Dacă vreodată, din întîmplare (fericită), vă pică în mîini o sticlă cu vin pe a cărei etichetă scrie Alighieri (mai exact Serego Alighieri), iar mintea vă conduce intuitiv la marele poet italian, să știți că direcția-i corectă, sînteți pe drumul bun, și cu vinul, și cu intuiția.
În anul 1353, fiul lui Dante Alighieri, Pietro, a cumpărat domeniul Casal dei Ronchi, situat în apropiere de orașul Verona, în inima regiunii viticole Valpolicella. Remarcabil și de-a dreptul istoric este faptul că această proprietate a rămas vreme de douăzeci și una de generații în patrimoniul descendenților direcți ai poetului. Și în acest moment, în timp ce citiți, acolo se face (și se bea) vin, unul dintre cele mai bune din Italia.
Dezvoltarea domeniului cumpărat de Pietro Alighieri i se datorează în mare parte unui agronom cu origini nobile, cu viziune și cu pasiune, pe nume Marc’Antonio Serego. Acesta a intrat în familie căsătorindu-se cu Ginevra Alighieri cîndva în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, moment din care toți descendenții au purtat numele dublu Serego Alighieri. Marc’Antonio nu doar că s-a îngrijit de cultivarea strugurilor și de producția de vin, dar s-a ocupat cu deplină conștiinciozitate și de alte ramuri ale agriculturii. De exemplu, a introdus porumbul în nordul Italiei, polenta devenind rapid un element de bază în dieta locuitorilor din zonă. Partea care îmi place cel mai mult, însă, abia acum urmează. Tot în premieră, domnul Serego a plantat cireși în Valpolicella, cu succes mare dacă ținem cont de faptul că, în prezent, cireșele reprezintă a doua cea mai cunoscută recoltă din această regiune. Nu doar savoarea fructelor intră în ecuație în acest caz, ci și lemnul arborelui de cireș. Unele dintre vinurile produse de urmașii lui Dante Alighieri se învechesc în butoaie din lemn de cireș, ceea ce le conferă o notă distinctă, susținută de gustul inconfundabil al tradiției și al istoriei.
În această ecuație îl putem introduce și pe însuși poetul Dante, cu un factor nou, dar din același registru, cel viticol. În Divina Comedie, în Purgatoriul, cîntul douăzeci și patru, autorul pomenește un tip de vin alb italienesc, Vernaccia, ceea ce se pare că ar reprezenta cea mai veche mențiune literară directă referitoare la un vin italienesc. C-așa-i în istorie (și-n vie), totul se leagă, într-un fel sau altul.
Rămîne o singură dilemă (dulce) a vinului (de preferat sec): alb sau roșu?
Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitoare, coprezentatoare și coautoare (comentariu și scenariu) a serialului documentar România construită.
.jpg)
