Nu-mi place să scriu despre politicieni, temele acestei rubrici sînt despre educație. Dar de data aceasta, un politician de marcă, ministrul Apărării, Radu Miruță, a lansat acest subiect despre patriotismul lui Ceaușescu, în care se află și o importantă miză educațională. Concret, domnia-sa, care s-a născut în ultimii ani ai ceaușismului, a afirmat că în anumite privințe Ceaușescu poate fi consideraat patriot, că subiectul acesta suportă nuanțări. Ei bine, nu! Nu suportă! Și ce vreau să evidențiez este miza educațională catastrofală a unor asemenea declarații.
„Ceaușescu n-a murit”, cum cîntă Ada Milea, nu pentru că ar mai bîntui instituțiile statului, ci pentru că încă bîntuie mințile. Revine periodic, sub formă de „nuanță”, de „dar totuși”, de „să nu fim radicali”, într-o încercare periculoasă de a cosmetiza o dictatură criminală. Or, aici nu e vorba despre memorie afectivă sau despre nostalgii personale, ci despre un lucru mult mai grav: falsificarea criteriilor morale prin care evaluăm trecutul.
Cînd un ministru al statului român sugerează, fie și aluziv, că un dictator ar putea fi patriot, el nu face doar o afirmație discutabilă, ci legitimează o narațiune mincinoasă. Patriotismul nu este o stare de intenție vagă, nici o strategie industrială discutabilă, nici un discurs despre „români pe teritoriul României”. Dacă deschidem DEX-ul, definiția este limpede: patriotul este persoana care își iubește patria și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. A-ți înfometa populația, a o ține în frig, a o izola, a o teroriza prin Securitate și a o transforma într-o masă docilă de supraviețuitori nu înseamnă nici iubire, nici prosperitate.
Riscul major al unor asemenea afirmații este nașterea unei nostalgii fără bază factuală. Tinerii care n-au trăit comunismul aud frînturi: „industrie”, „ordine”, „independență”. Nu aud, sau aud prea puțin, despre Canal, despre frigul din apartamente, despre raționalizarea pîinii, despre copiii abandonați, despre morții de la Revoluție. Cînd autoritatea publică introduce „nuanța”, minciuna devine respectabilă.
De aici pînă la proliferarea suveranismului nu mai e decît un pas. Dictatorul „patriot” devine modelul liderului „tare”, al statului „care nu se pleacă”, al națiunii „care se descurcă singură”. Este exact tipul de discurs care alimentează izolaționismul, resentimentul și neîncrederea în democrație. Și, mai grav, este un discurs care relativizează crimele, sugerînd că ele ar putea fi compensate de presupuse realizări.
Din perspectivă educațională, mesajul este devastator: elevii învață că valorile pot fi negociate, că libertatea poate fi suspendată „pentru binele comun”, că patriotismul poate coexista cu teroarea. Or, un lider care își ucide și își înfometează poporul nu poate fi patriot prin definiție. Orice altă interpretare nu este nuanță, ci manipulare.
Mai mult decît atît, toate gesturile invocate astăzi ca probe ale unui presupus patriotism – industrializarea forțată, locuințele „gratuite” pentru muncitorii smulși din lumea rurală, plata anticipată a datoriei externe – nu au fost niciodată expresia unei iubiri autentice pentru patrie, ci instrumente brute de consolidare a puterii personale. Industria nu a fost construită pentru oameni, ci pentru control; locuințele nu au fost un dar social, ci un mijloc de disciplinare și dependență; plata datoriei externe nu a fost un sacrificiu asumat în numele națiunii, ci o obsesie megalomană plătită cu frig, foame și vieți mutilate. În logica regimului, poporul nu era beneficiar, ci combustibil. Orice regim care își transformă cetățenii în mijloace pentru propria glorificare nu poate fi numit patriotic, oricît de tentant ar fi să reinterpretăm retrospectiv ruinele drept realizări.
Ceaușescu n-a murit pentru că nu l-am închis definitiv în manuale, în muzee și în adevăr. Atîta vreme cît vom accepta ambiguități morale despre dictatură, vom continua să-l resuscităm simbolic. Iar asta nu mai ține de politică, ci de responsabilitatea noastră educațională elementară.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.
.jpg)
