished se adună istorii de viață adevărate, care vizează iubirea în accepțiunea largă pe care i-o dau relațiile de orice fel din zilele noastre. Povești mai lungi sau mai scurte, rămase în coadă de pește sau cu mai multe finaluri, care durează o zi sau te bîntuie o viață, atipice, neconvenționale, bizare, tăinuite, dezastruoase, formatoare, amuzante, definitorii. Povești despre întîlniri care ne-au marcat, pe care nu le-am putut uita și care merită să fie puse în și între rînduri, neuitate, rostite cu voce tare. Povești care încearcă să răspundă la întrebarea: Ce ar mai fi de spus?
Mărturiile primite de Unfinished Love Stories trebuie să corespundă unor cerințe. În primul rînd, ele trebuie asumate, semnate cu numele real. Apoi, trebuie depănate așa cum au fost trăite – fără rușine, reformulări, cosmetizări. Să ne arate situații ținute poate în umbră, dar în care ne recunoaștem imediat, atît ne sînt de familiare. Să fie curajoase, să forțeze preconcepții și mentalități rigide. Să devină, împreună, un amplu și nuanțat portret al condiției umane. Nu este nevoie să conțină personaje ori întîmplări excepționale, dar trebuie să aibă drept elice iubirea. Și, scriindu-le și ascultîndu-le, vom găsi, poate, răspuns și rezolvare la tot ce ne apasă.
Spectacolul de la Odeon, prezentat de cîntărețul Tobi Ibitoye, a fost ceva mai mult decît o succesiune de povești citite de actori și momente sensibile de muzică. Încă de la intrare, primeai o bomboană de ciocolată, un creion și o cartolină. Exercițiul pe care-l făceai ulterior era să savurezi bomboana, să te gîndești ce te-a învățat despre iubire persoana cu care ai împărțit ultima oară ceva semnificativ – timp, atenție sau chiar ciocolată – și să notezi acest lucru. Iar apoi să faci schimb de cartoline cu cineva din sală, necunoscut.
Un moment important a fost o întrebare adresată de moderator publicului: Ce sfat i-ai da prietenului tău cel mai bun, aflat într-o relație care nu-i face bine? Au fost mai multe răspunsuri din sală, mai toate din aceeași sferă: acelui prieten trebuie să i se repete că merită mai mult, că nu este în regulă să fie tratat într-un fel lipsit de respect, ori care-i face rău, că ar fi de dorit să se gîndească la propriile valori, la lucrurile pe care le are de pierdut, dacă va continua. S-a chestionat modul în care ne putem implica ori dacă este bine să facem acest lucru. Eu nu am răspuns la întrebare cu voce tare, dar m-am aflat de mai multe ori în postura acelui prieten ros pe dinăuntru de relații nepotrivite, așa că-mi permit o părere despre ce ar funcționa și, mai ales, ce nu – cînd nu te-ai confruntat cu problema este foarte ușor să compui un răspuns frumos despre demnitate și alegeri „corecte”.
Ce nu are efect este să expui rațional felul în care celălalt are toate cărțile și drept de decizie, iar prietenul ori prietena în cauză dă mereu mai mult, face din partener centrul existenței, punîndu-l pe primul plan fără să primească mare lucru în schimb. Așa a înțeles (greșit, dar nu noi putem schimba asta) că se simte iubirea – ca sacrificiu, renunțare de sine, umilință, a transforma firimiturile de atenție în semne că lucrurile s-ar putea îmbunătăți. Cu cît investiția de timp, energie, inimă este mai mare, cu atît noi, oamenii, renunțăm mai greu la ceva. Apoi, mai e și problema vîrstei – după 40 ți se pare că e greu spre imposibil să mai găsești pe cineva fără mult balast adunat în spate din căsătorii și relații anterioare. Și, nu în ultimul rînd, cutremurătoarea frică de singurătate. Mai bine atît decît nimic. Mai bine resturi de la cineva, decît un gol continuu. Dacă mori de foame?!
Las psihologilor analiza motivelor pentru care intrăm și rămînem în relații nepotrivite, chiar cu prețul sănătății noastre fizice și psihice și al celorlalte relații ale noastre, personale și profesionale, și mai degrabă aș spune ce cred că funcționează în raportul cu un astfel de prieten. În primul rînd, să nu-i spui că nu-l mai poți auzi vorbind despre asta. Ori să-l cerți că i-ai indicat ce să facă și nu a procedat așa. Te va evita și te va minți – și, dincolo de asta, se va simți cu desăvîrșire singur în toată povestea. A rosti cu voce tare grozăviile care i se întîmplă, a vedea că cineva are răbdare să-l asculte iar și iar, că nu-l judecă, că poate suna la orice oră este un prim pas. Majoritatea relațiilor toxice, manipulatoare, sînt menținute dintr-o asurzitoare singurătate – lucru pe care, de altfel, se și bazează abuzatorii, dar acesta este deja un alt subiect (amplu). În ciuda a ceea ce pare, cu toții știm destul de clar cum stau, de fapt, lucrurile, în relațiile în care intrăm. Dar diverse motive (umane toate) ne fac să le păstrăm mult peste data de expirare, pînă ajung să ne îmbolnăvească. De la prieten, într-o astfel de situație, un simplu „mă poți suna oricînd, să vorbim despre orice” ajută. Apoi, să ai grijă chiar să răspunzi. Să asculți cu răbdare, iar și iar, poate cu aceleași detalii, povestea, să încurajezi cum poți și să speri că oamenii la care ții vor găsi, după ce-și ard de la un capăt la altul iluzia, drumul spre lumină.
Credit foto: G. Milo, flickr
