La 2-0 pentru Pisa erau mari șanse să-l folosească pe el drept torță. Chivu merge pe o sîrmă subțire. Sîrma ține deocamdată. Inter e mare cu cei mici și mic cu cei mari. Cîștigă împotriva echipelor mai slab cotate și nu le bate pe cele egale sau mai bune. În campionat și în Liga Campionilor, aceeași poveste. E ca o formulă matematică, ceea ce înseamnă că există o logică. Chivu e încă „verde”. E un tînăr entuziast care trebuie să repare la cap o gașcă de fotbaliști zdruncinați de traumele sezonului trecut. Cînd întîlnesc niște balauri, acești Feți-Frumoși udă izmana. E de lucru. Atît de tare încît pe Chivu l-au apucat durerile de spate, pare că poartă în cîrcă tot spleen-ul acestei echipe. Și de la șale, totul o poate lua la vale. Torța vine la fix pentru a-l scoate un pic din peisaj. Nu prea sînt non-italieni care să stea atît de aproape de flacăra Jocurilor de la Milano Cortina. E un fapt mare, rar. Chivu e reprezentantul milioanelor care muncesc cinstit și bine în Italia. E cîștigătorul Champions de acum 16 ani, antrenează la Milano și mai e ceva. Are o prezență publică magnetică. La interviurile lui Chivu se vine ca la spectacol, lipsesc doar floricelele. Are un discurs pigmentat cu autoironie, emoție, sinceritate absolută, glume bune. Dacă n-ar sta jos la conferințele de presă ar fi aproape un standupper. Probabil că și asta a contat cînd a fost ales în drumul flăcării către festivitatea de deschidere. Chivu își construiește o imagine care îl va impune în primul rînd al personalităților din Peninsulă. Lipsesc doar cîteva amănunte: marile victorii, trofeele. Da, e încă devreme, dar vreme multă nu-i. Pînă la urmă, primul trofeu e chiar acesta, includerea în ștafeta olimpică a torței. Va fi atunci fix cum e în fiecare zi. Îmblînzitorul focului mereu în pericol de a se arde.
.jpg)
