Acum cinci ani, Asociația Internațională pentru Studiul Durerii (IASP) a formulat o nouă definiție, care recunoaște nu doar cauzele biologice, ci și pe cele psihologice și create de contextul social ale durerii și intensității acesteia. Toleranța la durere are o componentă genetică, fiind influențată, se pare, și de situația socioeconomică a persoanei respective, iar stresul cauzează un răspuns psihobiologic puternic, adrenalina anihilînd pe termen scurt durerea.
Specialiștii citați în articolul „The Fascinating Science of Pain – and why everyone feels it differently“ / „Știința fascinantă a durerii și de ce fiecare o simte diferit“, apărut anul trecut în The Guardian și semnat de Celina Ribeiro, sînt de părere că cel mai bun indicator al toleranței la durere este felul în care oamenii se gîndesc la ea. Anxioșii, cei care se așteaptă la cîte o catastrofă în fiecare zi, care cred că respectivul accident e ceva teribil, ce le va afecta tot restul vieții, vor avea o toleranță la durere mai scăzută. Anticiparea posibilelor urmări este un alt factor important – un violonist, spre exemplu, simte un nivel mai ridicat al durerii dacă îi este afectată mîna dominantă, acest lucru putîndu-i distruge cariera. Experiențele noastre din trecut sînt și ele de luat în calcul – simțim o durere mai accentuată dacă așa ceva s-a mai întîmplat, cu urmări neplăcute. Bărbații au un prag mai ridicat al durerii decît femeile, care sînt, ca de obicei, mai complexe – sensibilitatea lor la durere este una fluctuantă.
Interesul psihologilor implicați în înțelegerea durerii este să vadă ce fel de comportamente i-ar putea ajuta pe oameni să reducă nivelul durerii pe care o experimentează. Contează mult să fii în stare să-ți abați atenția de la durere, să apelezi la diverse strategii de calmare, să controlezi ceea ce poți, altfel spus. Un rol semnificativ în pragul durerii îl are sensibilitatea fiecăruia la pedeapsă și recompensă, e de părere Melissa Day, psiholog și profesor la Universitatea din Queensland, Australia. Atleții, de exemplu, orientați fiind spre rezultat, au un prag al durerii ridicat și o pot tolera pentru a-și atinge obiectivul. Oamenii mai afectați de pedepse tind să reacționeze imediat ce apare durerea. Nu e atît de important ce ni se întîmplă, spune Day, cît felul în care interpretăm acest lucru.
Profesorul Michael Nicholas, unul dintre directorii Institutului de Cercetare în Managementul Durerii de la Universitatea din Sydney, accentuează importanța legăturii dintre minte și corp. Pacienții sînt îngrijorați îndeosebi de faptul că li se spune că durerea este și „în mintea lor”, afirmă el, menționînd că durerea nu este niciodată doar fizică. În mulțe țări, însă, este practicată desconsiderarea factorilor psihologici și tratarea exclusiv a corpului. Dacă le spui pacienților că durerea are și o componentă psihologică, ei cred că li se sugerează că aceasta nu ar fi, de fapt, una reală. În spitale, se crede de multe ori că un pacient simte mai multă durere decît ar trebui ori, din contra, că ar fi fost de așteptat să sufere mai mult, ca și cînd nivelul de durere ține exclusiv de gravitatea accidentului sau afecțiunii respective, nu și de organismul uman.
Aproape toți am fost întrebați, la un moment dat, cît de mare e durerea pe care o simțim, pe o scară de la 1 la 10. E important pentru ca personalul medical să știe ce măsuri să ia și ce efect au acestea. Dincolo de accidente ori de boală, fiecare organism are propriul răspuns la durere. Tendința lumii în care trăim (de fapt, aceeași de secole) este de a-i glorifica pe cei capabili să reziste la durere și să nu se plîngă niciodată. Îi aplaudăm, îi facem eroi. Dar, de multe ori, aceeași persoană poate avea un răspuns la durere diferit, în contexte și evenimente distincte. Nu se poate ști dacă acea scară de la 1 la 10 este aceeași cu a celuilalt, probabil că nu. Fiecare reacționează la durere în felul său.
„Durerea este cea care ne motivează să ne protejăm”, e de părere Lorimer Moseley, profesor de neuroștiințe la Universitatea din Australia de Sud, citat în The Guardian. Așa cum copiii învață de la vîrste fragede că, dacă pun mîna pe o plită sau pe becul aprins, se pot arde și nu repetă experiența, adulții – care se confruntă cu o lume unde accidente se pot întîmpla la orice pas – încearcă să fie precauți. Dar, cînd neașteptatul se produce, să nu uităm că nu sîntem nici atleți de performanță, nici supereroi. Că avem dreptul să percepem durerea așa cum ne-o dictează mintea și corpul nostru. Și să o exprimăm cît de vocal considerăm necesar.
Credit foto: flickr
.jpg)
