N-am fost în Dubai. Dar mi-aș dori să ajung, cîndva. S-ar putea să-mi ridic în cap unii cititori, dacă stau să mă gîndesc la unele reacții de pe rețelele sociale, apărute în contextul în care niște elevi, aflați în excursie în Dubai, au rămas blocați temporar acolo, ca urmare a noului conflict izbucnit în Golf. Pe de o parte, mulți comentatori s-au întrebat de ce s-ar duce cineva în vacanță în Dubai, pe de altă parte, alții au formulat păreri negative despre faptul că părinții respectivilor elevi, întîmplător dintr-un județ pe care îl cotau ca slab dezvoltat economic, ar fi avut bani să-i trimită într-o astfel de vacanță.
Ce-i cu noi, oameni buni? îmi vine să întreb. De ce aș vizita eu Dubaiul? Pentru că este o experiență de cunoaștere. O ocazie de a lua contact direct cu o altă cultură, cu un alt spațiu geografic și urbanistic, cu o altă mentalitate, poate. Am ieșit în 1989 dintr-o orînduire politică restrictivă, dorindu-ne, printre altele, și libertate de mișcare, de a călători și de a vedea alte țări și culturi. Cred că nu există țară sau cultură care să nu merite să fie descoperită. Sigur, unii poate preferăm, mai întîi, să descoperim Europa sau America de Sud, dar de ce ar fi acestea singurele opțiuni viabile cultural? E un elitism în spatele abordării respective.
De cealaltă parte, să te arăți deranjat de posibilitatea unora de a plăti o astfel de excursie vădește o abordare ideologică resentimentară, cîtă vreme e formulată generalizator. Toți ne dorim resurse care să ne permită vieți cît mai bune. Faptul că unii le au în mai mare măsură și alții în mai mică, în condițiile în care au fost obținute într-un spațiu competițional corect economic și financiar (căci nu vorbim aici despre investigarea caracterului ilicit al resurselor respectivilor părinți), este un efect al mai multor factori, care țin de o societate liberă.
Dar dincolo de discuția despre bani și destinații exotice, ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost ușurința cu care transformăm o situație punctuală într-un pretext de judecată morală colectivă. În loc să ne preocupe siguranța unor adolescenți aflați într-un context geopolitic imprevizibil, am preferat să evaluăm gusturi, opțiuni și venituri. Ca și cum destinația ar deveni un criteriu al valorii umane.
Aici cred că intervine, inevitabil, educația. Pentru că școala nu ar trebui să ofere doar competențe măsurabile și conținuturi evaluabile, ci și un exercițiu constant al suspendării prejudecății. Educația autentică înseamnă, printre altele, capacitatea de a înțelege că lumea este mai complexă decît bula noastră culturală și că diferența nu e o ofensă. Cînd un elev ajunge în Dubai, la Roma sau la Buenos Aires, nu face doar turism, ci adaugă straturi de înțelegere propriei identități. Învățăm cine sîntem și prin contrast.
În același timp, educația ar trebui să cultive discernămîntul. A călători nu înseamnă a admira necritic orice model social sau politic. Înseamnă a observa, a compara, a pune întrebări. Ce fel de modernitate propune un oraș construit în mijlocul deșertului? Ce raport are cu tradiția? Cum arată spațiul public, ce rol au regulile, cum funcționează diversitatea? Sînt întrebări care pot transforma o excursie într-o lecție vie de sociologie și civism.
Dacă reacția noastră spontană este ironia, invidia sau disprețul moralizator, poate că problema nu e destinația, ci fragilitatea culturii noastre dialogice. O societate matură nu își suspectează cetățenii pentru că visează sau pentru că își permit experiențe diferite. Dimpotrivă, ar trebui să vadă în mobilitate și în contactul cu alte lumi o resursă de dezvoltare.
Nu știu cînd voi ajunge în Dubai. Poate nici nu e esențial. Important este să nu ajungem să le spunem copiilor noștri, direct sau insinuat, că unele locuri sînt „acceptabile cultural”, iar altele nu, că unele aspirații sînt legitime, iar altele indecente. Educația, dacă e să fie cu adevărat formativă, ar trebui să ne învețe nu unde avem voie să mergem, ci cum să privim lumea atunci cînd ajungem acolo.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
Credit foto Dubai: Wikimedia Commons
