Preluarea de cuvinte străine – în perioada actuală în primul rînd din engleză – nu este singura opțiune a vorbitorilor, nici măcar atunci cînd au nevoie să denumească o realitate nouă. Chiar fără inițiative prescriptive, fără recomandări explicite din partea unor autorități în domeniul cultivării limbii, se poate întâmpla ca uzul să impună, în locul unui împrumut, o formație internă, mai transparentă. Felul în care, prin concurența liberă între mai multe posibile etichete, se impune pînă la urmă una, acceptată de uz și validată prin înregistrarea în dicționare, e ilustrat în ultima vreme de cuvîntul livrator. Acesta e o creație lexicală recentă, înregistrată pînă acum doar în noua ediție a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic (DOOM3, 2021).
Verbul a livra, împrumutat din franceză, din livrer, este atestat în română la sfîrșitul secolului al XIX-lea, Odată ce verbul exista, putea fi oricînd produs un derivat, nume de agent, cu sufixul -tor. În presa românească mai veche (verificabilă în prezent masiv cu ajutorul platformei Arcanum) nu găsim decît cîteva apariții întîmplătoare ale derivatului livrator, creații ad-hoc fără circulație reală, precum în enunțul „Ţara noastră va avea rolul important pe care l-a deţinut în trecutul îndepărtat, de grânar şi livrator de materii prime” (Universul, 1941). Uneori bănuim influența substantivului francez livreur, în traducerea unui reportaj: „Pierre. 22 de ani, şofer-livrator, şomer de un an” („Condiția omului în lumea capitalului”, România liberă, 1977). Una dintre rarele atestări ale cuvîntului prezintă varianta livrător: „în fruntea listei celor mai mari livrători de lapte către fondul de stat” (Informația Harghitei, 1983).
Situația nu se schimbă radical imediat după 1990: în primii ani, cuvîntul apare rar, mai ales în anunțuri publicitare: o firmă caută, de exemplu, comis-voiajori și „livratori produse finite” (Timișoara, 1991). Chiar după 2000, cel mai des este vorba de șoferi-livratori sau de muncitori livratori; semnificația actuală a livratorului care circulă cu bicicleta sau cu motocicleta și aduce la domiciliul clienților mai ales hrană gata preparată se impune doar în ultimii ani. În paralel, termenul francez corespondent (livreur), preluat ca atare sau cu o minimă adaptare fonetică și grafică, este o raritate, o prețiozitate stilistică: „probabil, cei mai buni livrori de pizza cu patalama” (Dilema veche, 2011); „Nimic nu se va schimba a doua zi dacă ai parte de acelaşi «livreur»“ (România literară, 2019).
În ultimii ani, în uzul reflectat în presă, în anunțuri publicitare sau în comentarii online existau destule oscilații: între livrator folosit ca atare și în diferite compuse sau sintagme (curier-livrator, agent livrator de mîncare, livrator de mîncare, livrator la domiciliu) și alți termeni, ca distribuitor (de mîncare) sau curier (de mîncare). Livrator s-a răspîndit foarte rapid, odată cu firmele care folosesc acest mijloc de distribuire a produselor: „Li se spune livratori. Umblă pe scutere sau pe biciclete și poartă în spate rucsaci mari, cubici, colorați în galben, roșu sau verde” (digi24.ro). Ocupația respectivă a devenit un reper al vieții citadine (inclusiv în discuții despre trafic), un exemplu de muncă grea, necalificată, percepută metaforic ca un caz de sclavie modernă, un subiect asociat cu imigrația recentă. Ocupația e idealizată în anunțurile de angajare ridicol de euforice, care enumeră calitățile necesare: „Atitudine proactivă – Abilități excelente de comunicare – Atenție la detalii – Orientare bună în spațiu – Cunoașterea străzilor din zona de livrare – Adaptabilitate și abilități de multitasking. Postul de agent livrator la domiciliu oferă multă flexibilitate și dinamism. Și cine nu și-ar dori să fie afară într-o zi frumoasă de primăvară-vară, în loc să-și petreacă timpul într-un birou?” (verandamall.ro). Pe de altă parte, ocupația a devenit și obiect al unor grave anchete sociale: „Livratorii din Asia care îți aduc mîncarea muncesc peste 10 ore pe zi, pentru 2.000 de lei pe lună, deși firmele le promit altceva” (libertatea.ro); „viața curierilor de mîncare se zbate între accidente rutiere, oboseală cronică și precaritate” (dor.ro). În discursul naționalist și xenofob, livratorii au devenit personaj negativ, ca într-un mesaj insidios și aberant, cu mari fracturi de logică, distribuit pe rețele de socializare: „Noi am murit pe front pentru ca voi să nu muriți de foame fără livratorul necalificat străin”.
Din informațiile din Internet se poate observa că, în pofida globalizării, în limbile europene s-au impus termeni diferiți pentru aceeași realitate profesională și socială. În engleză pare a fi preferat delivery driver, în franceză livreur, în spaniolă repartidor etc. Italiana oferă un caz interesant de împrumut din engleză căruia sensul i s-a schimbat prin specializare: termenul folosit curent și care a început chiar să fie înregistrat de dicționare este rider (pronunțat raider).
De data aceasta, fără vreo presiune normativă și fără vreo explicație specială, socială sau economică, româna a ales un termen mai apropiat de cel din franceză. La acest rezultat au contribuit probabil răspîndirea și sensul specializat al verbului a livra, care a permis specializarea derivatului său (față de mai generalul curier sau de derutantul distribuitor, care poate sugera gratuitatea). Oricum, cuvîntul va intra cu siguranță în noile ediții ale dicționarelor noastre generale.
Rodica Zafiu este profesor dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
